LÉMĂ, leme, s. f. 1. (Mat.) Propoziție preliminară a cărei concluzie ușurează demonstrația unei teoreme. 2. (Log.) Propoziție preliminară a unei demonstrații, care trebuie demonstrată la rândul ei. 3. (Rar) Titlu sau sumar al unei lucrări. – Din fr. lemme.

LÉMĂ, leme, s. f. 1. (Mat.) Enunț preliminar a cărui demonstrare ajută la rezolvarea unei teoreme. 2. (Log.) Propoziție preliminară a unei demonstrații, care trebuie demonstrată la rândul ei. 3. (Rar) Titlu sau sumar al unei lucrări. – Din fr. lemme.

lémă s. f., g.-d. art. lémei; pl. léme

lémă s. f., g.-d. art. lémei; pl. léme

LÉMĂ s.f. 1. (Mat.) Teoremă preliminară a cărei demonstrare servește demonstrării teoremei următoare. 2. Cuvânt explicat într-un vocabular; element lexical. [< fr. lemme, it. lemma, cf. lat., gr. lemma].

LÉMĂ1 s. f. 1. enunț preliminar care servește demonstrării unei teoreme. ◊ (fil.) propoziție pe care o știință o presupune adevărată fără a o demonstra, preluând-o de la o altă știință. 2. cuvânt explicat într-un vocabular; element lexical. (< fr. lemme, gr. lemma)

-LÉMĂ3 elem. „tegument, pieliță”. (< fr. -lemme, cf. gr. lemma, coajă)

-LÉMĂ2 elem. „alternativă”. (< fr. -lemme, cf. gr. lemma, premisă)

*lémă f., pl. e (vgr. lémma, d. lambáno, lébo, ĭaŭ. V. di-lemă). Mat. Propozițiune preliminară care trebuĭe să ușureze demonstrarea uneĭ teoreme.

-LEMĂ1 „tegument, pieliță, înveliș”. ◊ gr. lemma „coajă, teacă, pieliță” > fr. -lemme, germ. -lemma, it. id., engl. id. > rom. -lemă.

-LEMĂ2 „alternativă”. ◊ gr. lemma „supoziție, premisă” > fr. -lemme, germ. -lemma, engl. id. > rom. -lemă.