leagăn definitie

2 intrări

27 definiții pentru leagăn

LEÁGĂN, leagăne, s. n. 1. Pat mic de lemn sau de nuiele împletite (care se poate balansa) pentru copiii mici. ◊ Cântec de leagăn = cântec cu care se adorm copiii. ◊ Expr. Din leagăn = din fragedă copilărie; de la început. 2. Fig. Loc de origine, de baștină. 3. Instituție de stat sau așezământ filantropic unde sunt crescuți copiii abandonați sau orfani. ♦ (Impr.) Creșă. 4. Scaun sau scândură suspendată cu frânghii, pe care se așază cineva ca să se balanseze; p. ext. scrânciob. ◊ Loc. vb. A se da în leagăn = a se balansa. – Din legăna (derivat regresiv).
LEGĂNÁ, légăn, vb. I. 1. Tranz. A mișca lin într-o parte și în alta un copil (cu leagănul sau pe brațe) pentru a-1 adormi. ♦ Refl. Fig. A se lăsa purtat, amăgit de speranțe deșarte. 2. Tranz. și refl. A (se) mișca într-o parte și în alta; a (se) clătina, a (se) balansa. ♦ Refl. A se da în leagăn (4). 3. Refl. (Despre oameni) A se mișca ritmic (în mers, în pas de dans etc.). [Prez. ind. și: leágăn] – Probabil lat. *liginare (< ligare „a lega”).
LEÁGĂN, leagăne, s. n. 1. Pat mic de lemn sau de nuiele împletite (care se poate balansa) pentru copiii mici. ◊ Cântec de leagăn = cântec cu care se adorm copiii. ◊ Expr. Din leagăn = din fragedă copilărie; de la început. 2. Fig. Loc de origine, de baștină. 3. Instituție de stat sau așezământ filantropic unde sunt crescuți copiii abandonați sau orfani. ♦ (Impr.) Creșă. 4. Scaun sau scândură suspendată cu frânghii, pe care se așază cineva ca să se balanseze; p. ext. scrânciob. ◊ Loc. vb. A se da în leagăn = a se balansa. – Din legăna (derivat regresiv).
LEGĂNÁ, leágăn, vb. I. 1. Tranz. A mișca lin într-o parte și în alta un copil (cu leagănul sau cu brațele) pentru a-l adormi. ♦ Refl. Fig. A se lăsa purtat, amăgit de speranțe deșarte. 2. Tranz. și refl. A (se) mișca într-o parte și în alta; a (se) clătina, a (se) balansa. ♦ Refl. A se da în leagăn (4). 3. Refl. (Despre oameni) A mișca ritmic (în mers, în pas de dans etc.). – Probabil lat. *liginare (< ligare „a lega”).
