lecțiune definitie

27 definiții pentru lecțiune

LÉCȚIE, lecții, s. f. 1. Formă de bază a învățământului, desfășurată cu o clasă de elevi, într-un timp determinat, sub conducerea unui învățător sau a unui profesor în conformitate cu programa de învățământ; oră școlară consacrată unui obiect de studiu. ◊ Expr. A da lecții = a medita (elevii) în particular. A lua lecții = a studia o disciplină cu ajutorul unui profesor, în afara unei instituții de învățământ. A ieși (sau a scoate) la lecție = a ieși sau a fi chemat în fața învățătorului sau a profesorului pentru a fi ascultat. 2. Ceea ce este obligat să învețe și să scrie un elev (acasă) la recomandarea învățătorului sau a profesorului. ◊ Expr. A spune lecția = a expune în fața învățătorului sau a profesorului cunoștințele însușite. A-și face lecțiile = a-și pregăti temele școlare. 3. (În forma lecțiune) Forma sub care se prezintă un text, în diferitele lui manuscrise sau ediții, datorită modului în care a fost citit și interpretat de un copist sau de un editor; citire comparativă a unui text în scopul de a-i stabili versiunea autentică. 4. Sfat, povață, regulă de conduită care se recomandă cuiva pe un ton dojenitor; p. ext. mustrare, dojană. 5. Învățătură folositoare trasă de cineva în urma unei întâmplări neplăcute. [Var.: lecțiúne s. f.] – Din germ. Lektion, lat. lectio, -onis.
LECȚIÚNE s. f. v. lecție.
LÉCȚIE, lecții, s. f. 1. Formă de bază a organizării activității instructiv-educative din școală, desfășurată cu o clasă de elevi, într-un timp determinat, sub conducerea unui învățător sau a unui profesor în conformitate cu programa de învățământ; oră școlară consacrată unui obiect de studiu. ◊ Expr. A da lecții = a medita (elevii) în particular. A lua lecții = a studia o disciplină cu ajutorul unui profesor, în afara unei instituții de învățământ. A ieși (sau a scoate) la lecție = a ieși sau a fi chemat în fața învățătorului sau a profesorului pentru a fi ascultat. 2. Ceea ce este obligat să învețe și să scrie un școlar (acasă) la recomandarea învățătorului sau a profesorului. ◊ Expr. A spune lecția = a expune în fața învățătorului sau a profesorului cunoștințele însușite. A-și face lecțiile = a-și pregăti temele școlare cuvenite. 3. (În forma lecțiune) Forma sub care se prezintă un text, în diferitele lui manuscrise sau ediții, datorită modului în care a fost citit și interpretat de un copist sau de un editor; citire comparativă a unui text în scopul de a-i stabili versiunea autentică. 4. Sfat, povață, regulă de conduită care se recomandă cuiva pe un ton dojenitor; p. ext. mustrare, dojană. 5. Învățătură folositoare trasă de cineva în urma unei întâmplări neplăcute. [Var.: lecțiúne s. f.] – Din germ. Lektion, lat. lectio, -onis.
LECȚIÚNE s. f. v. lecție.
