LEU1, lei, s. m. 1. Mamifer carnivor de talie mare din familia felidelor, cu corpul acoperit cu blană scurtă de culoare gălbuie și cu o coamă bogată în jurul capului, deosebit de puternic și de vorace, care trăiește în Africa și în Asia Meridională (Panthera leo). ◊ (În basme) Leu-paraleu = leu mare și cu o putere extraordinară; fig. om curajos, viteaz. ◊ Expr. Partea leului = partea cea mai mare, cea mai valoroasă din împărțeala unui bun și pe care și-o însușește cel mai puternic dintre părtași. ◊ Compuse: leu-de-mare = mamifer carnivor acvatic asemănător cu foca, având o coamă pe gât, piept și omoplat (Otaria byronia); leul-furnicilor = insectă asemănătoare cu libelula, ale cărei larve se hrănesc cu insecte (Myrmeleon formicarius). ♦ Fig. Om puternic, viteaz. 2. N. pr. art. Numele unei constelații. ♦ Al cincilea semn zodiacal, între Rac și Fecioară, corespunzând perioadei 22 iulie – 23 august. – Cf. lat. leo.

LEU2, lei, s. m. Unitate bănească oficială a României începând din 1867 și a Republicii Moldova din 1993. – Din leu1 (cu sensul după tc. arslanly).

LEU1, lei, s. m. 1. Mamifer carnivor de talie mare din familia felidelor, cu corpul acoperit cu blană scurtă de culoare gălbuie și cu o coamă bogată în jurul capului, deosebit de puternic și de vorace, care trăiește în Africa și în Asia meridională (Panthera leo) ◊ (În basme) Leu-paraleu = leu mare și cu o putere extraordinară; fig. om curajos, viteaz. ◊ Expr. Partea leului = partea cea mai mare, cea mai valoroasă din împărțeala unui bun și pe care și-o însușește cel mai puternic dintre părtași. ◊ Compuse: leu-de-mare = mamifer carnivor acvatic asemănător cu foca, având o coamă pe gât, piept și omoplat (Otaria byronia); leul-furnicilor = insectă asemănătoare cu libelula, ale cărei larve se hrănesc cu insecte (Myrmeleon formicarius). ♦ Fig. Om puternic, viteaz. 2. (Art.) Numele unei constelații. – Et. nec. Cf. lat. leo.

LEU2, lei, s. m. Unitate monetară principală în România, egală cu 100 de bani; franc1. – Din leu1 (cu sensul după tc. arslanly).

LEU1, lei, s. m. Animal mare de pradă, din familia felidelor, cel mai puternic mamifer carnivor cu blană scurtă de culoare gălbuie și cu coama bogată la masculi și care trăiește în Africa și în Asia meridională (Felis leo). Un leu bătrîn și grav, cu capul culcat pe labele de dinainte, pare că visează. DEMETRESCU, O. 118. ◊ (În comparații) La masă se repezea ca leul, apuca polonicul, cotrobăia prin cazan și își umplea strachina cu ce era mai bun. SADOVEANU, O. VI 169. Ar răcni ca leii, dar vai! nu poate plînge. EMiNESCU, O. I 88. De-aș avea, pe gîndul meu, Un cal aprig ca un leu, Negru ca păcatul greu. ALECSANDRI, P. A. 36. ◊ (În basme) Leu-paraleu = leu mare și cu putere extraordinară; fig. om curajos, viteaz, vajnic. Atunci numai iaca și împăratul vine ca un leu-paraleu, să-și ieie fata. CREANGĂ, P. 269. Spune mie, dragul meu, Cine din miel cu blîndețe te-a făcut leu-paraleu? ALECSANDRI, T. 162. ◊ Expr. Partea leului = partea cea mai mare (aproape întreagă), pe care cel mai puternic și-o ia la împărțeală. ♦ Compus: (Bot.) gura leului v. gură. ♦ Fig. Om puternic, viteaz. Uimit, Ghirai se scoală, cu mîna lui disface Unealta de robie sub care leul zace. ALECSANDRI, P. A. 172.