LEÁGĂN, leagăne, s. n. 1. Pătuc de lemn sau de nuiele împletite pentru copiii mici (mai ales pentru sugaci) în care de obicei sînt legănați ca să doarmă. Toți din sat dorm, toate lămpile s-au stins numai mama veghează... Stă lîngă leagăn, pruncușorul geme, că-l arde pojarul. CAMILAR, TEM. 182. L-a rugat Haia să-i facă un leagăn mic... pentru păpușa ei. SAHIA, N. 96. O puse-n luntre, ducînd-o ca într-un leagăn. EMINESCU, N. 11. ◊ Cintec de leagăn = cîntec cu care se adoarme copilul. ♦ Fig. (Precedat adeseori de prep. «din») Început (al vieții), prima copilărie. Blanca, află că din leagăn Domnul este al tău mire. EMINESCU, O. I 65. ♦ Fig. Loc plăcut unde se poate sta sau unde se poate dezvolta ceva; cuib. Pămîntul nostru-i scump și sfînt, Că el ni-e leagăn și mormînt. COȘBUC, P. I 209. A noastră fericire Schimba întreaga lume în leagăn de iubire. ALECSANDRI, P I 139. 2. Fig. (Urmat de determinări în genitiv) Loc unde a luat naștere sau a crescut cineva sau ceva; loc de baștină, de origine. Și-n depărtare, la stînga, bătrînii munți cenușii, leagănul strămoșilor noștri, se pierdeau în cerul strălucit. SADOVEANU, O. I 120. 3. Instituție de stat sau filantropică unde se creșteau odinioară copiii lipsiți de părinți. Am fost copil găsit Și-atunci, la leagăn dată Într-un cearșaf de cit. N-am mamă și nici tată. D. BOTEZ, F. S. 73. ♦ (Impropriu) Creșă. Pe lîngă colhoz s-au creat leagăne pentru copii, unde mama își poate lăsa copilul în timpul zilei de muncă. SAHIA, U.R.S.S. 101. 4. Bancă, scaun sau scîndură suspendată cu frînghii, pe care se așază cineva ca să se balanseze. Pe la răspîntii și în piețe căișori, leagăne, panorame. SANDU, D. P. 30. ◊ Expr. A se da în leagăn = a se legăna. Pe flori a se da-n leagăn c-o aripă ușoară... A fluturelui astfel e soarta. ALEXANDRESCU, M. 159. ♦ Scrînciob.
LEGĂNÁ, leágăn, vb. I. 1. Tranz. A mișca lin un copil încoace și încolo cu leagănul sau pe brațe pentru a-l adormi. V. balansa. Trebuia să-și legene copilul. DUMITRIU, N. 153. Aci l-a legănat Măicuța lui, și-aici în sat Sînt morți părinții lui. COȘBUC, P. I 232. Tu mai lasă drumurile și stăi lîngă mămuca, de-i fă țevi și leagănă copilul. CREANGĂ, A. 62. Luă în brațe pe această biată fată pe care o legănase. NEGRUZZI, S. I 26. Dară cînd mă legănai, cu mînile tu lucrai. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 195. ◊ Fig. Desfătare vînătorească... legănată în dulci și duioase visări. ODOBESCU, S. III 15. ♦ Refl. Fig. A se amăgi cu speranțe deșarte. 2. Tranz. A mișca ușor într-o parte și în alta, a balansa, a ondula. Pomii să-și legene brațele grele de roade. BANUȘ, B. 99. Era vară și șesurile își legănau, în boarea vîntului, lanurile aurii. STANCU, U.R.S.S. 81. Venea pe deal, voios cîntînd, Flăcăul; Pe-un umăr coasa legănînd. COȘBUC, P. I 169. Ana... umbla, legănîndu-și capul... ca un copil răsfățat. VLAHUȚĂ, O. A. III 34. ◊ (Poetic) Își leagănă-n perete tic-tacul vechiul ornic. IOSif, PATR. 11. Ne-nvîrteau al minții scripet, Legănînd cînd o planetă, cînd pe-un rege din Egipet. EMINESCU, O. I 140. ◊ Refl. Ce te legeni, codrule, Fără ploaie, fără vînt, Cu crengile la pămînt. EMINESCU, O. I 214. O mică luntrișoară... sub un cer albastru, ca lebăda ușoară, Azi lin se legăna. ALECSANDRI, O. 83. Brazii că se legănau, Cuibulețul mi-l stricau. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 204. ◊ Fig. Cîntecul se legăna sub cerul albastru de toamnă. CĂLUGĂRU, O. P. 430. ♦ Refl. A se da într-un leagăn, într-un scrînciob. 3. Refl. (Despre oameni) A se mișca ritmic (în dans, în mers etc.). Se leagănă pe cal și-și mîngîie barba mare. SADOVEANU, O. VII 168. Flăcăii abia se legănau în joc și hora se învîrtea foarte încet. CREANGĂ, O. A. 85. Și cînd ea se prinde-n gioc Se tot leagănă în loc. ALECSANDRI, P. P. 301. ◊ (Despre horă) Acum hora era chiar în șosea și se legăna lin subt privirile fermecate ale femeilor și fetelor. REBREANU, R. I 125. ◊ Fig. (Despre păsări) Vin cîteodată vrăbii ciripitoare, se leagănă gingaș pe ramura mea. DEȘLIU, N. 11. Trecu pe deasupra lor un corb carele se legăna prin văzduh. ISPIRESCU, L. 223. Ciocîrlia cea voioasă în văzduh se legăna. NEGRUZZI, S. I 115. ♦ (Despre oameni) A se clătina (din cauza slăbiciunii). Să legănau de slabi. RETEGANUL, P. V 53. – Prez. ind. și: (regional) légăn (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 87).
