legănat definitie

25 definiții pentru legănat

LEGĂNÁ, légăn, vb. I. 1. Tranz. A mișca lin într-o parte și în alta un copil (cu leagănul sau pe brațe) pentru a-1 adormi. ♦ Refl. Fig. A se lăsa purtat, amăgit de speranțe deșarte. 2. Tranz. și refl. A (se) mișca într-o parte și în alta; a (se) clătina, a (se) balansa. ♦ Refl. A se da în leagăn (4). 3. Refl. (Despre oameni) A se mișca ritmic (în mers, în pas de dans etc.). [Prez. ind. și: leágăn] – Probabil lat. *liginare (< ligare „a lega”).
LEGĂNÁT2, -Ă, legănați, -te, adj. 1. Care se mișcă ritmic într-o parte și în alta; bălăbănit2. 2. Fig. (Despre voce, vorbe) Tărăgănat. – V. legăna.
LEGĂNÁT1 s. n. Faptul de a (se) legăna. – V. legăna.
LEGĂNÁ, leágăn, vb. I. 1. Tranz. A mișca lin într-o parte și în alta un copil (cu leagănul sau cu brațele) pentru a-l adormi. ♦ Refl. Fig. A se lăsa purtat, amăgit de speranțe deșarte. 2. Tranz. și refl. A (se) mișca într-o parte și în alta; a (se) clătina, a (se) balansa. ♦ Refl. A se da în leagăn (4). 3. Refl. (Despre oameni) A mișca ritmic (în mers, în pas de dans etc.). – Probabil lat. *liginare (< ligare „a lega”).
LEGĂNÁT1 s. n. Faptul de a (se) legăna. – V. legăna.
LEGĂNÁT2, -Ă, legănați, -te, adj. 1. (Despre felul de a umbla) Care se mișcă ritmic într-o parte și în alta; bălăbănit2. 2. Fig. (Despre voce, vorbe) Tărăgănat. – V. legăna.
LEGĂNÁ, leágăn, vb. I. 1. Tranz. A mișca lin un copil încoace și încolo cu leagănul sau pe brațe pentru a-l adormi. V. balansa. Trebuia să-și legene copilul. DUMITRIU, N. 153. Aci l-a legănat Măicuța lui, și-aici în sat Sînt morți părinții lui. COȘBUC, P. I 232. Tu mai lasă drumurile și stăi lîngă mămuca, de-i fă țevi și leagănă copilul. CREANGĂ, A. 62. Luă în brațe pe această biată fată pe care o legănase. NEGRUZZI, S. I 26. Dară cînd mă legănai, cu mînile tu lucrai. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 195. ◊ Fig. Desfătare vînătorească... legănată în dulci și duioase visări. ODOBESCU, S. III 15. ♦ Refl. Fig. A se amăgi cu speranțe deșarte. 2. Tranz. A mișca ușor într-o parte și în alta, a balansa, a ondula. Pomii să-și legene brațele grele de roade. BANUȘ, B. 99. Era vară și șesurile își legănau, în boarea vîntului, lanurile aurii. STANCU, U.R.S.S. 81. Venea pe deal, voios cîntînd, Flăcăul; Pe-un umăr coasa legănînd. COȘBUC, P. I 169. Ana... umbla, legănîndu-și capul... ca un copil răsfățat. VLAHUȚĂ, O. A. III 34. ◊ (Poetic) Își leagănă-n perete tic-tacul vechiul ornic. IOSif, PATR. 11. Ne-nvîrteau al minții scripet, Legănînd cînd o planetă, cînd pe-un rege din Egipet. EMINESCU, O. I 140. ◊ Refl. Ce te legeni, codrule, Fără ploaie, fără vînt, Cu crengile la pămînt. EMINESCU, O. I 214. O mică luntrișoară... sub un cer albastru, ca lebăda ușoară, Azi lin se legăna. ALECSANDRI, O. 83. Brazii că se legănau, Cuibulețul mi-l stricau. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 204. ◊ Fig. Cîntecul se legăna sub cerul albastru de toamnă. CĂLUGĂRU, O. P. 430. ♦ Refl. A se da într-un leagăn, într-un scrînciob. 3. Refl. (Despre oameni) A se mișca ritmic (în dans, în mers etc.). Se leagănă pe cal și-și mîngîie barba mare. SADOVEANU, O. VII 168. Flăcăii abia se legănau în joc și hora se învîrtea foarte încet. CREANGĂ, O. A. 85. Și cînd ea se prinde-n gioc Se tot leagănă în loc. ALECSANDRI, P. P. 301. ◊ (Despre horă) Acum hora era chiar în șosea și se legăna lin subt privirile fermecate ale femeilor și fetelor. REBREANU, R. I 125. ◊ Fig. (Despre păsări) Vin cîteodată vrăbii ciripitoare, se leagănă gingaș pe ramura mea. DEȘLIU, N. 11. Trecu pe deasupra lor un corb carele se legăna prin văzduh. ISPIRESCU, L. 223. Ciocîrlia cea voioasă în văzduh se legăna. NEGRUZZI, S. I 115. ♦ (Despre oameni) A se clătina (din cauza slăbiciunii). Să legănau de slabi. RETEGANUL, P. V 53. – Prez. ind. și: (regional) légăn (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 87).
