LEASING s. n. Operațiune în care un locator (1) se obligă ca, la solicitarea unui utilizator, să cumpere sau să preia de la un furnizor un bun mobil ori imobil și să transmită utilizatorului posesia sau folosința asupra acestuia, contra unei plăți, numite redevență, în scopul exploatării ori, după caz, al achiziționării bunului. [Pr.: lizing] – Cuv. engl.

leasing (angl.) [pron. lízing] (lea-) s. n., art. leasingul

LEASING s.n. Sistem de finanțare a investițiilor, constând din închirierea de materiale, mașini și utilaje moderne de la societăți specializate. [Pron. lí-zin. / < engl. leasing].

LEASING [LÍZING] s. n. formă de închiriere de mașini și utilaje moderne, de mijloace de transport etc. de către întreprinderi, de la producători sau societăți specializate, pe o perioadă determinată. ♦ contract ~ = contract financiar prin care este prevăzut un import temporar, la expirarea căruia beneficiarul poate cumpăra bunurile mobile și imobile ce i-au fost închiriate de producător. (< engl. leasing)

LEASING [pr.: lízing] n. Sistem de finanțare a investițiilor conform căruia o întreprindere poate închiria materiale, mașini, utilaje de la societăți specializate. /Cuv. engl.

LEASING [lí:siŋ] (cuv. engl.) s. n. Operațiune economică și juridică prin care o parte, numită locator/finanțator, transmite dreptul de folosință asupra unui bun aflat în proprietatea sa unei alte părți, numită utilizator, la solicitarea acesteia și pentru o anumită perioadă de timp, contra unei sume periodice, numită rată de l. La sfârșitul perioadei prevăzute în contractul de l., locatorul/finanțatorul se obligă să respecte dreptul de opțiune al utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de l. sau de a înceta raporturile contractuale. Pot constitui obiect al unei operațiuni/contract de l. bunurile imobile și bunurile mobile de folosință îndelungată aflate în circuitul civil.