licurire definitie

19 definiții pentru licurire

LICĂRÍRE, licăriri, s. f. Faptul de a licări; licărit, licăriș. 1. Lumină slabă, de-abia întrezărită sau cu sclipiri ușoare și intermitente. 2. Sclipire, lucire. [Var.: licuríre s. f.] – V. licări.
LICURÍ vb. IV v. licări.
LICURÍRE s. f. v. licărire.
LICĂRÍRE, licăriri, s. f. Faptul de a licări; licărit, licăriș. 1. Lumină slabă, de-abia întrezărită sau cu sclipiri ușoare și intermitente. 2. Sclipire, lucire. [Var.: licuríre s. f.] – V. licări.
LICURÍ vb. IV v. licări.
LICURÍRE s. f. v. licărire.
LICĂRÍ, licăresc, vb. IV. Intranz. 1. A răspîndi o lumină slabă, de-abia întrezărită sau cu sclipiri ușoare și intermitente; a lumina slab cu o flacără pîlpîitore. V. pîlpîi, miji. Stele rari licăreau departe, printre îngrămădiri negre de nouri. SADOVEANU, O. VI 64. Felinarele slabe licăreau ca niște semne fantastice in șanțurile întortocheate. REBREANU, N. 48. Cîteva geamuri mai licăresc în beznă. VLAHUȚĂ, O. A. 153. ◊ Fig. Nădejdea ta a licărit un moment. PAS, Z. I 230. Din soarele copilăriei mele În ochiul tău mai licărește-o rază. GOGA, P. 26. Nimic, nici chiar speranța în ochi nu licărește. MACEDONSKI, O. I 219. 2. A sclipi, a luci, a străluci. Focul se aprinse și vărsă o dungă lată de lumină în tufișuri; frunzele luncii licăreau. SADOVEANU, O. I 17. [Pîrăul] intra iarăși în pădure și de aci înainte licărea tot printre rădăcini. GALACTION, O. I 293. Dintre rîndurile plicticoase licăreau neîncetat ochii verzi ai Tanței. REBREANU, R. I 183. Ochii îi licăriră în cap ca două mărgele de sticlă. VLAHUȚĂ, O. A. 132. – Prez. ind. pers. 3 sg. și: lícăre (DEȘLIU, M. 49, STANCU, D. 376, IOSIF, PATR. 54). – Variante: licurá (ODOBESCU, S. I 144) vb. I, licurí (EMINESCU, O. I 76, ODOBESCU, S. III 48, ALEXANDRESCU, M. 19) vb. IV.
LICĂRÍRE, licăriri, s. f. 1. Faptul de a licări; lumină slabă, de-abia întrezărită sau cu sclipiri ușoare și intermitente. V. scînteiere, pîlpîire. Stelele apărură deodată și sub licărirea lor Dunărea se arătă albă. GALACTION, O. I 198. Un faun rustic c-o naiadă S-au prins de vorbe și de glume sub licăririle din cer. MACEDONSKI, O. I 63. O licărire de lumină se ivește ca o stea tremurătoare în fundul unei nopți de vară. VLAHUȚĂ, O. A. II 216. ◊ Fig. O licărire de nădejde îl înviora pentru cîteva clipe. BART, E. 345. 2. Sclipire, lucire, strălucire (a metalelor, pietrelor prețioase, obiectelor lucioase, ochilor etc.). Avea în ochi o licărire deznădăjduită. DUMITRIU, N. 111. Ochii ei îl învăluiră într-o licărire scurtă de bucurie. VORNIC, P. 49. Iar pe vechiul zid, pe care liliacu-atîrnă grape, Licăriri de pietre scumpe licurici zglobii presar. MACEDONSKI, O. I 155. – Variantă: licuríre (ODOBESCU, S. I 142) s. f.
LICURÍ vb. IV v. licări.
LICURÍRE s. f. v. licărire.
licăríre s. f., g.-d. art. licărírii; pl. licăríri
licăríre s. f., g.-d. art. licărírii; pl. licăríri
LICĂRÍRE s. v. sclipire.
licărire f. 1. lumină slabă; 2. fig. ușoară aparență: o licărire de speranță.
licurì v. a licări: izvoare zdrumicate peste pietre licurind EM.
licărésc, licurésc și -uréz v. intr. (din aceĭașĭ răd. cu vgr. lýke, lumină de zorĭ, leukós, alb, cu lat. lux, lucis, lumină, lucére, a luci, cu got. liuhath, lumină, germ. licht ș. a.). Lucesc puțin: lampa, focu de abeamaĭ licărea. Fig. În ochiĭ luĭ licări o rază de speranță.
licăríre f. Lumină slabă. Fig. Ușoară aparență: o licărire de speranță.
licurésc și -éz, V. licăresc.
LICĂRIRE s. 1. licăr, licărit, lucire, scăpărare, scăpărat, scînteie, scînteiere, sclipeală, sclipire, sclipit, străfulgerare, (rar) licăriș, sclipitură, zare, (pop. și fam.) sclipet, (înv.) scăpărătură. (O ~ de lumină.) 2. lucire, scăpărare, scînteiere, sclipire, sticlire, strălucire. (O ~ ciudată a ochilor.)

licurire dex

Intrare: licuri (3 -re)
licuri 3 -re verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
Intrare: licărire
licărire substantiv feminin
licurire
Intrare: licuri (3 -rește)
licuri 3 -rește verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a