LEGĂNÁT1 s. n. Faptul de a (se) legăna.
LEGĂNÁT2, -Ă, legănați,-te, adj. 1. (Despre ființe în mers) Care se mișcă ritmic într-o parte și în alta. Legănate, rațele treceau pe lîngă el, stropindu-l cu noroi. ANGHEL, PR. 95. Dragă mi-e lelița-naltă Și la mers cam legănată. ALECSANDRI, P. P. 337. ◊ (Despre felul de a umbla) Mă duceau brancardierii în pas legănat spre ambulanță. SADOVEANU, O. VI 113. ◊ (Adverbial) Umbla legănat și cu genunchii înmuiați. REBREANU, I. 24. 2. (Despre voce, vorbe, sunete etc.) Tărăgănat, intonat cu inflexiuni ritmice prelungite. Jale tu, din legănat Doină, ce de-amar omori! COȘBUC, P. II 276. Vorba legănată merge, Sună clopotul tot rar. BELDICEANU, P. 66. ◊ Expr. A nu zice (nici o) boabă (frîntă) sau (nici) două boabe legănate v. boabă.
!legăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. légăn, 2 sg. légeni, 3 leágănă; conj. prez. 3 să légene
legănát s. n.
legăná vb., ind. prez. 1 sg. leágăn/légăn, 2 sg. légeni, 3 sg. și pl. leágănă; conj. prez. 3 sg. și pl. légene
legănát s. n.
LEGĂNÁ vb. 1. (reg.) a sălta, (Transilv.) a țuțula. (A ~ un copil mic pentru a-l adormi.) 2. (reg.) a (se) dăina, a (se) hinta, a (se) huțuța, (prin Munt. și Transilv.) a (se) scârciumi. (Se ~ în grădină.) 3. (Transilv.) a țuțula. (Îi ~ în scrânciob.) 4. v. balansa. 5. v. bălăbăni.
LEGĂNÁ vb. v. codi, ezita, pregeta, șovăi.
LEGĂNÁT adj. v. tărăgănat.
A LEGĂNÁ légăn tranz. 1) (copii) A mișca lin, într-o direcție și în alta (pe brațe sau în leagăn) pentru a liniști sau a adormi. 2) A face să se legene; a balansa. /<lat. liginare
A SE LEGĂNÁ mă légăn intranz. 1) A se mișca ușor dintr-o parte în alta; a se cumpăni; a se agita; a se clătina; a se cutremura. 2) (despre persoane) A se mișca ritmic, plecându-se puțin (în timpul mersului sau al dansului). 3) A se da în leagăn. 4) fig. (despre persoane) A-și face iluzii; a fi pradă unor vise sau unor promisiuni deșarte; a se iluziona. /<lat. liginare
legănà v. 1. a mișca leagănul ca s’adoarmă pruncul; 2. a (se) mișca într’o parte și într’alta; 3. fig. a amăgi cu speranțe false sau depărtate.
legănat a. 1. dat în leagăn: copil legănat; 2. clătinat: arbore legănat de vânt; 3. fig. în șir: nu știu să zică două boabe legănate ISP.
légăn și (Trans.) léngăn, a v. tr. (ung. lengeni, a adia, a fîlfîi, a se legăna, lengetni, a legăna. Legăn, legenĭ, leagănă; să legene, ca depăn, peptăn, rezem, dar și eŭ leagăn în Munt. vest [ChN. I, 162] ca și eŭ pĭaptăn). Mișc leagănu saŭ mișc ca’ntr’un leagăn un copil ca să adoarmă. Fac să oscileze ceva atîrnat: vîntu leagănă frunzele plopilor. V. refl. Mă clatin în timpurĭ regulare într’o parte și’ntr’alta: copilu se leagănă în leagăn, luntrea se leagănă pe valurĭ, ramurile se leagănă de vînt. Fig. A te legăna cu o speranță, a avea o speranță depărtată saŭ falsă, a te mîngîĭa cu o speranță.
legănát, -ă adj. Care se leagănă: mers, pas legănat. Adv. Legănîndu-se: a merge legănat.
legăna vb. v. CODI. EZITA. PREGETA. ȘOVĂI.
LEGĂNA vb. 1. (reg.) a sălta, (Transilv.) a țuțula. (A ~ un copil mic pentru a-l adormi.) 2. (reg.) a (se) dăina, a (se) hinta, a (se) huțuța, (prin Munt. și Transilv.) a (se) scîrciumi. (Se ~ în grădină.) 3. (Transilv.) a țuțula. (Îi ~ în scrînciob.) 4. a (se) balansa, a (se) clătina, a oscila, a pendula, (rar) a bascula, (înv. și reg.) a (se) clăti, (reg.) a (se) dăina, a (se) hîțîna, a (se) hlobăna. (Se ~ într-o parte și în alta.) 5. a (se) bălăbăni, a (se) clătina, (pop.) a (se) bălăngăni, a (se) bănănăi, (reg.) a (se) bălălăi, a (se) bălăngăi, a (se) tingăli. (Se ~ cînd merge.)
legănat adj. v. TĂRĂGĂNAT.

legănat dex

Intrare: legăna
legăna verb grupa I conjugarea I
Intrare: legănat (adj.)
legănat 1 adj. adjectiv
Intrare: legănat (s.n.)
legănat 2 s.n. substantiv neutru (numai) singular