léghin (léghini), s. m. – Băiat, tînăr. – Var. leghen. Mag. legény (Tiktin; DAR). În Trans. – Der. leghenește, adv. (ca tinerii).

léghín s.m. (reg.) flăcău, june.

leghén, leghín, V. lighean.

ligheán n., pl. ene, nu eane (turc. legen, leken [de unde vine ngr. legéni, bg. sîrb. legen], d. ngr. lekáni, vgr. lekáne lekánion, lighean, de unde vine și vsl. lekánĭa, rus. lohánĭ, lighean). Vasu în care se scurge apa cînd te spelĭ. – Vechĭ leghén și leghín.