LEGITIMÍST, -Ă, legitimiști, -ste, s. m. și f., adj. (Persoană) care susține o dinastie sau un suveran, considerați drept singurii îndreptățiți să ocupe tronul. – Din fr. légitimiste.

LEGITIMÍST, -Ă, legitimiști, -ste, s. m. și f., adj. (Persoană) care susține o dinastie sau un suveran, considerați drept singurii îndreptățiți să ocupe tronul. – Din fr. légitimiste.

LEGITIMÍST, -Ă, legitimiști, -ste, s. m. și f. (În țările monarhice) Partizan al monarhiei ereditare. În politică este legitimist sau partizan al lui Enric al V-lea. BOLINTINEANU, O. 320.

legitimíst adj. m., s. m., pl. legitimíști; adj. f., s. f. legitimístă, pl. legitimíste

legitimíst s. m., adj. m., pl. legitimíști; f. sg. legitimístă, pl. legitimíste

LEGITIMÍST, -Ă adj. Referitor la legitimism. // s.m. și f. Adept al legitimismului. [< fr. légitimiste].

LEGITIMÍST, -Ă adj., s. m. f. (adept) al legitimismului. (< fr. légitimiste)

LEGITIMÍST¹ ~stă (~ști, ~ste) Care ține de legitimism; propriu legitimismului. /<fr. légitimiste

LEGITIMÍST² ~stă (~ști, ~ste) m. și f. Adept al legitimismului. /<fr. légitimiste

*legitimíst, -ă s. și adj. Care apără principiu dinastiiĭ legitime, drepturile de naștere la tron: partidu legitimist francez.