leochíu (leochíe), adj. – Roșu aprins. Tc. lök „lac” (Șeineanu, II, 238), cf. bg. ljoki. Sec. XVIII, înv.

leochíu, leochíe, leochíi, adj. (înv.) stacojiu.

leochíŭ, -íe (eo dift.) adj. (turc. löki, d. lök, gumă, lac). Sec. 18-19. Stacojiŭ: turaŭa de saftiene leochiĭ. – Uniĭ scriŭ liochiŭ.