LÉCȚIE, lecții, s. f. 1. Formă de bază a predării în învățămînt, prin care se transmite unui grup omogen ca pregătire un anumit volum de cunoștințe într-un timp determinat; oră școlară consacrată unui obiect de studiu. Organizarea muncii colectivelor de catedră, întărirea disciplinei și a răspunderii personale a propagandiștilor constituie condiții necesare în vederea asigurării unor lecții cu un înalt nivel politic și ideologic. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 5, 124. Acele cadre didactice care nu desfășoară ele însele o activitate de creație științifică, care nu îmbogățesc cursurile pe care le predau cu rezultatele cercetărilor proprii, nu pot asigura lecții de calitate superioară. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 361, 5/1. Ar începe așa, ca la toate lecțiile: Astăzi vom învăța despre... SAHIA, N. 49. Într-o zi Eliza nu putu veni la lecție, era bolnavă. VLAHUȚĂ, O. A. 375. ◊ Expr. A da lecții = a pregăti elevi în particular; a medita. Eliad îmi da lecții de gramatică romînă și învățam pe dinafară traducerile din Meditațiunile lui Lamartine. GHICA, S. A. 113. E un om plin de științe, și l-am poftit să vie ca să-ți dea lecții de trei ori pe săptămînă. NEGRUZZI, S. I 7. A lua lecții = a studia o disciplină cu ajutorul unui profesor în afara unei instituții de învățămînt. A ieși la lecție = a ieși în fața profesorului pentru a fi ascultat. A scoate la lecție = a chema pe un elev în fața clasei pentru a fi ascultat. 2. Materia și temele indicate de profesor elevilor să le pregătească acasă în vederea orei următoare. Cum trebuie să vie școlarul la școală? – Cu lecțiile învățate. DELAVRANCEA, H. T. 107. Își învăța lecțiile de cu seară, pentru că dimineața trebuia să meargă în piață. VLAHUȚĂ, N. 8. ◊ Expr. A-și face lecțiile = a-și pregăti temele pentru ziua următoare. Lecțiile mi le făceam în camera tatei la o măsuță. SADOVEANU, N. F. 24. A spune lecția = a expune în fața profesorului cunoștințele dintr-o anumită lecție. 3. (Uneori în legătură cu verbele «a da», «a primi», «a lua» etc.) Mustrare, dojană; p. ext. bătaie. Las’ c-am să-ți dau eu o lecție să n-o uiți așa de curind. REBREANU, I. 72. Critica rareori este cumpănită în lecții sau în laudă, dreaptă în judecată și învățată. RUSSO, O. 88. 4. Învățătură folositoare trasă de cineva în urma unui eveniment, a unei întîmplări etc. [Spectacolul] a fost o lecție de adîncă umanitate. SAHIA, U.R.S.S. 181. – Variantă: lecțiúne (pronunțat -ți-u-) s. f.
LECȚIÚNE2, lecțiuni, s. f. Felul de a citi și interpreta grafia unui manuscris în vederea stabilirii versiunii lui originale.
LECȚIÚNE1 s. f. v. lecție.
lécție (oră de clasă, temă) (-ți-e) s. f., art. lécția (-ți-a), g.-d. art. lécției; pl. lécții, art. lécțiile (-ți-i-)
lecțiúne (versiune a unui text) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. lecțiúnii; pl. lecțiúni
lécție (ped.) s. f. (sil. -ți-e), art. lécția (sil. -ți-a), g.-d. art. lécției; pl. lécții, art. lécțiile (sil. -ți-i)[1]
lecțiúne (filologică) s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. lecțiúnii; pl. lecțiúni
LÉCȚIE s. 1. v. temă. 2. v. meditație. 3. v. oră.[1]
LÉCȚIE s. v. concluzie, învățământ, învățătură, pildă.[1]
LÉCȚIE s.f. 1. Formă de bază a organizării muncii didactice, prin care se transmit elevilor anumite cunoștințe într-o unitate de timp; oră de școală consacrată unei anumite discipline. ◊ A da (sau a lua) lecții = a (se) medita (2) în particular. ♦ Temă, ceea ce elevul are de învățat la o materie într-o zi. 2. (Fig.) Învățătură morală, experiență (culeasă în urma unei întâmplări etc.). 3. Dojană, mustrare. [Gen. -iei, var. lecțiune s.f. / < lat. lectio, cf. it. lezione, germ. Lektion].
LECȚIÚNE s.f. 1. Fiecare dintre formele în care se prezintă textul unui autor în diferite manuscrise sau ediții; fel de a citi un (pasaj dintr-un) text pentru stabilirea versiunii lui originare. 2. V. lecție. [Pron. -ți-u-. / < lat. lectio, cf. germ. Lektion].
LÉCȚIE s. f. 1. formă de bază a organizării muncii didactice, prin care se transmit elevilor anumite cunoștințe într-o unitate de timp; oră de școală consacrată unei anumite discipline. ♦ a da (sau a lua) ~ ții = a (se) medita (2) în particular. ◊ temă, ceea ce elevul are de învățat la o materie într-o zi. 2. (fig.) învățătură morală, experiență (culeasă în urma unei întâmplări etc.). 3. dojană, mustrare. (< germ. Lektion, lat. lectio)
LECȚIÚNE s. f. fiecare dintre formele în care se prezintă textul unui autor în diferite manuscrise sau ediții; fel de a citi (un pasaj dintr-un text) pentru stabilirea versiunii originare. (< germ. Lektion, lat. lectio)
lécție (-íi), s. f. – Oră de învățămînt; temă. – Var. lecțiune. Lat. lectionem, cu pron. din germ. Lektion (sec. XIX), cf. pol. lekcja, rus. lekcija. – Cf. lector, s. m., din fr. lecteur; lectură, s. f., din fr. lecture.