LEU2, lei, s. m. Unitatea monetară a statului romîn, egală cu 100 de bani. Nu are un singur leu în fundul unui buzunar. C. PETRESCU, C. V. 129. Așa-i că ți-a mîncat nouă sute de lei? CREANGĂ, A. 17. Am avut vreo cîțiva lei. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 181.

!gúra-léului (plantă) (-le-u-) s. f. art., g.-d. art. gúrii-léului

leu s. m., art. léul; pl. lei, art. léii

leu-de-máre (mamifer) s. m., pl. lei-de-máre

leu-paraléu (pop.) s. m., pl. lei-paraléi

!léul-furnícilor (insectă) s. m. art., pl. léii-furnícilor

gúra-léului (bot. ) s. f., g.-d. art. gúrii-léului

leu (mamifer; monedă) s. m., art. léul; pl. lei, art. léii

léu-de-máre s. m.

léu-paraléu s. m., pl. léi-paraléi

léul-furnícilor (insectă) s. m.

LEU s. 1. (ZOOL.; Panthera leo) (turcism înv.) aslan. 2. (ZOOL.) leu-de-mare (Otaria byronia) = otarie. 3. (ASTRON.; art.) (pop.) calul (art.) gavădul (art.).

LEU s. (fam.) franc. (N-am un ~!)

LEU-DE-MÁRE s. (ZOOL.; Otaria byronia) otarie.

léu (léi), s. m. – 1. Animal. – 2. Monedă românească. Circula cu acest nume în sec. XVII, cînd valora 120 de bani. Lat. lĕo, împrumut cult, probabil din sec. XVII. Der. nemijlocită din lat. (Pușcariu 968; Pascu, I, 107; Diculescu, Elementele, 427) nu pare posibilă fonetic (lĕo ar fi dat *ieu, ca lĕporem › iepure). Nu e sigur, așa cum consideră Diculescu și Scriban, că Lăune ar fi reprezentantul cazului oblic, cf. lăun. Cu atît mai puțin este probabilă der. din sl. livŭ (Conev 56). Sensul al doilea este o traducere din tc. arslanli „leu” și „piastru” (Tiktin). – Der. leoaie, s. f. (înv., leona) pe care Pușcariu 966 îl derivă din lat. *lĕonia, este tot echivocă; leoaică, s. f.; leiță, s. f. (înv., leoaică). – Din rom. pare să provină rut. lew (Miklosich, Wander., 17).

LEU1 lei m. 1) Mamifer carnivor de talie mare, cu blană de culoare gălbuie și coamă bogată, care trăiește în Africa. ◊ ~-paraleu a) animal fantastic din basmele populare; b) om foarte puternic și viteaz. Partea ~lui partea cea mai mare, cea mai valoroasă din împărțeala unui bun, pe care și-o însușește cel mai puternic dintre părtași. 2) fig. Om puternic și curajos. ◊ Pui de ~ om tânăr, voinic și viteaz. 3) art. Constelație zodiacală. 4): ~-de-mare mamifer carnivor adaptat la viața de mare. ~l-furnicilor insectă asemănătoare cu libelula, care se hrănește, mai ales, cu larve de furnici. [Monosilabic] /Orig. nec.

LEU2 lei m. Unitate a sistemului monetar în România și Republica Moldova, egală cu o sută de bani. [Monosilabic] /Din leu I

leu m. 1. cel mai mare dintre cuadrupedele carnivore, puternic și îndrăzneț («regele animalelor"), locuiește mai ales în Africa; 2. al cincelea semn al zodiacului; 3. fig. om foarte viteaz: leul dela Călugăreni, Mihaiu-Viteazul. [Lat. LEO].

leu m. 1. (vechiu) monedă de argint în valoare de 40 parale; 2. (nou) francul de astăzi. [După leul de argint (ARSLANI GURUŠ, piastrul cu leul); bătut pentru întâia oară de Soliman II].

leu-paraleu m. 1. leu înfuriat: împăratul vine ca un leu-paraleu CR.; 2. pop. foarte viteaz. [V. paraleu].

