LEÚȚ1, leuți, s. m. Leușor1. – Leu1 + suf. -uț.

LEÚȚ2, leuți, s. m. (Fam.) Leușor2. – Leu2 + suf. -uț.

LEÚȚ1, leuți, s. m. Leușor1. – Leu1 + suf. -uț.

LEÚȚ2, leuți, s. m. Leușor2. – Leu2 + suf. -uț.

LEÚȚ, leuți, s. m. Diminutiv al lui leu1. (Fig.) Tînărul Lăpăduș, leuțul oțelăriei, se îneca revoltat; iar trage cineva înapoi cuptoarele, dar nu știe unde să pună mîna pe rană. CĂLUGĂRU, O. P. 329.

leúț (fam.) s. m., pl. leúți

leúț (mamifer, monedă) s. m., pl. leúți