Dicționare ale limbii române

2 intrări

21 definiții pentru legitimare

LEGITIMÁ, legitimez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. Tranz. A recunoaște unui copil născut în afara căsătoriei drepturile de copil legitim. 3. Tranz. A justifica, a îndreptăți. – Din fr. légitimer.
LEGITIMÁRE, legitimări, s. f. Acțiunea de a (se) legitima și rezultatul ei. – V. legitima.
LEGITIMÁ, legitimez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. Tranz. A recunoaște unui copil născut în afara căsătoriei drepturile de copil legitim. 3. Tranz. A justifica, a îndreptăți. – Din fr. légitimer.
LEGITIMÁRE, legitimări, s. f. Acțiunea de a (se) legitima și rezultatul ei. – V. legitima.
LEGITIMÁ, legitimez, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la persoane) A stabili identitatea cuiva pe baza unui document legal. (Refl.) În fața autorităților cetățenii se legitimează cu buletinul de identitate. 2. (În legislația anterioară celei socialiste) A recunoaște unui copil natural drepturile de copil legitim. 3. Fig. A justifica, a îndreptăți.
LEGITIMÁRE, legitimări, s. f. Acțiunea de a (se) legitima; justificare. Cînd în 1774 este trimis la Roma la colegiul «De propaganda fide», el [Șincai] caută și strînge documente istorice pentru legitimarea drepturilor poporului romîn desconsiderat de nobilime. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 388, 5/1.
legitimá (a ~) vb., ind. prez. 3 legitimeáză
legitimáre s. f., g.-d. art. legitimắrii; pl. legitimắri
legitimá vb., ind. prez. 1 sg. legitiméz, 3 sg. și pl. legitimeáză
legitimáre s. f., g.-d. art. legitimării; pl. legitimări
LEGITIMÁ vb. v. îndreptăți, justifica, motiva.
LEGITIMÁRE s. v. îndreptățire, justificare, motivare, motivație, rațiune, temei.
LEGITIMÁ vb. I. 1. tr., refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. tr. (Fig.) A justifica, a motiva, a îndreptăți. 3. tr. A recunoaște unui copil născut înainte de căsătorie drepturile unui copil legitim. [< fr. légitimer].
LEGITIMÁRE s.f. Acțiunea, faptul de a (se) legitima. ♦ (Spec.) Recunoaștere a unui copil. [< legitima].
LEGITIMÁ vb. I. tr., refl. a(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. II. tr. 1. (fig.) a justifica, a îndreptăți. 2. a recunoaște unui copil născut înainte de căsătorie drepturile unui copil legitim. (< fr. légitimer)
A LEGITIMÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A identifica pe bază de acte oficiale. 2) fig. (acțiuni, opinii etc.) A demonstra ca fiind legitim, just; a justifica; a îndreptăți; a motiva. /<fr. légitimer
legitimà v. 1. a da unui copil natural drepturile copilului legitim, după prescripțiunile legii; 2. a face legitim, a verifica: a legitima un pașaport; 3. a justifica: nimic nu poate legitima crima.
*legitimațiúne f. (d. legitimez; fr. légitimation). Acțiunea de a legitima, de a recunoaște formal. – Și -áție și -áre.
*legitiméz v. tr. (d. legitim; fr. légitimer). Fac legitim, daŭ unuĭ copil natural drepturĭ de copil legitim. Fac să se recunoască autentic un titlu, o putere, ș. a. Justific: nimica nu legitimează o faptă rea.
legitima vb. v. ÎNDREPTĂȚI. JUSTIFICA. MOTIVA.
legitimare s. v. ÎNDREPTĂȚIRE. JUSTIFICARE. MOTIVARE. MOTIVAȚIE. RAȚIUNE. TEMEI.

legitimare definitie

legitimare dex

Intrare: legitima
legitima verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: legitimare
legitimare substantiv feminin