leŭ m. (lat. lĕo, de unde trebuĭa să se facă *ĭeŭ, dar, supt infl. ac. leonem, păstrat în rom. Lăune, nume geogr. în Arg. și Olt. s’a făcut leŭ; it. leone și lione, pv. leo, fr. lion, sp. león, pg. leâo. După alțiĭ, leŭ ar veni din ngr. léon, de unde, pin latină, apoĭ gotică, vine vsl. livŭ și bg. lev). Cel maĭ puternic animal felin, supranumit „regele animalelor”. Fig. Om viteaz. O constelațiune a zodiaculuĭ (luna Iuliŭ). O veche monetă de argint în valoare de 40 de parale, după turc. arslany gurúș, piastru saŭ groș pe care era reprezentat un leŭ, bătut întîĭa oară de Soliman II († 1566) și imitat după taleru olandez leeuwendaalder, germ. löwentaler), pe care era reprezentat un leŭ încălecat de un cavaler. (De la 1867 a devenit unitatea monetară românească, ĭar numele de leŭ noŭ s’a dat greșit franculuĭ, după cum ar fi greșit cot orĭ cot noŭ îld. metru. Leŭ de mare, otarie. Leu furnicilor, un fel de insect nevropter care se nutrește cu larve de furnicĭ. – Leu (animalu) are în prejuru gîtuluĭ o coamă (pe cînd leoaĭca n’are), păr galben și coada terminată c’un canaf. Trăĭește maĭ mult singuratic pin toată Africa și sudu Asiiĭ pînă pin India și e de o putere și de o agerime ca și a tigruluĭ. Atacă maĭ mult vitele și rar oameniĭ. Mugetu luĭ e teribil și se aude foarte departe, Astăzĭ, din cauza vînătoriĭ pe care ĭ-o fac oameniĭ, devine tot maĭ rar. V. leonin.

LEU s. 1. (ZOOL.; Panthera leo) (turcism înv.) aslan. 2. (ZOOL.) leu-de-mare (Otaria byronia) = otarie. 3. (ASTRON.; art.) (pop.) calul (art.), gavădul (art.).

LEU s. (rar) franc. (Dă-mi un ~!)

leu, lei, s.m. – (zool.) Mamifer carnivor din familia felidelor (Panthera leo): „Unde meri, ceas rău, / Cu limbă de leu, / Cu cap de zmeu” (Memoria, 2001: 54). „Fă-mă, Doamne, ce mi-i fa, / Pasăre să pot zbura. / Fă-mă pana leului / Pă marginea tăului” (Calendar, 1980: 74). Blazonul fam. Dunca de Maramureș, descendentă a voievodului Ioan, era reprezentată printr-un leu (Caia, 2002: 30). ♦ (mit.) Ipoteze despre prezența leului în folclorul românesc: ca specie a faunei autohtone, ulterior dispărută, substitutul unui animal similar, local; animal mitic de zodiac; simbol iconografic creștin (evanghelistul Marcu, reprezentat ca un leu înaripat, lupta lui Samson cu leul, prezența leului la Judecata de apoi); făptură fantastic de basm mitizat zooantropomorfă sau antropozoomorfă. Referitor la prima ipoteză, „se presupune că leul a înlocuit un alt animal sau că în zona Carpaților ar fi existat cândva leul carpatin, așa cum a existat și în zona Olimpului, pe vremea lui Alexandru Macedon” (Evseev, 2001:99). Alți autori (M. Brătulescu, 1981: 82) susțin că acest animal nu a fost niciodată cunoscut pe teritoriul țării noastre ca specie concretă și invocă studiul lui J. Aymard (1952: 393), unde se precizează că mărturiile autorilor antici semnalează prezența leilor pe o arie restrânsă (Penopolez) din sudul peninsulei balcanice. A. Fochi (1970: 104) afirmă că „paleozoologii au constatat prezența leului pe teritoriul cuaternar al României: leul de peșteră (Panthera spelaea și Felis leo spelaeus) alături de alte feline. Ceea ce îndrituiește ipoteza transfigurării mitice a leului preistoric în literatura populară română”. R. Vulcănescu (1987: 520) susține că „substratul paleozoologic al leului mitic se află în trecutul faunei locale carpatine”. ♦ (onom.) Leu, nume de familie (28 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Cf. lat. leo (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, Pascu, cf. DER; DEX, MDA), împrumut cult, probabil sec. XVII (DER). Cuv. rom. > ucr. lew (Miklosich, cf. DER).

