legumă definitie

17 definiții pentru legumă

LEGÚMĂ, legume, s. f. 1. Nume generic dat unor vegetale (fasole, cartofi, ceapă etc.) cultivate pentru hrana omului; zarzavat. ♦ (Rar; de obicei la pl.) Mâncare, hrană. 2. Fig. Persoană redusă la o existență vegetativă. – Lat. legumen.
LEGÚMĂ, legume, s. f. Nume generic dat unor vegetale (fasole, cartofi, ceapă etc.) cultivate pentru hrana omului; zarzavat. ♦ (Rar; de obicei la pl.) Mâncare, hrană. – Lat. legumen.
LEGÚMĂ, legume, s. f. (Mai ales la pl.) Denumire generală dată unor vegetale cultivate pentru hrana omului (fasolea, cartofii, ceapa, varza etc.); zarzavat. Femeile, cu fețele ascunse în broboade colorate, veneau grăbite la piață cu legume, lapte și păsări adunate din satele răspîndite în Deltă. BART, E. 289. ◊ (Rar la sg., cu sens colectiv) Bătrînul îi puse o masă curată și pe masă niște pîine albă ca zăpada și niște legumă bună de mîncare. ISPIRESCU, L. 101. ♦ (Rar; mai ales la sg.) Mîncare; hrană. Vezi de-i putea să prinzi vro fîță de pește, ca să avem de legumă pentru azi și mîine. ISPIRESCU, L. 280. – Pl. și: legumuri (SADOVEANU, N. F. 72, SBIERA, P. 180).
LEGÚMĂ, legume, s. f. Nume dat unor vegetale (fasole, cartofi, ceapă etc.) cultivate pentru hrana omului; zarzavat. ♦ (Rar) Mâncare, hrană. [Pl. și: legumuri] – Lat. legumen.
legúmă s. f., g.-d. art. legúmei; pl. legúme
legúmă s. f., g.-d. art. legúmei; pl. legúme
LEGÚMĂ s. v. aliment, hrană, mâncare.
LEGÚMĂ s.f. 1. (Bot.) Tip de fruct dehiscent, cu două valve și semințe; păstaie. 2. Produs alimentar de origine vegetală; zarzavat. [< fr. légume, cf. lat. legumen].
LEGÚMĂ s. f. 1. plantă agricolă de la care se consumă în alimentație partea vegetală, sau fructele; zarzavat. 2. fruct uscat, cu mai multe semințe, dehiscent, cu două valve, la leguminoase; păstaie. 3. (spec.) om al cărui creier a fost golit și i s-au implantat anumite ordine pe care le execută ca un robot. (< lat. legumen)
legúmă (legúme), s. f.1. Produs vegetal de grădinărit, verdeață. – 2. Mîncare, aliment. – 3. Merinde, provizii. Lat. legūmen (Pușcariu 962; Candrea-Dens., 975; REW 4972; DAR), cf. it., port. legume, prov. legum, v. fr. leun, cat., sp. legumbre. – Der. legumos, adj. (des, gros, se zice despre supele de zarzavat); legumărie, s. f. (grădină de zarzavat); legumi, vb. (a ciuguli, a mînca și a bea puțin; a cruța; a economisi); legumeală, s. f. (acțiunea de a ciuguli); legumitor, adj. (care mănîncă sau gustă puțin).
LEGÚMĂ ~e f. Plantă agricolă (morcov, ceapă, cartofi, ridiche, fasole etc.) cultivată pentru hrană. [G.-D. legumei] /<lat. legumen
legumă f. 1. tot felul de ierburi bune de mâncat; 2. orice mâncare fiartă cu legume (în graiul țăranului). [Lat. LEGUMEN].
legúmă f., pl. e, și vechĭ, azĭ Olt. -úme (lat. legúmen, -úminis, d. légere, a culege; it. legúme, pv. legum, vfr. leun, cat. sp. legumbre, pg. legume). Sud. Udătură, bucate, mîncare (carne, brînză, oŭă) spre deosebire de pîne orĭ de mămăligă (Gr. S. 1937, 247, în Olt.). Neol. (fr. légume). Zarzavat, plantă alimentară (ceapă, usturoĭ, mărar, cartofĭ ș. a.). Bot. Fruct caracteristic plantelor din familia leguminoaselor.
legu s. v. ALIMENT. HRANĂ. MÎNCARE.
LEGUME ȘI ZARZAVATURI. Subst. Legume, zarzavaturi, verdețuri, crudități, tarapangele (reg.). Legume proaspete; legume de sezon; trufanda; legume conservate. Ardei, ardeîaș (dim.); ardei gras, gogoșar; ardei iute, paprică (reg.), piparcă (reg.), pipărcuță (dim. și reg.), pipăruș (pop.), chipăruș (reg.), piper (reg.). Bamă. Baraboi. Cartof, cartofior (dim.), barabulă (reg.), barabușcă (reg.), bulughină (reg.), crumpenă (reg.), perușcă (reg.), picioică (reg.). Castravete, castravecior (dim.). Ceapă, cepușoară (dim.); ceapă de apă; arpagic, ceapă de sămînță, orgeag (reg.). Conopidă. Fasole, fasolică (dim.); fasole oloagă; fasole țucără; fasole grasă. Gulie. Lăptucă, marulă (reg.) Linte. Lobodă. Mazăre. Măcriș. Mărar, mărăraș (dim.). Morcov, morcovel (dim.); carotă. Nap, broajbă (reg.). Pătlăgea (roșie), roșie, tomată (livr.), paradaisă (reg.). Pătlăgea (vînătă), vînătă. Pătrunjel. Păstîrnac, morcov-alb. Praz. Ridiche, ridiche de lună. Salată (verde). Sfeclă. Spanac. Sparanghel. Țelină, țelinioară (dim.). Usturoi, ai (reg.). Varză, verzișoară (dim.), curechi (reg.); varză de Bruxelles; varză creață; varză roșie. Grădină, bulgărie (reg.), barabuliște (reg.). Grădinărie, grădinărit. Grădinar; zarzavagiu. Legumicultură. Legumicultor. Adj. Legumicol.. Vb. A grădinări (rar), a cultiva, a crește. V. alimentație, condimente, feluri de mîncare, fructe, terenuri cultivate.
legúmă-frúnză s. f. Legume cultivate pentru frunzele folosite în alimentație ◊ „Legumele-frunze (păpădia, pătrunjelul, urzicile) [...] sunt bogate în fier.” Sc. 15 VI 63 p. 4 (din legumă + frunză)
legumă, legume s. f. 1. (deț.) grădinar. 2. (peior.) individ insignifiant. 3. victima unui accident vascular cerebral cu funcțiile creierului grav afectate, menținut în viață cu ajutorul aparaturii de terapie intensivă.

legumă dex

Intrare: legumă (pl. -e)
legumă pl. -e substantiv feminin
Intrare: legumă (pl. -uri)
legumă pl. -uri