LATÍN1, -Ă, latini, -e, adj. Care se referă la Latium, care provine din acest ținut al Italiei antice, roman; p. ext. care se referă la limba și literatura romanilor. Constatăm... așa cum era de așteptat, că majoritatea cuvintelor din fondul nostru principal este de origine latină. GRAUR, F. L. 61. Înaintea patului o masă murdară al cărei lemn grunzuros de vechime era tăiat cu litere latine și gotice. EMINESCU, N. 38. Gramaticii romîni au ajuns la caos călărind pe gramaticile latine. RUSSO, S. 54. ◊ Limba latină (sau substantivat, f., latina) = limba vorbită de romani. Noi am trăit în lume, latina neștiind. NEGRUZZI, S. II 177. Limba latină clasică v. clasic. Limba latină populară (sau, învechit, vulgară) v. vulgar. – Variantă: – létin, -ă adj.

LÉTIN, -Ă adj. v. latin.

letín, -ă, letíni, -e, adj. (reg.) catolic.

letin m. 1. unit, ortodox trecut la catolicism: letin bogat și de lege lepădat POP.; 2. eretic care nu ține posturile: pasămi-te tu ești letin, de spurci Vinerea ISP. [Latin, adică de biserica romană, în opozițiune cu Grec, sau de biserica ortodoxă].

letín, -că s. (din latin, d. vsl. latinŭ, vgr. latinos, lat. latinus, latin). Pop. Catolic, papitaș. Eretic. V. șoacăț.