LICENȚIÁ, licențiez, vb. I. Tranz. (Rar) A concedia pe cineva dintr-un serviciu. [Pr.: -ți-a] – Din fr. licencier (după licență).

LICENȚIÉRE, licențieri, s. f. (Rar) Acțiunea de a licenția și rezultatul ei. [Pr.: -ți-e-] – V. licenția.

LICENȚIÁ, licențiez, vb. I. Tranz. (Rar) A concedia pe cineva dintr-un serviciu. [Pr.: -ți-a] – Din fr. licencier (după licență).

LICENȚIÉRE, licențieri, s. f. (Rar) Acțiunea de a licenția și rezultatul ei. [Pr.: -ți-e-] – V. licenția.

LICENȚIÁ, licențiez, vb. I. Tranz. A concedia (pe cineva) dintr-un serviciu. – Pronunțat: -ți-a.

licențiá (a ~) (rar) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 licențiáză, 1 pl. licențiém (-ți-em), conj. prez. 3 să licențiéze; ger. licențiínd (ți-ind)

licențiére (rar) (-ți-e-) s. f., g.-d. art. licențiérii; pl. licențiéri

licențiá vb. (sil. -ți-a), ind. prez. 1 sg. licențiéz, 1 pl. licențiém (sil. -ți-em); conj. prez. 3 sg. și pl. licențiéze; ger. licențiínd (sil. -ți-ind)

licențiére s. f. (sil. -ți-e-), g.-d. art. licențiérii; pl. licențiéri

A licenția ≠ a angaja

Licenția ≠ a numi

Licențiere ≠ angajare

LICENȚIÁ vb. I. tr. A concedia, a da afară din serviciu pe cineva. [Pron. -ți-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. licencier, it. licenziare].

LICENȚIÉRE s.f. Acțiunea de a licenția și rezultatul ei. [Pron. -ți-e-. / < licenția].

LICENȚIÁ vb. tr. a concedia pe cineva din serviciu. (< fr. licencier)

A LICENȚIÁ ~éz tranz. rar (persoane) A da afară dintr-o funcție, dintr-un post ca fiind necorespunzător; a concedia; a elibera; a destitui. /<fr. licencier

licențià v. a concedia, vorbind de trupe.

*licențiéz v. tr. (mlat. licentiare, fr. licencier). Congediez, daŭ drumu (vorbind de trupe).