LEHẮU, lehăi, s. m. (Reg.) Om mincinos sau flecar. – Lehăi + suf. -ău.

LEHẮU, lehăi, s. m. (Reg.) Om mincinos sau flecar. – Lehăi + suf. -ău.

lehắu (reg.) s. m., art. lehắul; pl. lehắi, art. lehắii

lehău s. m., art. lehăul; pl. lehăi, art. lehăii

LEHĂU s., adj. v. clănțău, flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbă-lungă, vorbăreț.

lehău m. Mold. flecar: tacă-ți gura, lehăule! AL.

lehắŭ m. (d. lehăĭesc). Mold. nord. Om prea vorbăreț.

lehău s., adj. v. CLĂNȚĂU. FLECAR. GURALIV. LIMBUT. PALAVRAGIU. VORBĂ-LUNGĂ. VORBĂREȚ.