LIDIÁN, -Ă, lidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Lidiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lidiei sau lidienilor (1), privitor la Lidia ori la lidieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. lydien.

LIDIÁN, -Ă, lidieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația de bază a Lidiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lidiei sau populației ei, privitor la Lidia sau la populația ei. [Pr.: -di-an] – Din fr. lydien.

lidián (-di-an) adj. m., s. m., pl. lidiéni (-di-eni); adj. f., s. f. lidiánă, pl. lidiéne

lidián s. m., adj. m. (sil. -di-an), pl. lidiéni (sil. -di-eni); f. sg. lidiánă, g.-d. art. lidiénei, pl. lidiéne

LIDIÁN, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Lidia. ◊ (s. f.) limbă asiatică vorbită în Lidia. II. adj. lidic. (< fr. lydien)

lidiană, (engl.= lydian), var. de radiolarit negru, bogat în substanță organică și min. argiloase, asociat frecvent dep. de fliș. A fost descrisă în C. Orient (de Filipescu, 1934). Pentru același tip de rocă din formațiuni similare, în Germania este folosit termenul de lidit (Heritsch, 1943).

LIDIANĂ (< Germ. {I}) s. f. Varietate de radiolarit negru, bogată în substanțe organice și minerale argiloase, asociată frecvent depozitelor de fliș.

lidián adj. n. (În sintagma) Glas lidian = o altă denumire a glasului II în muzica bisericească psaltică, glas care folosește scara cromatică cu baza în „di”. – Din gr. lydios.