leucocită definitie

15 definiții pentru leucocită

LEUCOCÍT, leucocite, s. n. Globulă albă din sânge, care are un rol important în protejarea organismului împotriva microbilor. [Pr.: le-u-. – Var.: leucocítă s. f.] – Din fr. leucocyte.
LEUCOCÍTĂ s. f. v. leucocit.
LEUCOCÍT s. n. v. leucocită.
LEUCOCÍTĂ, leucocite, s. f. Globulă albă din sânge, care are un rol important în protejarea organismului împotriva microbilor. [Pr.: le-u-. – Var.: leucocít s. n.] – Din fr. leucocyte.
LEUCOCÍTĂ, leucocite, s. f. Globulă albă din sînge. – Pronunțat: le-u-.
!leucocít (le-u-) s. n., pl. leucocíte
leucocítă s. f. (sil. le-u-), pl. leucocíte[1]
LEUCOCÍTĂ s. (ANAT.) globulă albă.[1]
LEUCOCÍT s.n. v. leucocită.
LEUCOCÍTĂ s.f. Element corpuscular al sângelui, cu funcție fagocitară de apărare a organismului; globulă albă. [Pron. le-u-, var. leucocit s.n. / < fr. leucocyte, cf. gr. leukos – alb, kytos – celulă].
LEUCOCÍTĂ s. f. globulă albă din sânge și din limfă, care asigură apărarea organismului împotriva microbilor. (< fr. leucocyte)
LEUCOCÍTĂ ~e f. Celulă de sânge (globulă albă) care apără organismul împotriva microbilor. [Sil. le-u-] /<fr. leucocyte[1]
LEUCOCI s. (ANAT.) globulă albă.
LEUCOCÍTĂ (< fr. {i}; {s} leuco- + cito-) s. f. Celulă sangvină nucleată, cu aspect albicios, prezentă în sânge și limfă, cu rol în apărarea organismului împotriva agenților infecțioși (datorită funcțiilor de fagocitoză) și în procesul imunitar. Împreună cu eritrocitele și trombocitele constituie elementele figurative ale sângelui. Numărul normal al l. este de 5.000-7.000 pe mm3 de sânge. L. sunt de mai multe feluri: granulocite (sau neutrofile), limfocite, monocite, eozinofile și bazofile. L. iau naștere în organele hematopoetice (măduva osoasă la adult, splină, ganglionii limfatici și măduva la făt), unde trec prin mai multe stadii evolutive. Sin. globulă albă.
LEUCO- „alb, alburiu, incolor”. ◊ gr. leukos „alb” > fr. leuco-, germ. leuko-, engl. leuco- > rom. leuco-. □ ~blast (v. -blast), s. n., celulă imatură din seria albă, ocupînd o poziție de trecere între mieloblast și promielocit; ~blasturie (v. blast/o-, v. -urie), s. f., prezență a leucoblastelor în urină; ~carp (v. -carp), adj., cu fructe albe și cărnoase; ~cian (v. -cian), s. n., pigment de culoare albă-albăstruie, prezent la alge; ~cist (v. -cist), s. n., celulă fără clorofilă, cu membrană subțire și cu perforații, prezentă la alge; ~cit (v. -cit), s. n., globulă albă prezentă în sînge, cu rol de apărare a organismului împotriva microbilor; ~citemie (v. -cit, v. -emie), s. f., leucemie*; ~citoblast (v. cito-, v. -blast), s. n., precursor al leucocitului; ~citogeneză (v. cito-, v. -geneză), s. f., leucopoieză*; ~citoliză (v. cito-, v. -liză), s. f., proces de distrugere a leucocitelor din sînge; ~citopenie (v. cito-, v. -penie), s. f., reducere anormală a numărului de globule albe din sînge; sin. leucopenie; ~citopoieză (~citopoeză) (v. cito-, v. -poieză), s. f., proces de formare a leucocitelor; ~citotaxie (v. cito-, v. -taxie), s. f., deplasare a leucocitelor spre locul în care anumite microorganisme amenință integritatea tisulară; ~citoterapie (v. cito-, v. -terapie), s. f., utilizarea în scop terapeutic a leucocitelor; ~crat (v. -crat), adj., (despre minerale sau roci) care este de culoare deschisă sau incolor; ~dermie (v. -dermie), s. f., decolorare a pielii produsă de absența totală sau parțială a pigmentului melanic; sin. acromodermie; ~distrofie (v. dis-, v. -trofie), s. f., leziune distrofică a substanței nervoase albe; ~fan (v. -fan), s. n., mineral complex, cristalizat în sistemul rombic, de culoare albă-cenușie; ~fil (v. -fil2), adj., cu frunze albe; ~foreză (v. -foreză), s. f., procedeu de recoltare a sîngelui și de reinjectare la aceeași persoană donatoare, după îndepărtarea leucocitelor; ~gen (v. -gen1), adj., care provoacă formarea globulelor albe; ~gramă (v. -gramă), s. f., examen de laborator prin care se determină numărul de globule albe din sînge; ~melalgie (v. mel/o-1, v. -algie), s. f., tulburare circulatorie periferică la extremități, însoțită de dureri și paloare tegumentară; ~melanodermie (v. melano-, v. -dermie), s. f., tulburare a pigmentației cutanate, în care zonele hiperpigmentate alternează cu cele hipopigmentate; ~metru (v. -metru1), s. n., fotometru cu care se determină gradul de alb al unor substanțe fibroase; ~patie (v. -patie), s. f., boală a pielii caracterizată prin pete albe, bine conturate; ~pedeză (v. -pedeză), s. f., proces de migrare a globulelor albe; ~penie (v. -penie), s. f., leucocitopenie*; ~plachie (v. -plachie), s. f., leucoplazie*; ~plaste (v. -plast), s. n. pl., corpusculi microscopici din celulele plantelor, albi sau incolori, care formează și acumulează amidon; ~plazie (v. -plazie), s. f., îngroșare patologică a unei mucoase care se acoperă cu un țesut cornos de culoare albicioasă; sin. leucoplachie; ~poieză (~poeză) (v. -poieză), s. f., proces de formare și de maturație a globulelor albe; sin. leucocitogeneză; ~ragie (v. -ragie), s. f., leucoree abundentă; ~ree (v. -ree), s. f., scurgere vaginală albicioasă și purulentă; ~spermie (v. -spermie), s. f., colorație albă anormală a unor semințe, din cauza lipsei pigmenților; ~terapie (v. -terapie), s. f., procedeu terapeutic care constă în provocarea creșterii exagerate a leucocitelor din sînge prin acțiunea unor substanțe chimice; ~tomie (v. -tomie), s. f., operație de secționare chirurgicală a fibrelor nervoase talamofrontale; ~trih (v. -trih), adj., cu peri albi; ~trichie (v. -trichie), s. f., decolorare congenitală a părului; ~trombopenie (v. trombo-, v. -penie), s. f., scădere anormală a numărului de leucocite și de trombocite din sînge; ~xen (v. -xen), s. n., silicat de calciu și de titan, de culoare albă, întîlnit sub formă de agregate fine sau fibroase; ~zom (~som) (v. -zom), s. m., corpuscul sferic albuminoid, inclus în leucoplaste.

leucocită dex

Intrare: leucocită
leucocit
leucocită substantiv feminin
  • silabisire: le-u-