licentia definitie

2 intrări

13 definiții pentru licentia

LICENȚIÁ, licențiez, vb. I. Tranz. (Rar) A concedia pe cineva dintr-un serviciu. [Pr.: -ți-a] – Din fr. licencier (după licență).
LICENȚIÁ, licențiez, vb. I. Tranz. (Rar) A concedia pe cineva dintr-un serviciu. [Pr.: -ți-a] – Din fr. licencier (după licență).
LICENȚIÁ, licențiez, vb. I. Tranz. A concedia (pe cineva) dintr-un serviciu. – Pronunțat: -ți-a.
licențiá (a ~) (rar) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 licențiáză, 1 pl. licențiém (-ți-em), conj. prez. 3 să licențiéze; ger. licențiínd (ți-ind)
licențiá vb. (sil. -ți-a), ind. prez. 1 sg. licențiéz, 1 pl. licențiém (sil. -ți-em); conj. prez. 3 sg. și pl. licențiéze; ger. licențiínd (sil. -ți-ind)
A licenția ≠ a angaja
Licenția ≠ a numi
LICENȚIÁ vb. I. tr. A concedia, a da afară din serviciu pe cineva. [Pron. -ți-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. licencier, it. licenziare].
LICENȚIÁ vb. tr. a concedia pe cineva din serviciu. (< fr. licencier)
A LICENȚIÁ ~éz tranz. rar (persoane) A da afară dintr-o funcție, dintr-un post ca fiind necorespunzător; a concedia; a elibera; a destitui. /<fr. licencier
licențià v. a concedia, vorbind de trupe.
*licențiéz v. tr. (mlat. licentiare, fr. licencier). Congediez, daŭ drumu (vorbind de trupe).
LICENTIA (în mitologia romană), zeița desfrânării. Avea consacrat un templu, care amintea de un lăcaș al dezmățului.

licentia dex

Intrare: licenția
licenția verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -ți-a
Intrare: Licentia
Licentia