chibrít sn [At: ALECSANDRI, T. 479 / V: ~íc, ~bít, crib~, chiub~, cib~, tib~, trib~, țib~, țub~ / Pl: ~uri și (pop) ~e / E: tc kibrit] 1 Bețișor (de lemn, de ceară sau de carton) având, la un capăt, o gămălie de pastă inflamabilă care, prin frecare, se aprinde și transmite flacăra bețișorului Si: (reg) aprinjor, aprinjoară, aprinzătoare, băț, bâtuță, bâticel, cătrăniță, chindercă, focăriță, focălină, feștilă, ghiufă, lemnuș, pirușcă, răipelț, șvebel. 2 Cutiuță care conține chibrituri (1). 3 (Fig; fam) Persoană înaltă și slabă. 4 (Fig; fam) Persoană iute și mânioasă. 5 (Înv; fig) Aprindere. 6 (Înv; fig) Imbold.

LEMNÚȘ, lemnușe, s. n. (Reg.) 1. Chibrit. 2. (Bot.) Lemnul-Domnului. [Pl. și: lemnușuri] – Lemn + suf. -uș.

LEMNÚȘ, lemnușuri, s. n. (Reg.) 1. Chibrit. 2. (Bot.) Lemnul-domnului. – Lemn + suf. -uș.

LEMNÚȘ, lemnușuri, s. n. 1. (Regional, uneori determinat prin «de chibrit») Băț de chibrit, chibrit. El își aprinse țigara și puse lemnușul de chibrit în cenușernița ce sta pe pat, lîngă el. SLAVICI, N. I 265. Lemnușele erau jilave, iască n-aveau să scapere. RETEGANUL, P. III 42. 2. (Bot.) Lemnul-domnului. De la noi pînă la Cluj, Viorele și lemnuș. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 305.

lemnúș (reg.) s. n., pl. lemnúșe/lemnúșuri

lemnúș s.n., pl. lemnúșe / lemnúșuri

lemnúș (plantă) s. m. (s. n.), pl. lemnuși (lemnușuri)

LEMNÚȘ s. v. chibrit, cordar, fus, întinzâtor, lemnul-domnului, răchitan, strună.

lemnuș n. Bot. lemnu-Domnului.

chibrít n., pl. urĭ și rar e (turc. ar. kibrit, pucĭoasă, chibrit). Bețișor care are lipită la un capăt puțină substanță chimică care se aprinde pin frecare. – Rar și cribit (ca sp. alcribite și alcrebite, din aceĭașĭ orig.). În Trans. și lemnuș și cătrăniță. – Chibritu a fost inventat de chimistu German Frederic Kammerer la 1833. La 1832, el se afla închis ca revoluționar. Directoru închisoriĭ îĭ permise să-șĭ facă un laboratorĭŭ. Aci, după multe încercărĭ, reuși să facă chibriturĭ din fosfor galben, care se aprind pin simplă frecare. După eliberare, vru să se folosească de invențiunea luĭ înființînd o fabrică de chibriturĭ. Dar nu găsi capital, ĭar autoritățile germane, supt pretext că asta ar provoca incendiĭ, l-aŭ oprit de a-șĭ pune în practică invențiunea. Ruinat și descurajat, Kammerer muri într’un spital de nebunĭ tocmaĭ cînd în Germania începuse a sosi chibriturĭ din alte țărĭ, care adoptase această invențiune (Chimistu Ungur Irinyi, considerat și el ca inventator, n’a fabricat chibriturĭ de cît la 1836).

lemnúș n. (d. lemn). Mold. Bacan, lemn roș, haematóxylon campechiánum, un arbore din America Centrală. Se vinde în așchiĭ mărunte și servește la colorat ouăle, ĭar în medicină scoarța luĭ se dă ca astringent contra diareiĭ cronice. Trans. Lemnu Domnuluĭ, un copăcel. Chibrit.

lemnuș s. v. CHIBRIT. CORDAR. FUS. ÎNTINZĂTOR. LEMNUL-DOMNULUI. RĂCHITAN. STRUNĂ.

lemnúș, s.n. – (bot.) Lemnul Domnului (Artemisia abrotanum): „De-aici până-n Seleuș / Tot îs corciuri de lemnuși” (Bârlea, 1924, I: 201). – Din lemn (< lat. lignum „lemn, copac”) + suf. -uș (Scriban, DEX, MDA); calc de structură după germ. (Reib)holz sau (Zünd)holz (Frățilă, 2006).

lemnúș, -uri, s.n. – (bot.) Lemnul Domnului (Artemisia abrotanum): „De-aici până-n Seleuș / Tot îs corciuri de lemnuși” (Bârlea 1924 I: 201). – Din lemn (< lat. lignum) + -uș.