leu, lei, s.m. – Mamifer carnivor din familia felidelor (Panthera leo): „Unde meri, ceas rău, / Cu limbă de leu, / Cu cap de zmeu” (Memoria 2001: 54). „Fă-mă, Doamne, ce mi-i fa, / Pasăre să pot zbura. / Fă-mă pana leului / Pă marginea tăului” (Calendar 1980: 74). Blazonul fam. Dunca de Maramureș, descendentă a voievodului Ioan, era reprezentată printr-un leu (Caia 2002: 30). – Lat. leo.

EX UNGUE LEONEM (lat.) după gheară (recunoști) leul – Opera unui mare creator poate fi cunoscută după o singură trăsătură.

LEU1 (< lat.) s. m. 1. Mamifer carnivor din familia felidelor, de talie mare (c. 2,4 lungime și c. 280 kg), cu blană galbenă închisă, coadă lungă (până la c. 1 m), gheare puternice retractile (Panthera leo). Masculul are coama uneori mai închisă la culoare (chiar neagră) decât blana. În sălbăticie, rar ajunge să trăiască 8-10 ani, sar în captivitate ajungă până la vârsta de 35 de ani. Este un animal foarte puternic și vorace (numit „regele animalelor”); trăiește în grupuri (formate din 2-3 masculi și 5-10 femele) în savanele africane și, mai rar, în SV Asiei. Ocrotit prin lege în parcurile naționale și rezervațiile din Africa Ecuatorială și Asia de Sud-Vest. Se reproduce și în captivitate (2-4 pui după trei luni de gestație). ◊ L. de peșteră = mamifer carnivor fosil din familia felidelor. A trăit până în a doua jumătate a Pleistocenului și începutul Holocenului în Europa și Asia de Nord, unde s-au găsit fragmente de schelet. ◊ L. de mare = mamifer carnivor piniped, cu o coamă asemănătoare leului (1)., lung. de 3,5 m (Otaria Byronia). Trăiește în regiunile de coastă ale Americii de Sud. ◊ Leul furnicilor = insectă răpitoare cu corpul subțire și lung de c. 4 cm (Myrmeleon formicarius). Larva insectei face o gropiță în formă de pâlnie în nisip, unde stă ascunsă și mănâncă insectele care cad pe ea. 2. Fig. Om curajos, puternic. 3. Al cincilea semn zodiacal, între Rac și Fecioară, corespunzând perioadei 22 iulie-23 august.

LEU, com. în jud. Dolj, în Câmpia Romanați; 5.804 loc. (2000). Stație de c. f. (în satul Leu). Nod rutier. Creșterea ovinelor; sericicultură. Viticultură; pomicultură (meri, pruni, piersici). Vestigii neolitice ale unei așezări daco-romane și ale unui castru roman din sec. 2-3 (în satul Leu). În satul L. se află bisericile Sf, Dumitru (1825, refăcută în 1868-1872), Sf. Gheorghe (1810, refăcută în anii 1861-1871 și 1925-1926), Sf. Nicolae (1825, reconstruită în 1913-1922) și Maria Precista (1938, reconstruită în 1903), iar în satul Zănoaga, biserica Sf. Nicolae (1814, refăcută în 1894).

LEU, Mihai (n. 1969, Hunedoara), boxer român. Primul român campion mondial la box profesionist (Hamburg, 1997, la categoria semimijlocie, versiunea WBO, în meci cu panamezul Santiago Samaniego). Retras din activitatea competițională în urma unei accidentări la mâna stângă, s-a dedicat curselor auto din România. Președinte al Federației Române de Box (din 2001).