leágăn s. n., pl. leágăne
!legăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. légăn, 2 sg. légeni, 3 leágănă; conj. prez. 3 să légene
leágăn s. n., pl. leágăne
legăná vb., ind. prez. 1 sg. leágăn/légăn, 2 sg. légeni, 3 sg. și pl. leágănă; conj. prez. 3 sg. și pl. légene
LEÁGĂN s. 1. (prin Transilv.) belceu, (Olt.) luică, (Transilv.) țuțul. (~ pentru copii.) 2. v. scrânciob. 3. (reg.) săltătoare, speie. (~ pentru pescuit.)
LEÁGĂN s. v. berlină.
LEGĂNÁ vb. 1. (reg.) a sălta, (Transilv.) a țuțula. (A ~ un copil mic pentru a-l adormi.) 2. (reg.) a (se) dăina, a (se) hinta, a (se) huțuța, (prin Munt. și Transilv.) a (se) scârciumi. (Se ~ în grădină.) 3. (Transilv.) a țuțula. (Îi ~ în scrânciob.) 4. v. balansa. 5. v. bălăbăni.
LEGĂNÁ vb. v. codi, ezita, pregeta, șovăi.
leágăn (leágăne), s. n.1. Pătuț care se balansează pentru copiii mici. – 2. Început, origine. – 3. Scrînciob, dulap. – 4. (Înv.) Caleașcă, șaretă. – 5. Scăunel, capra vizitiului la trăsurile cu suspensie. – 6. Vîrșă, instrument de pescuit în formă conică. – Var. leangăn, leagănă. Mr. leagînă, megl. legăn, istr. leagăr. Der. legăna, vb. (a da în leagăn un copil; a adormi cu cîntece un copil; a dezmierda, a desfăta; refl., a se da în leagăn; a merge legănat, a se balansa; refl., a se clătina, a oscila, a se bălăbăni; refl., înv., a se îndoi, a șovăi); legănător, adj. (care încîntă); legănătoare, s. f. (servitoare care leagănă); legănătură, s. f. (legănare). Origine nesigură. Pare să provină dintr-un lat. *lecanis, din gr. λεϰάνη (și, de asemeni, λαϰάνη sau λεϰάνιον), „taler, găleată, jgheab”, cf. rus. lochanĭ „lighean” (Vasmer, II, 62). De fapt, forma tradițională a leagănului este cea a unei copăi făcute dintr-un trunchi de copac tăiat în două, în direcția înălțimii, și scobit, cf. albie, copaie. După Boissacq 568, cuvintele gr. provin prin intermediul lui λέϰος „taler”, dintr-o rădăcină indoeurop. *leq- „a se încovoia”, cf. lat. lanx „taler, terezie de balanță”. Semantismul pare normal: nu și fonetismul, care prezintă o oarecare dificultate. Ar trebui să se admită o schimbare de accent, facilitat poate de vb. legăna (cf. pieptene-pieptăna, cumpănă-cumpăni, geamănă-îngemăna, etc.). Și așa, rezultatul ar trebui să fie leagînă (ca în mr.), unde î s-ar fi deschis sub influența lui e anterior și al lui e final de la pl. Forma de pl. a oscilat de la leagene (sec. XVII, înv.) › legene la leagăne, care este forma acceptată astăzi, poate datorită unei repugnanțe instinctive de a admite schimbarea lui g › ğ în interiorul cuvîntului. Este un cuvînt comun (ALR, I, 287); și prezența formei rotacizate (cf. istr.) arată fără putință de tăgadă o apartenență la fondul lingvistic primitiv. Der. din gr. λεϰάνη sau λαγένα a fost deja propusă de Roesler 571, dar nu a fost acceptată, și nici n-ar putea fi, căci Roesler pornea de la gr. modernă. Laurian și Massim