Definiția cu ID-ul 501400:
lehăí (-ăésc, lehăít), vb. – A vorbi repezit, a sporovăi. Creație expresivă, o simplă
var. a lui blehăi (Scriban) și a lui lihăi,
vb. (
Trans., a gîfîi;
Maram., a striga, a vocifera). E puțin probabilă legătura făcută de Cihac, II, 168, cu
sl. lichŭ „gol, de prisos” sau cea sugerată de Tiktin și Philippide, II, 719, cu
alb. leh „a behăi”. –
Der. lehăială,
s. m. (șarlatan); lehău,
s. m. (
Mold., limbut); lehăială,
s. f. (
Mold., flecăreală); lehăit,
s. n. (taifas, trăncăneală).
Cf. lehamite,
s. f. (oboseală, dezgust, repulsie), care ar putea deriva din aceeași rădăcină expresivă (Cihac, II, 168; Scriban), dacă se admite că aceasta ar putea avea și sensul de „a scîrbi”, ca cihăi (după Tiktin, mai bine pusă în relație cu lihni, leșina; după DAR din
mag. léha „gol”; finala ca în pasă-mi-te, dară-mi-te etc.);
der. lehămeti (
var. lehămetisi, lehămetui, lehametisi),
vb. (a scîrbi, a-i fi greață, a inspira repulsie),
cf. leomi.
Lehăit dex online | sinonim
Lehăit definitie