LIBRÉT, librete, s. n. 1. Textul unei opere muzicale, al unei operete sau al unui oratoriu. 2. Carnet eliberat de casele de economii persoanelor care își depun aici economiile și pe baza căruia depunătorii își pot retrage (cu dobânda legală) banii depuși. [Pl. și: libreturi] – Din it. libretto.

LIBRÉT, librete, s. n. 1. Textul unei opere muzicale, al unei operete sau al unui oratoriu. 2. Carnet eliberat de casele de economii persoanelor care își depun aici economiile și pe baza căruia depunătorii își pot retrage (cu dobânda legală) banii depuși. [Pl. și: libreturi] – Din it. libretto.

LIBRÉT, librete, s. n. Textul unei opere muzicale, al unei operete sau al unui oratoriu. Libretul operei «Nunta lui Figaro» de Mozart a fost scris după piesa cu același nume de Beaumarchais. ▭ Eminescu a realizat în versurile lui o melodie interioară pentru care textul apare ca un libret. SADOVEANU, E. 80.

librét (text al unei opere muzicale, carnet de economii) (li-bret) s. n., pl. libréte

librét (muz., fin.) s. n. (sil. -bret), pl. libréte

LIBRÉT s.n. 1. Textul unei opere muzicale (operă, operetă, oratoriu etc.). ♦ Broșură conținând explicația unei pantomime sau a unui balet. 2. Carnețel, carnet având diferite destinații. [Pl. -te, -turi. / < it. libretto].

LIBRÉT s. n. 1. textul unei lucrări muzicale de mare întindere (operă, operetă, balet, oratoriu). ◊ broșură cu un asemenea text. 2. carnețel având diferite destinații. (< it. libretto)

LIBRÉT ~e n. 1) Text al unei creații muzicale (operă, operetă, balet). 2): ~ de economii carnet în care se înscriu depunerile, dobânzile la casele de economii. [Sil. li-bret] /<it. libreto

libret n. cuvintele unei opere muzicale.

*librét n., pl. e (it. libretto, dim. d. libro, carte, și fr. livret, d. livre, carte). Poezia (poema) la o operă muzicală. Cărticică, condicuță, carnet: libret de la casa de economie. (Cu acest înț. se zice și livret).

libret (< it. libretto „cărticică”; fr. livret; engl. textbook, book; germ. Textbuch, Buch) 1. Textul literar al unei opere*, operete*, balet*, cantate*, oratoriu*. Apare în sec. 17 o dată cu opera. Primele l. au fost scrise de Ottavio Rinuccini (1562-1621) pentru operele lui Peri, Caccini și Monteverdi. Tematica foarte diversă (mitologie, istorie, aventură, exotism, comedie, fantastic, tendințe moralizatoare, simbolică filozofică etc.) oglindește în tot lungul istoriei gustul literar al timpului. L. este un gen cu o estetică proprie și nu trebuie judecat după criterii pur literare. Au existat numeroase controverse privitoare la echilibrul dintre text și muzică, dar marile reușite ale textului liric sunt strâns legate de o anumită muzică și determinite stilistic de aceasta. Libretiști și colaborări celebre: Philippe Quinault – Lully; Pietro Metastasio – D. Scarlatti, Händel, Mozart; Goldoni – Vivaldi, B. Galuppi; Lorenzo da Porte – Mozart; Eugène Scribe – Auber, Meyerbeer; Francesco Maria Pave și Arrigo Boito – Verdi; Hugo von Hoffmanstahl – R. Strauss etc. Sub impulsul individualismului romantic, Berlioz, Wagner își scriu singuri l., urmați, în sec. 20, de Berg, Schrecker, Menotti, Orff etc. Creația românească cunoaște și ea compozitori-libretiști ca Drăgoi, Negrea, P. Constantinescu, Gh. Dumitrescu, Bentoiu etc. 2. Broșura conținând textul unui l. (1). Primele l., tipărite în sec. 17 în broșuri luxoase, cu gravuri, dedicații și prefețe, constituie azi piese de bibliofilie și prețioase surse de informație.