LEGITIMÁȚIE, legitimații, s. f. Act, document personal eliberat de o autoritate și cu care cineva își dovedește identitatea. – Din fr. légitimation.

LEGITIMÁȚIE, legitimații, s. f. Act, document personal eliberat de o autoritate și cu care cineva își dovedește identitatea. – Din fr. légitimation.

LEGITIMÁȚIE, legitimații, s. f. Act, document personal, eliberat de o autoritate, prin care cineva se poate legitima, dovedindu-și identitatea, calitatea etc. Persoanele distinse cu titluri ale Republicii Populare Romîne primesc diploma de conferire a titlului și legitimația. B. O. 1953, 21. Profesorul: Poate aveți un act, o legitimație. SEBASTIAN, T. 241.

legitimáție (-ți-e) s. f., art. legitimáția (-ți-a), g.-d. art. legitimáției; pl. legitimáții, art. legitimáțiile (-ți-i-)

legitimáție s. f. (sil. -ți-e), art. legitimáția (sil. -ți-a), g.-d. art. legitimáției; pl. legitimáții, art. legitimáțiile (sil. -ți-i-)

LEGITIMÁȚIE s. act, document, hârtie. (Rog, prezentați ~iile!)

LEGITIMÁȚIE s.f. Act, document personal care atestă oficial identitatea unei persoane, gradul pe care îl are etc. [Gen. -iei, var. legitimațiune s.f. / cf. fr. légitimation].

LEGITIMÁȚIE s. f. act, document personal care atestă oficial identitatea unei persoane. (< fr. légitimation)

LEGITIMÁȚIE ~i f. Act oficial eliberat de o autoritate prin care se atestă identitatea unei persoane (sau se certifică anumite date juridice). [G.-D. legitimației] /<fr. légitimation

legitimați(un)e f. 1. recunoaștere autentică a puterilor unui trimis, unui deputat; 2. legitimarea unui copil.

*legitimațiúne f. (d. legitimez; fr. légitimation). Acțiunea de a legitima, de a recunoaște formal. – Și -áție și -áre.

LEGITIMAȚIE s. act, document, hîrtie. (Rog, prezentați ~iile!)

abonamént-legitimáție s. n. Legitimație care, în schimbul unei sume de bani, permite posesorului să călătorească cu anumite mijloace de transport ◊ „I.T.B.-ul va pune în vânzare și noul tip de abonament-legitimație cu durată nelimitată (până la pierdere sau deteriorare).” R.l. 12 X 77 p. 5 (din abonament + legitimație)

legitimáție-abonamént s. f. Document care servește atât ca legitimație cât și ca abonament ◊ „La recentul turneu internațional de box, unuia dintre fotoreporterii noștri, deși a prezentat legitimația-abonament de intrare, eliberată de U.C.F.S., nu i-a fost, pur și simplu, permis accesul pe stadionul Republicii.” I.B. 6 IX 66 p. 3. ◊ „[...] posesorii de legitimații-abonament [...] se vor prezenta [...] pentru a-și ridica tichetele de locuri, fără de care nu vor avea acces pe stadion.” I.B. 11 IV 85 p. 7 (din legitimație + abonament)

șmecher cu legitimație expr. (intl.) infractor temut / cu antecendente penale.