se gîndeau la gr. λίϰνον „leagăn”; și Candrea presupune că acest ultim cuvînt ar fi trecut în lat. în forma *ligĭnus, a cărei der. nu pare corectă (căci dificultatea rezultatului gi › gă, se explică, neconvingător, prin paralelismul cu cearcăn și mesteacăn). Toate celelalte ipoteze pleacă de la vb. legăna, considerat ca originar, în timp ce leagăn ar fi un postverbal. Părerea cea mai acceptată astăzi, din cîte se pare, este cea a lui Pușcariu, care se bazează pe un lat. *lĭgĭnāre, der. din ligare. Explicația semantică se găsește în faptul că anumite leagăne se leagă de o grindă din tavan pentru a le ușura balansul (Pușcariu, Lat. li, 172; Pușcariu 957; REW 5028; Tiktin; Pușcariu, Dacor., I, 228; Rosetti, I, 58 și 168; Iordan, BF, IX, 149; cf. Rohlfs, Differenzierung, 57; Drăganu, Dacor., III, 509-14, explica lat. *lĭgĭnāre printr-un radical *lig- „a mișca”). – Dar obiceiul leagănelor legate de tavan există doar în Trans. și nu e sigur că-i cel inițial; fonetismul nu incetează să prezinte dificultăți; și nici evoluția semantică propusă nu pare probabilă, deoarece *lĭgĭnāre „leagăne” ar trebui să însemne, după același Pușcariu, „a lega leagănul”, adică faza de pregătire a lui legăna, care se dă o singură dată; așa că *lĭgĭnāre doar în mod forțat ar putea ajunge să însemne „a legăna” (după cum în iter facere nu putem conchide că facere ar putea ajunge să însemne „a călători”). Cu atît mai puțin pare convingător etimonul *legivinare, de la levis compus cu agināre (Candrea-Dens., 943; Densusianu, GS, II, 317), cu sensul de „a se mișca încet”. În fine, nu sînt probabile explicațiile încercate pe baza împrumuturilor moderne din mag. lengetni, logatni (Cihac, II, 511); din alb. lëkunt „a legăna” (Miklosich, Rum. Unters., II, 22); din bg. legalo „cuib” (Byhan 264); din mag. lengeni „a undui, a face valuri” (Scriban).
LEÁGĂN ~e n. 1) Pat mic, servind pentru a ține și a legăna copiii mici. 2) fig. Loc de origine; obârșie. /v. a legăna
A LEGĂNÁ légăn tranz. 1) (copii) A mișca lin, într-o direcție și în alta (pe brațe sau în leagăn) pentru a liniști sau a adormi. 2) A face să se legene; a balansa. /<lat. liginare
A SE LEGĂNÁ mă légăn intranz. 1) A se mișca ușor dintr-o parte în alta; a se cumpăni; a se agita; a se clătina; a se cutremura. 2) (despre persoane) A se mișca ritmic, plecându-se puțin (în timpul mersului sau al dansului). 3) A se da în leagăn. 4) fig. (despre persoane) A-și face iluzii; a fi pradă unor vise sau unor promisiuni deșarte; a se iluziona. /<lat. liginare
leagăn n. 1. pat mic de legănat pruncul; 2. fig. primii ani ai vieții sau locul unde se petrece acea vârstă: leagănul naționalității, leagănul civilizațiunii; 3. bucată de lemn sau scaun suspendat între doă funii și pe care se leagănă. [Derivat dela leg (cf. tragăn din trag]; leagănul țărănesc e o albie sau o troacă, obișnuit legată de grinda casei].
