LEGITÁTE, legități, s. f. (Fil.) Însușire a fenomenelor de a se desfășura în conformitate cu anumite legi (obiective); ansamblul legilor din natură, din societate și din gândire. – Lege + suf. -itate (după rus. zakonomernost’).

LEGITÁTE, legități, s. f. (Fil.) Însușire a fenomenelor de a se desfășura în conformitate cu anumite legi (obiective); ansamblul legilor din natură, din societate și din gândire. – Lege + suf. -itate (după rus. zakonomernost’).

legitáte s. f., g.-d. art. legitắții; pl. legitắți

legitáte s. f., g.-d. art. legității; pl. legități

LEGITÁTE s.f. Caracterul obligatoriu, de lege, al unor fenomene. [Et. incertă}.

LEGITÁTE s. f. caracter obligatoriu, de lege, al unor fenomene. (< lege + -itate)

LEGITÁTE ~ăți f. Caracter legic. /lege + suf. ~itate