LEHĂMETÍ, lehămetesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se sătura, a se plictisi, a se dezgusta, a se scârbi total (de ceva sau de cineva); a se lehămetisi, a se lehămetui. [Var.: lehămețí vb. IV] – Din lehamete.

LEHĂMEȚÍ vb. IV v. lehămeti.

LEHĂMETÍ, lehămetesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se sătura, a se plictisi, a se dezgusta, a se scârbi total (de ceva sau de cineva); a se lehămetisi, a se lehămetui. [Var.: lehămețí vb. IV] – Din lehamete.

LEHĂMEȚÍ vb. IV v. lehămeti.

LEHĂMETÍ, lehămetesc, vb. IV. Refl. (Mold.; și în forma lehămeți) A se sătura (de ceva sau de cineva) pînă în gît; a-i fi silă, a se scîrbi, a se dezgusta, a se plictisi. S-a lehămețit în cele din urmă Grigore Vîrnav. GALAN, Z. R. 183. A fost nevoit să-și ieie tălpășița spre Humulești, lehămetindu-se de popie. CREANGĂ, A. 102. De la o vreme și babele și prietenii, lehămetindu-se, l-au dat în burduful dracului. id. P. 142. ◊ (Rar) Mi te-ai lehămetit de la inimă = mi-ai ieșit din inimă, nu te mai iubesc, nu mai vreau să știu de tine. Hai de mănîncă; dar să știi că mi te-ai lehămetit de la inimă. CREANGĂ, A. 69. – Variantă: lehămeți vb. IV.

LEHĂMEȚÍ vb. IV v. lehămeti.

!lehămetí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetéște, imperf. 3 sg. se lehămeteá; conj. prez. 3 să se lehămeteáscă

lehămetí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lehămetésc, imperf. 3 sg. lehămeteá; conj. prez. 3 sg. și pl. lehămeteáscă

LEHĂMETÍ vb. v. dezgusta, îngrețoșa, plictisi, sătura, scârbi, urî.

A SE LEHĂMETÍ mă ~ésc intranz. pop. A avea repulsie, dezgust (față de ceva sau de cineva); a pierde completamente dorința (de ceva); a se dezgusta. /Din lehamete

lehă- și lehemetésc, -tuĭésc și -tisésc (mă) v. refl. (d. lehamite). Mold. nord. Mă plictisesc, mă scîrbesc grozav. Mă lehămetesc cuĭva, îĭ ajung absolut nesuferit.

lehămeti vb. v. DEZGUSTA. ÎNGREȚOȘA. PLICTISI. SĂTURA. SCÎRBI. URÎ.