LĂPĂÍ vb. IV v. lipăi.

LEOPĂÍ vb. IV v. lipăi.

LEPĂÍ vb. IV v. lipăi.

LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam.

LĂPĂÍ vb. IV v. lipăi.

LEOPĂÍ vb. IV v. lipăi.

LEPĂÍ vb. IV v. lipăi.

LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam.

LĂPĂÍ1, lắpăi, vb. IV. Intranz. (Despre unele animale) A bea sau a mînca un aliment lichid, luînd cu limba și făcînd un zgomot caracteristic. Dar cucoana apropie paharul aplecat de botul favoritului, care-ncepe să lăpăie, și lăpăie, și lăpăie. CARAGIALE, O. II 268.

LĂPĂÍ2 vb. IV v. lipăi.

LEOPĂÍ vb. IV v. lipăi.

LEPĂÍ vb. IV v. lipăi.

LIPĂÍ, lipăiesc și lípăi, vb. IV. Intranz. A face un zgomot caracteristic, mergînd desculț sau în papuci; a cepăi. Piatra lunecă sub pas, maica-n urmă a rămas... Lipăiește bătrînește și în sine-i se gîndește. DEȘLIU, N. 19. Prin întuneric, picioarele goale ale lui Gudică lipăiau iute în pulbere. DUMITRIU, N. 242. M-am dus, bădie!... spuse lipăind cu picioarele goale pe scări. C. PETRESCU, A. 24. ◊ Tranz. Vin... la fîntînă, lipăind cu tălpi goale pămîntul înghețat al ulițelor. STANCU, D. 23. A trecut într-o dimineață strada, lipăindu-și papucii pe tălpile goale. PAS, Z. I 84. – Variante: lăpăí (SADOVEANU, O. VI 246), lepăí (SADOVEANU, O. III 199), leopăí (REBREANU, R. I 283) vb. IV.

LĂPĂÍ1 vb. IV. v. lipăí.

LĂPĂÍ2, pers. 3 lăpăie, vb. IV. Intranz. (Despre animale) A bea sau a mânca un aliment lichid făcând un zgomot caracteristic cu limba. – Bg. lapam „mănânc, sorb cu lăcomie”.

LEOPĂÍ vb. IV. v. lipăí.

LEPĂÍ vb. IV. v. lipăí.

LIPĂÍ, lipăiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci. 2. Intranz. (Despre câini) A bea apa cu zgomot. [Prez. ind. și: lípăi. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Din lipa.

lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie

lipăí vb., ind. și conj. prez. 1 sg. lípăi / lipăiésc, imperf. 3 sg. lipăiá

LIPĂÍ vb. (reg.) a cepăi, a licăi, a limpi, a tipăi. (~ când merge.)

A LIPĂÍ lípăi intranz. 1) A produce un zgomot caracteristic, mergând desculț sau lovind cu palma. 2) (mai ales despre animale) A produce un zgomot caracteristic cu limba, înghițind hrana sau un lichid. /Onomat.

lăpăì v. a linge (vorbind de câini). [Onomatopee: lap! lap!].

lipăì v. a face un sgomot târând încălțămintea. [Onomatopee din lipa-lipa! ce imită sgomotul papucilor la umblat].

leópăĭ saŭ leórbăĭ și -ĭésc, a -í (eo dift.) v. intr. (d. leop și leorbă. V. lipăĭ). Mold. Fam. Flecăresc, lehăĭesc, vorbesc prea mult.

lépăĭ și -ĭésc, V. lipăĭ.

lípa-lípa și lípaĭ-lípaĭ, interj. care arată huĭetu papucilor cînd se izbesc de călcîĭ în mers orĭ al siteĭ cînd cernĭ. – Pin Munt. și lipăĭ-lipăĭ (acc. pe ăĭ). – V. cleap-cleap, tipa-tipa.

lípăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (imit. ca și leopăĭ). Merg izbind papuciĭ de călcîĭ orĭ pleoscăind talpa goală pe pămînt: venea lipăind cu picĭoarele goale (J. Bt. Dat. uĭt. 98). – Și le-: venea lepăind cu picĭoarele desculțe (Sadov. VR. 1911, 3, 325).

LIPĂI vb. (reg.) a cepăi, a licăi, a limpi, a tipăi. (~ cînd merge.)

lăpăí, lăpăiesc, vb. intranz. – A bea, a mânca zgomotos. – Formă onomatopeică (Șăineanu); din bg. lapam „mănânc, sorb cu lăcomie” (DLRM); var. a lui lipăi (< lipa + suf. -ăi), cf. bg. lapam (DEX, MDA).

LEPĂÍT, -Ă, lepăiți, -te, adj. v. LEPĂI. – [DLRM]