LEÍȚĂ, leițe, s. f. (Înv. și pop.) Monedă de valoare mică (egală cu 20 de parale), care a circulat în trecut. – Leu2 + suf. -iță.

LEÍȚĂ, leițe, s. f. Monedă de valoare mică (egală cu 20 de parale), care a circulat în trecut. – Leu2 + suf. -iță.

LEÍȚĂ, leițe, s. f. (Învechit) Monedă măruntă, leușor. Cei care nu mergeau la rondul de săptămînă plăteau spătarului sau agăi o leiță. BĂLCESCU, O. I 34. Găina și rața se vînd cîte o leiță. FILIMON, C. 168. – Pronunțat: le-i-.

leíță (înv., pop.) s. f., g.-d. art. leíței; pl. leíțe

leíță (monedă; leoaică) s. f., g.-d. art. leíței; pl. leíțe

LEÍȚĂ s. v. leoaică.

leiță f. monedă de 1/2 leu.

1) leíță f., pl. e (d. leŭ). Ban. Leoaĭcă.

2) leíță f., pl. e (d. leŭ, monetă). Vechĭ. Tult (Șăĭn.).

tult m. (turc. tult, sülüs, d. ar. thulth, o treime; ngr. tulti, jumătate de leŭ). Vechĭ. O veche monetă turcească (numită și leiță) în valoare de 15-20 de parale. Iron. Un ort, un zlot, un tult și o oală de unt, destul de scump (în realitate). Ban. (d. sîrb.). Pĭesă de 20 de crăițarĭ. V. pițulă.

leiță s. v. LEOAICĂ.