LEVÉNT, -Ă, levenți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Marinar turc din flota de război a Imperiului Otoman, originar din Levant. 2. S. m. Mercenar moldovean din oastea Țării Românești. 3. Adj. (Înv.) Darnic, generos. 4. Adj. (Înv.) Voinic, viteaz. [Var.: levínt, -ă adj.] – Din tc. levent.

LEVÍNT, -Ă adj. v. levent.

LEVÉNT, -Ă, levenți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Marinar turc din marina de război a Imperiului Otoman, originar din Levant. 2. S. m. Mercenar moldovean din oastea Țării Românești. 3. Adj. (Înv.) Darnic, generos. 4. Adj. (Înv.) Voinic, viteaz. [Var.: levínt, -ă adj.] – Din tc. levent.

LEVÍNT, -Ă adj. v. levent.

LEVÉNT1, levenți, s. m. (Învechit) Marinar turc din marina de război, originar din Levant (mai ales din Grecia).

LEVÉNT2, -Ă, levenți, -te, adj. (Învechit) Darnic, generos. Era om deștept și blînd, cu multă știință despre ale lumii, cu purtări alese și, mai vîrtos, cu dare de mînă: levent și galanton... adevărat om de omenie. CARAGIALE, O. III 32. ♦ Voinic, viteaz. (Atestat în forma levint) Sînt la poartă o mie și mai bine de haramini levinți, cu sănețele gata de foc. ODOBESCU, S. I 89. – Variantă: levínt, -ă adj.

LEVÍNT, -Ă adj. v. levent.

levént1 (galant, viteaz) (înv.) adj. m., pl. levénți

levént2/levínt (ostaș) (înv.) s. m., pl. levénți/levínți

levínt v. levént2

levént (galant) adj. m., pl. levénți; f. sg. levéntă, pl. levénte

levént/levínt (ostaș) s. m., (viteaz) adj. m., pl. levénți/levínți

LEVÉNT adj. v. amabil, atent, curtenitor, drăguț, galant, gentil.

levént (levénți), s. m. – 1. Soldat turc din marină. – 2. În sec. XVII, soldat mercenar din cavalerie, cavalerist. – 3. (Adj.) Viteaz. – 4. (Adj.) Cavaleresc, atent. – Var. livent. – Mr. livendu. Tc. levend „levantin” (Miklosich, Türk. Elem., II, 119; Șeineanu, II, 235; Berneker 704; Lokotsch 1016; cf. ngr. λεβέντης, bg. levent.

levent (levint) m. od. în Mold. voluntar dintrun corp de călărași: levinții, darabanii și seimenii. [Turc. LEVENT, soldat voluntar, lit. levantin], ║ a. 1. viteaz, (epitet dat haiducilor, în cântecele populare): voinicei levinți, cu armelen dinți POP.; 2. fam. (și mai mult ironic) voinic, sdravăn, vorbind de bărbați: odată ce nu e bărbatul levent, ce fel de casă să mai fie și aia? CAR. [Evoluțiune de sens analoagă lui deliu: termen primitiv militar generalizat în limba modernă].

levint m. V. levent.

levént și -ínt m. (turc. levend, levind, levantin voluntar la Turcĭ, viteaz, d. it. levante, orient; ngr. levéntis, bg. levent, sîrb. leventa, ung. legény, tînăr viteaz, leventa, levente, cavaler. V. levant). Vechĭ. Soldat nedisciplionat din marina turcească originar din Levant, maĭ ales din Grecia. Soldat dintr’un corp de călărașĭ voluntarĭ în Moldova (și din care avea și Mihaĭ Viteazu un corp). Fig. Voĭnic, viteaz. Azĭ (levent). Galant, galantom, generos. Adv. A te purta levent. – În Serbia velent. V. deliŭ, fercheș.

levínt, V. levent.

levent adj. v. AMABIL. ATENT. CURTENITOR. DRĂGUȚ. GALANT. GENTIL.