legănà v. 1. a mișca leagănul ca s’adoarmă pruncul; 2. a (se) mișca într’o parte și într’alta; 3. fig. a amăgi cu speranțe false sau depărtate.
leágăn n., pl. legene (maĭ bine de cît leagăne), ca fremete, tefere, țepene (d. a legăna). Pat mic (orĭ o simplă albie) în care se pun prunciĭ și se leagănă ca să adoarmă. Cîntec de leagăn, cîntec de adormit copiiĭ. Fig. Origine, patrie: Grecia fu leagănu civilizațiuniĭ. Din leagăn, din copilărie: a ști un lucru din leagăn. Scaun atîrnat de doŭă funiĭ orĭ trapez: a te da în leagăn. Speĭe. Leagăn cu caĭ, șir de caĭ de lemn făcuțĭ ca să se învîrtească în cerc și pe care încalecă copiiĭ. – În Trans. și leangăn. V. belceŭ.
légăn și (Trans.) léngăn, a v. tr. (ung. lengeni, a adia, a fîlfîi, a se legăna, lengetni, a legăna. Legăn, legenĭ, leagănă; să legene, ca depăn, peptăn, rezem, dar și eŭ leagăn în Munt. vest [ChN. I, 162] ca și eŭ pĭaptăn). Mișc leagănu saŭ mișc ca’ntr’un leagăn un copil ca să adoarmă. Fac să oscileze ceva atîrnat: vîntu leagănă frunzele plopilor. V. refl. Mă clatin în timpurĭ regulare într’o parte și’ntr’alta: copilu se leagănă în leagăn, luntrea se leagănă pe valurĭ, ramurile se leagănă de vînt. Fig. A te legăna cu o speranță, a avea o speranță depărtată saŭ falsă, a te mîngîĭa cu o speranță.
LEAGĂN s. 1. (prin Transilv.) belceu, (Olt.) luică, (Transilv.) țuțul. (~ pentru copii.) 2. dulap, scrînciob, (înv. și reg.) scîrcium, (reg.) huiț, (Transilv.) vîrtej, (Ban.) vîrtiloi, (prin Transilv.) zdrîncă. (S-a dat în ~ la moși.) 3. (reg.) săltătoare, speie. (~ pentru pescuit.)
leagăn s. v. BERLINĂ.
LEGĂNA vb. 1. (reg.) a sălta, (Transilv.) a țuțula. (A ~ un copil mic pentru a-l adormi.) 2. (reg.) a (se) dăina, a (se) hinta, a (se) huțuța, (prin Munt. și Transilv.) a (se) scîrciumi. (Se ~ în grădină.) 3. (Transilv.) a țuțula. (Îi ~ în scrînciob.) 4. a (se) balansa, a (se) clătina, a oscila, a pendula, (rar) a bascula, (înv. și reg.) a (se) clăti, (reg.) a (se) dăina, a (se) hîțîna, a (se) hlobăna. (Se ~ într-o parte și în alta.) 5. a (se) bălăbăni, a (se) clătina, (pop.) a (se) bălăngăni, a (se) bănănăi, (reg.) a (se) bălălăi, a (se) bălăngăi, a (se) tingăli. (Se ~ cînd merge.)
legăna vb. v. CODI. EZITA. PREGETA. ȘOVĂI.
din leagăn expr. din copilărie; de la o vârstă foarte mică.

leagăn dex

Intrare: leagăn
leagăn substantiv neutru
Intrare: legăna
legăna verb grupa I conjugarea I