legământ definitie

13 definiții pentru legământ

LEGĂMẤNT, legăminte, s. n. 1. Promisiune solemnă, angajament de a face ceva. 2. Învoială, convenție. – Lat. ligamentum.
LEGĂMẤNT, legăminte, s. n. 1. Promisiune solemnă, angajament de a face ceva. 2. Învoială, convenție. – Lat. ligamentum.
LEGĂMÎ́NT, legăminte, s. n. 1. Promisiune solemnă, angajament de a face ceva. Făceam în mine legămînt să nu uit pînă la sfîrșitul vieții mele raiul de la Nada Florilor. SADOVEANU, N. F. 84. Cristophi era un ofițer, un căuzaș afiliat al Frăției, un om care știa ce legămînt face. CAMIL PETRESCU, O. II 29. N-au putut să-și îndeplinească legămintele ce au făcut. ISPIRESCU, L. 219. 2. Învoială, înțelegere, convenție. Mă frate... eu fac cu tine un legămînt, ca să nu te mai văz așa de amărît. SADOVEANU, M. C. 71. Îndestule... sînt temeiurile voastre spre a ne lepăda de acum de orice vechi legăminte cu fățarnica și barbara putere turcească. ODOBESCU, S. III 452. 3. (Învechit) Unire, legătură, relație. Depresiuni ca acestea am încercat adesea in călătoriile mele prin țară, și suvenirea lor nu este cel mai slab legămînt ce strînge inima mea de patrie. ODOBESCU, S. II 270.
legămấnt s. n., pl. legămínte
legământ s. n., pl. legămínte
LEGĂMÂNT s. 1. v. angajament. 2. v. jurământ. 3. v. înțelegere.
LEGĂMÂNT s. v. descântec, farmec, legătoare, legătură, magie, raport, relație, vrajă, vrăjitorie.
LEGĂMÂNT ~ínte n. 1) Promisiune solemnă, prin care cineva se obligă să realizeze ceva. 2) Situație dintre persoane sau dintre comunități care ajung să se înțeleagă asupra unui lucru; înțelegere; învoială. /<lat. ligamentum
legământ n. 1. ceea ce servă a lega; 2. fig. convențiune, pact. [Lat. LIGAMENTUM].
legămî́nt n., pl. inte (lat. lĭgamentum. V. ligament). Ligament. Fig. Obligațiune, convențiune: a avea legămînt cu (saŭ față de) cineva.
legămînt s. v. DESCÎNTEC. FARMEC. LEGĂTOARE. LEGĂTURĂ. MAGIE. RAPORT. RELAȚIE. VRAJĂ. VRĂJITORIE.
LEGĂMÎNT s. 1. angajament, asigurare, cuvînt, făgăduială, făgăduință, promisiune, vorbă, (astăzi rar) parolă, (înv. și reg.) juruită, (reg.) făgadă, (Transilv.) făgădaș, (Mold.) juruință, (înv.) promitere, sfătuit, (turcism înv.) bacalîm. (Un ~ solemn.) 2. jurămînt, (înv. și reg.) juruință, (reg.) jur, (înv.) jurare. (Și-a ținut ~.) 3. acord, aranjament, combinație, contract, convenție, înțelegere, învoială, învoire, pact, tranzacție, (înv. și pop.) legătură, (pop.) tîrg, tocmeală, tocmire, (prin Munt.) prinsoare, (înv.) așezămînt, cuvînt, simfonie, sulf, șart, (arg.) șustă. (Conform ~...)
jurământ, sau autoimprecație-legământ. Caracteristica lexico-gramaticală a j. este că autoimprecația se exprimă într-o principală însoțită totdeauna (efectiv, prin subînțelegere ori chiar elipsă) de o subordonată condițională, menită să exprime circumstanța care motivează j. Este ilustrativ exemplul oferit de Racine (jurământul unui captiv din Babilon, de a nu uita niciodată Ierusalimul) (I): „Cum vom cânta cântare Domnului pe pământ străin? Dacă te voi uita, Jèrusalime, să mi se usuce mâna; limba să mi se usuce în gură, dacă nu-mi voi mai aduce aminte de tine.” În vorbirea comună se folosesc și formule de jurământ vulgare, ironizate de Caragiale („Să n-am parte de Zoițica” ș.a.).

legământ dex

Intrare: legământ
legământ substantiv neutru
Intrare: autoimprecație-legământ
autoimprecație-legământ substantiv feminin