LIFTÁ, liftez, vb. I. 1. Tranz. (La tenis) A trimite mingea imprimându-i anumite efecte. 2. A scoate la suprafață țițeiul acumulat în sonde. – Din fr. lifter.

LÍFTĂ, lifte, s. f. 1. Termen peiorativ dat în trecut de românii ortodocși celor de altă religie; p. ext. denumire atribuită cotropitorilor. 2. Termen depreciativ pentru un om rău, câinos sau, p. ext., pentru un animal rău. – Din sl. Litva „Lituania”.

LIFTÁ, liftez, vb. I. 1. Tranz. (La tenis) A trimite mingea imprimându-i anumite efecte. 2. A scoate la suprafață țițeiul acumulat în sonde. – Din fr. lifter.

LÍFTĂ, lifte, s. f. 1. Termen injurios dat în trecut de românii ortodocși popoarelor de altă religie; p. ext. termen de ocară dat cotropitorilor. 2. Termen depreciativ pentru un om rău, câinos sau, p. ext. pentru un animal rău. – Din sl. Litva „Lituania”.

LÍFTĂ, lifte, s. f. 1. Nume de ocară dat cotropitorilor (mai ales turci sau tătari) ale căror armate invadau țara noastră, dedîndu-se la devastări și prădăciuni. Și eu rămîn să mor pe-aici Cu liftele păgîne. COȘBUC, P. I 77. Nu căta că-s vechi de zile: în tinerețele mele M-am bătut cu multe lifte, care de care mai rele. HASDEU, R. V. 60. Săriți cu toții pe liftele trufașe, Viteazul Ștefan-vodă vă cheamâ-n vitejie. ALECSANDRI, P. III 202. 2. Termen de ocară cu care este denumit un om rău, cîinos; p. ext. un animal rău. Să piei din ochii mei, liftă. CAMILAR, N. II 241. Hei! fiară veninoasă! Liftă necredincioasă! ALECSANDRI, P. P. 138.

liftá (a ~) vb., ind. prez. 3 lifteáză

líftă s. f., g.-d. art. líftei; pl. lífte

liftá vb., ind. prez. 3 sg. lifteáză

líftă s. f., g.-d. art. líftei; pl. lífte

LIFTÁ vb. I. tr., intr. 1. A trimite mingea (la volei, la tenis și la tenis de masă) peste fileu prin lovituri de atac care nu se execută cu putere. 2. A aduce la suprafață țițeiul acumulat în sonde. [< engl. lift, cf. fr. lifter].

LIFTÁ vb. I. tr., intr. a trimite mingea (la tenis, tenis de masă, volei etc.) peste fileu prin lovituri de atac care nu se execută cu putere. II. tr. 1. a ridica și a aduce în poziție, cu ajutorul unei macarale, un acoperiș, planșeu etc. 2. a aduce la suprafață țițeiul acumulat în sonde. 3. (fam.) a sâcâi. (< fr. lifter, engl. tolift)

líftă (lífte), s. f. – 1. Lituanian. – 2. Străin, venetic. – 3. Păgîn, necredincios. – Var. (înv.) litvă, liftă. Pol. litwa „lituanian” (Cihac, II, 173), Tiktin); pentru evoluția semantică, cf. Șeineanu, Semasiol., 235.

LÍFTĂ ~e f. înv. 1) Persoană sau popor de altă religie. 2) fig. Om rău la inimă. /<sl. Litva

lìftă f. V. litfă: Turci, liftă rea POP.

líftă f., pl. e (din maĭ vechĭu litfă, litvă, de la numele Litveĭ, Lituania, aĭ căreĭ locuitorĭ, Lifteniĭ, eraŭ idolatri în sec. 14 apoĭ catolicĭ, și decĭ „lifte”. Cp. cu lișiță). Fam. Iron. Eretic, străin, om de altă religiune saŭ cu alte obiceĭurĭ: Jidanu-ĭ liftă blestemată.

liftá vb. I (fig.) A sâcâi, a ◊ „juca” pe cineva ◊ „Dacă mă mai liftezi mult după fiecare întrebare, prevăd că nu plecăm la 3, ci o să rămânem în prelungiri.” R.l. 22 VII 74 p. 2 (din engl. to lift; cf. fr. lifter; DN3 – cu alte sensuri, DEX-S)

lifta, liftez v. t. a înșela.

liftă, lifte s. f. (înv., peior.) om rău / hain.