legitima definitie

3 intrări

25 definiții pentru legitima

LEGÍTIM, -Ă, legitimi, -e, adj. 1. Care este întemeiat pe lege, care se justifică prin lege, care este recunoscut conform unui drept. ◊ Legitimă apărare = situație a unei persoane care, pentru a înlătura un atac direct, injust și deosebit de grav, îndreptat împotriva sa, săvârșește o faptă prevăzută de legea penală, dar neconsiderată, în acest caz, infracțiune. ♦ (Despre căsătorii) Realizat cu îndeplinirea formelor legale; (despre soți) căsătoriți legal; (despre copii) născut din părinți căsătoriți sau recunoscut de tată. 2. Care este justificat, îndreptățit; just, echitabil. [Acc. și: legitím] – Din fr. légitime, lat. Iegitimus.
LEGITIMÁ, legitimez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. Tranz. A recunoaște unui copil născut în afara căsătoriei drepturile de copil legitim. 3. Tranz. A justifica, a îndreptăți. – Din fr. légitimer.
LEGÍTIM, -Ă, legitimi, -e, adj. 1. Care este întemeiat pe lege, care se justifică prin lege. ◊ Legitimă apărare = situație în care cineva comite un act de violență pedepsit de lege, dar justificat ca un act de apărare împotriva unei agresiuni imediate și injuste. ♦ (Despre căsătorie) Făcut cu îndeplinirea formelor legale; (despre soți) căsătorit legal; (despre copii) născut din părinți căsătoriți sau recunoscut de tată. 2. Care este justificat, îndreptățit; just, echitabil. [Acc. și: legitím] – Din fr. légitime, lat. legitimus.
LEGITIMÁ, legitimez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. Tranz. A recunoaște unui copil născut în afara căsătoriei drepturile de copil legitim. 3. Tranz. A justifica, a îndreptăți. – Din fr. légitimer.
LEGÍTIM, -Ă, legitimi, -e, adj. 1. Conform, potrivit legilor în vigoare; legal. ◊ Legitimă apărare = stare în care cineva este apărat de răspundere în fața justiției pentru un act de violență săvîrșit împotriva unui atac imediat și injust. (În legislația anterioară celei socialiste) Copil legitim = copil născut din unirea soților prin căsătorie. 2. Just, drept; îndreptățit, justificat. Prezentarea cu regularitate a dărilor de seamă asigură comuniștilor condițiile necesare pentru participarea lor la munca de conducere, asigură exercitarea drepturilor lor legitime cu privire la controlul activității organelor de partid. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 10, 49. În lupta dîrză pentru apărarea păcii și a drepturilor sale legitime, tineretul lumii își strînge rîndurile sub steagul Federației Mondiale a Tineretului Democrat. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2615. – Pronunțat și: legitím.
LEGITIMÁ, legitimez, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la persoane) A stabili identitatea cuiva pe baza unui document legal. (Refl.) În fața autorităților cetățenii se legitimează cu buletinul de identitate. 2. (În legislația anterioară celei socialiste) A recunoaște unui copil natural drepturile de copil legitim. 3. Fig. A justifica, a îndreptăți.
legítim adj. m., pl. legítimi; f. legítimă, pl. legítime
legitimá (a ~) vb., ind. prez. 3 legitimeáză
legítim adj. m., pl. legítimi; f. sg. legítimă, pl. legítime
legitimá vb., ind. prez. 1 sg. legitiméz, 3 sg. și pl. legitimeáză
LEGÍTIM adj. 1. v. fundamentat. 2. v. îndreptățit.
LEGITIMÁ vb. v. îndreptăți, justifica, motiva.
Legitim ≠ nelegitim
LEGÍTIM, -Ă adj. 1. Legal. ◊ Legitimă apărare = situație în care se comite un act de violență justificat legal ca un act de apărare împotriva unei agresiuni imediate și injuste. 2. Just, drept; justificat, îndreptățit. [< fr. légitime, cf. lat. legitimus].
LEGITIMÁ vb. I. 1. tr., refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. tr. (Fig.) A justifica, a motiva, a îndreptăți. 3. tr. A recunoaște unui copil născut înainte de căsătorie drepturile unui copil legitim. [< fr. légitimer].
LEGÍTIM, -Ă adj. 1. întemeiat pe lege, care se justifică prin lege; legal. ♦ ~ă apărare = situație în care se comite un act de violență justificat legal, ca un act de apărare împotriva unei agresiuni imediate și injuste. 2. just, drept; justificat, îndreptățit. (< fr. légitime, lat. legitimus)
LEGITIMÁ vb. I. tr., refl. a(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. II. tr. 1. (fig.) a justifica, a îndreptăți. 2. a recunoaște unui copil născut înainte de căsătorie drepturile unui copil legitim. (< fr. légitimer)
LEGÍTIM ~ă (~i, ~e) 1) Care este stabilit prin lege; fondat pe lege. Drept ~. Revendicare ~ă. ◊ ~ă apărare act de violență folosit în scop de apărare și justificat de lege, comis împotriva unei persoane care săvârșește un atac ilegal. 2) (despre căsătorie) Care este consfințit prin lege; încheiat, respectându-se prescripțiile legale. 3) (despre soți) Care este căsătorit legal. 4) (despre copii) Care este născut din părinți căsătoriți legal sau este recunoscut de tată. 5) Care este considerat ca fiind just; îndreptățit; justificat; motivat. /<fr. légitime, lat. legitimus
A LEGITIMÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A identifica pe bază de acte oficiale. 2) fig. (acțiuni, opinii etc.) A demonstra ca fiind legitim, just; a justifica; a îndreptăți; a motiva. /<fr. légitimer
legitim a. 1. care e după lege: putere legitimă; copil legitim, născut în timpul căsătoriei; 2. conform justiției și rațiunii: reclamațiune legitimă.
legitimà v. 1. a da unui copil natural drepturile copilului legitim, după prescripțiunile legii; 2. a face legitim, a verifica: a legitima un pașaport; 3. a justifica: nimic nu poate legitima crima.
*legítim, -ă adj. (lat. legitimus). Care are calitățile cerute de lege, bazat pe drept: drepturĭ legitime. Just, echitabil: cerere legitimă. Dinastie legitimă, care domnește pe baza dreptuluĭ de ereditate. Căsătorie legitimă, consacrată de lege. Copiĭ legitimĭ, născuțĭ din căsătorie legitimă. Dreptu de legitimă apărare, dreptu pe care legea-l recunoaște fie-căruĭa de a respinge pin forță o agresiune. Adv. În mod legitim. – Fals -tím (după fr.).
*legitiméz v. tr. (d. legitim; fr. légitimer). Fac legitim, daŭ unuĭ copil natural drepturĭ de copil legitim. Fac să se recunoască autentic un titlu, o putere, ș. a. Justific: nimica nu legitimează o faptă rea.
LEGITIM adj. 1. fundamentat, îndreptățit, întemeiat, just, justificat, logic, motivat, serios, temeinic, (livr.) îndrituit, (fig.) binecuvîntat. (Un motiv ~.) 2. drept, îndreptățit, just. (O cerere ~.)
legitima vb. v. ÎNDREPTĂȚI. JUSTIFICA. MOTIVA.

legitima dex

Intrare: legitim
legitim adjectiv
Intrare: legitim
legitim
Intrare: legitima
legitima verb grupa I conjugarea a II-a