LÉCȚIE ~i f. 1) Formă de bază a activității instructiv-educative din școală, prin care se transmit elevilor anumite cunoștințe într-o unitate de timp. ~ de chimie. ~ de muzică. ◊ A da ~i a pregăti elevi în particular; a medita. 2) Temă indicată elevilor de către profesor pentru a fi pregătită acasă. ◊ A-și face ~ile a-și pregăti temele date pentru ziua următoare. 3) Dezaprobare verbală adresată cuiva în semn de nemulțumire; reproș; imputare; mustrare; dojană. 4) fig. Învățătură căpătată de pe urma unei întâmplări. [G.-D. lecției; Sil. -ți-e] / <germ. Lektion, lat. lectio, ~onis[1]
lecți(un)e f. 1. învățătură dată sau primită: a da, a lua lecțiuni; 2. ceea ce un școlar învață pe din afară: a recita lecțiunea; 3. fig. învățăminte, înștiințări date: lecțiunile experienței.
*lecțiúne f. (lat. léctio, -ónis, d. légere, a citi. V. culeg, înțeleg). Ceĭa ce profesoru explică și dă elevuluĭ să învețe pe de rost, să înțeleagă saŭ să exercite: profesoru dă elevului lecțiunĭ de matematică, de piano, de dans; elevu ĭa lecțiunĭ de la profesor saŭ cu profesoru. Formă, versiune particulară a unuĭ text. Fig. Învățătură: lecțiunile experiențeĭ se plătesc adese-orĭ foarte scump. Învățătură de minte, pedeapsă (mustrare, bătaĭe saŭ altă suferință): această cădere a fost o bună lecțiune pentru impertinența luĭ. – Ob. lécție, ceĭa ce se dă elevuluĭ de învățat.
LECȚIE s. 1. temă, (înv.) matimă, tablă. (Și-a învățat ~ pentru mîine.) 2. meditație, preparație. (Are o ~ la orele 18.) 3. clasă, curs, oră. (De ce ai lipsit de la ~?)
lecție s. v. CONCLUZIE. ÎNVĂȚĂMÎNT. ÎNVĂȚĂTURĂ. PILDĂ.
conferínță-lécție s. f. Conferință organizată special pentru a servi drept lecție ◊ „Problemele expuse cursanților sub formă de conferințe-lecții sunt problemele generale ale artei, istoriei, teoriei și practicii filmului.” Cont. 15 III 67 p. 5 (din conferință + lecție)
disc-lécție s. n. Disc care conține o lecție ◊ „Mapele celor trei discuri-lecții vor fi însoțite de ilustrații, explicații și note.” I.B. 14 XI 62 p. 1 (din disc + lecție)
emisiúne-lécție s. f. Lecție transmisă prin radio sau televiziune ◊ „Emisiuni-lecție pentru lucrătorii din agricultură.” Sc. 14 I 71 p. 5. ◊ „Vor fi difuzate astfel [la radio] emisiuni-lecție la: filozofie și socialism științific, literatură română și biologie.” Pr.R.TV 28 III3 IV 71 p. 6 (din emisiune + lecție)
film-lécție s. n. Film cu caracter de lecție ◊ „D.P. nu a făcut un film-lecție despre viața și opera lui țuculescu și nici n-a încercat o cercetare exhaustivă a creației acestuia.” Cont. 23 IX 66 p. 5; v. și R.l. 12 XI 66 p. 6 (din film + lecție; Fl. Dimitrescu în BRPh 1/69 p. 167)

lecțiune dex

Intrare: lecție
lecție substantiv feminin
  • silabisire: -ți-e
lecțiune substantiv feminin
  • silabisire: -ți-u-