LEU2 (< leu1) s. m. Unitate bănească oficială a României, începând cu anul 1867 și a Republicii Moldova din 1993. Denumirea provine de la Löwentaler (talerul cu figura unui leu1 pe revers), monedă de argint bătută în Țările de Jos începând din sec. 16, ajunsă în Țările Române și folosită intens în circulație până în sec. 17, devenind apoi monedă de calcul.

NEMEEA, Leul din ~ (în mitologia greacă), monstru fabulos ucis de Herakles, într-o vale din Argolida (Pelopones). Aici au fost inaugurate, în 573 î. Hr., Jocurile nemeene, în cinstea lui Zeus, care se țineau la doi ani și constau din alergări, lupte, întreceri de care etc. Au avut loc până în sec. 4 d. Hr.

QUIA NOMINOR LEO (lat.) pentru că mă numesc leu – Fedru, „Fabulae”, I, 5. Motivarea leului, care-și atribuie partea cea mai mare a prăzii, nedreptățind celelalte animale. Expresia indică abuzul de putere.

LEU subst. I. 1. Leu (Dm); -l (Tec I; Sur XXII; 16 A II 95; 16 B II 174; 17 B II 317; Glos; Ard); 2. Leulești s. 3. Din tema fără articol: Leești s, (Dm); Leoști ss. 4. Cu art. antroponimic -a: Leoa, C-tin zis și Lioa (16 A III 126, 137); Leoaușer scris și Leușar (16 A 84), lectură greșită pentru „Leoa ușer” adică ușierul. 5. Din diminutivul leuș: Leuș fam,; -eni și -eșli ss. 6. Liucă (Tec I) sau < Ilie + suf. -ucă. 7. Din același diminutiv sau < subst. léucă: Leucă, fam, (Glos; 17 B228; BCI VII 82). 8. Același, cu o, grafie de cărturar: Leuco (17 A I 260; Sd XXII; Isp I2, III1); Leucești s, (Dm). 9. + -uc, -uș: Leucuș b, (Dm); Leucușești s, zis și Licușești, în r. Suceava (Ștef). 10. + -uc, -uț: Leucuția, act., mold. 11. + -otă: Leotă b. (17 B 1424; Hur); Leotească, fam, (Hur); Leutești s. disp. în r. Ploiești (17 B II 319) și mold. (16 A IV 204) poate identic cu Leotești t. < leu (Cat; Î Div) ca în Calotă, Vacotă etc.; Leot/a, -ei, -easca (Petr 20); cf. leotă variantă la subst. liotă (DLR). 12. Cf. Liotică, A, (BCI XII 141) sau < subst. liotă. II. Din rus. лeв „leu”: 1. Leva b. (Dm; 16 A III 339); – fam, (Cislău). 2. Levești scris și Levcușești (< lev + -co), dar și Leucușești (Dm); același nume: Leucușani (Levcușani, Leucușouți) azi Leucușeni, s. în r. Roman (Ștef). 3. + -ici, Levici (Dm); – Vasco (16 A I 537). 4. Cu f < v: Lef, Iacov, maior rus (Î Div); – Gh. (Cat gr, I); Lefescu act., nu din subst. leafă; cf. Leah I 4.

ANTIRRHINUM L., GURA LEULUI, fam. Scrophulariaceae. Gen originar din nordul Africii și Americii, în sudul Europei, cca 42 specii, anuale, bienale sau vivace, în funcție de epoca de semănat și condițiile climatice. Flori (corolă bilabiată cu baza dilatată, 4 stamine, 2 lungi, 2 scurte) cu o variație mare de culori, de la alb-curat la purpuriu-închis, dispuse terminal pe tulpini, în spice sau raceme. Fruct, capsulă.

de chichi, de michi, de trei lei ridichi expr. (glum.) v. de chichi.

de chichi, de-un leu ridichi, de-un leu bomboane și de restul mentosane expr. (glum.) v. de chichi.

doi de-un leu expr. (adol., peior.) 1. două persoane insignifiante. 2. două persoane cu aceleași defecte.

O MIE DE LEI băț, chiftea, o muie de lei, palmă, tonă.