LEÁFĂ1, lefi, s. f. (Pop.) 1. Partea scobită a unei linguri; găvan. 2. Tăișul, lama sapei, a bărzii, a toporului. – Din săs. le(i)fel (= germ. Löffel) „lingură”.

LEÁFĂ2, lefuri, s. f. 1. Salariu. 2. Soldă pe care o primesc soldații mercenari. ◊ Expr. În leafă = ca mercenar. [Pl. și: lefi] – Din tc. ulûfe. Cf. sb. (u)lefa, bg. lefe.

LEÁFĂ1, lefi, s. f. (Pop.) 1. Partea scobită a unei linguri; găvan. 2. Tăișul, lama sapei, a bărzii, a toporului. – Din săs. le(i)fel (= germ. Löffel) „lingură” (influențat de leafă2).

LEÁFĂ2, lefuri, s. f. 1. Salariu. 2. Soldă pe care o primesc soldații mercenari. ◊ Expr. În leafă = ca mercenar. [Pl. și: lefi] – Din tc. ulûfe. Cf. scr. (u)lefa, bg. lefe.

LEÁFĂ2, lefi, s. f. (Regional) 1. Partea scobită a unei linguri; găvan. Cu leafa îmi dă să mănînc și cu coada îmi scoate ochii, se spune despre cineva care îți amintește mereu de un serviciu pe care ți l-a făcut. 2. Partea tăioasă a unui topor, a unei sape, barde, tesle etc. N-am să mai mă duc la sapă... Că prea are leafa lată. PAMFILE, A. R. 6.

LEÁFĂ1, lefuri, s. f. Remunerație în bani pe care o primește un salariat; salariu. Ce leafă are un poet? BENIUC, V. 101. Mai bine pierdeam leafa pe trei luni. C. PETRESCU, Î. II 130. Șese mii de lei (leafa mea pe un an). CREANGĂ, A. 76. ♦ (Învechit) Soldă pe care o primeau altădată ostașii mercenari. ◊ Expr. În leafă = ca mercenar, cu soldă de mercenar. Și fulgeră... spre oștenii... pe care-i avea în leafă. SADOVEANU, O. VII 17. Chemase în leafă o seamă de cazaci. BĂLCESCU, O. II 53. – Pl. și: (învechit) lefi (ALEXANDRESCU, M. 171, TEODORESCU, P. P. 50).

leáfă1 (retribuție) s. f., g.-d. art. léfii; pl. léfuri

leáfă2 (găvan) (reg.) s. f., g.-d. art. léfii; pl. lefi

leáfă (găvan) s. f., g.-d. art. léfii; pl. léfi

leáfă (retribuție) s. f., g.-d. art. léfii; pl. léfuri

LEÁFĂ s. v. adâncitură, ascuțiș, lamă, limbă, scobitură, tăiș.

LEÁFĂ s. 1. v. salariu. 2. v. soldă.

leáfă (léfi), s. f. – 1. Soldă, remunerație a soldaților plătiți. – 2. Salariu. – Var. (înv.) lefea, (pl.) lefuri. Tc. ülefe, ölefe (Șeineanu, II, 233; Cihac, II, 539; Berneker 683), cf. ngr. λουψές, bg. lefe, alb. ljufé, sb., rut. lefa, pol. lafa. Sec. VII. – Der. lefegiu, s. m. (înv., mercenar, soldat de origine străină; salariat), din tc. lefeci; lefar, s. m. (Bucov., funcționar, subaltern); lefaș, s. m. (salariat).

leáfă (léfe), s. f. – 1. Partea scobită a unei linguri, găvan. – 2. Polonic de lemn, lingură de lemn. – 3. Mai de lemn, paletă, rachetă. – 4. Lamă, tăișul unor instrumente. – 5. Capătul daracului. – Var. (Bucov.) leașcă. Germ. Löffel „lingură”, prin intermediul săs. leifel (Lacea, Dacor., IV, 779; DAR).

LEÁFĂ2 lefi f. rar 1) Lopată mică pentru tăpșit mămăliga după mestecare. 2) Partea scobită a unei linguri; găvan. 3) Tăișul securii, toporului, sapei etc. [G.-D. lefii] /<săș. le[i]fel

LEÁFĂ1 léfuri f. Plată în bani acordată unui angajat pentru munca prestată; remunerație; salariu; retribuție. [G.-D. lefii] /<turc. ulufe

leáfă, léfe, s.f. (reg.) 1. partea scobită a lingurii, găvan. 2. scândurică, băț. 3. lopățică.

leafă f. 1. soldă: oșteni cu leafă; 2. salariu: te-am slujit fără leafă zece ani AL. [Vechiu-rom. lefeà (azi ironic) = turc. ÖLEFÈ: ca alaiu, buluc, duium, etc., leafă aparținea la început sferei militare fiind solda lunară a ienicerilor și a ostașilor pământeni].

leafă f. Mold. 1. tăiș de secure sau topor; 2. lopățică cu care se tăpșește mămăliga după ce s’a amestecat. [Origină necunoscută].

2) leáfă f., pl. lefĭ. Rar. Partea lată (care taĭe) a unuĭ topor, a uneĭ sape, a uneĭ cîrme (în opoz. cu muche) saŭ cavitatea (scoĭca) uneĭ lingurĭ (în opoz. cu coada). Trans. Filcă, rachetă, lopățică de tepșit mămăliga.

1) leáfă f., pl. lefĭ și lefurĭ, vechĭ (Let. 2, 85 și 221) lefe (din maĭ vechĭu lefea, azĭ ironic, turc. ’ólefé, ’ülufé, ulufé, d. ar. ’ulufé, pl. d. alef, pășune, de unde „nutreț, pensiune, soldă”; ngr. lufés, alb. lĭufé, sîrb. rut. lefa, bg. lefe, rus. lafá). Vechĭ. Soldă. Oaste în leafă, oaste de mercenarĭ. Azĭ. Simbrie, salar: leafa unuĭ servitor, unuĭ mercenar, unuĭ funcționar, unuĭ ministru. – Dim. lefușoară (est), -fșoară (vest). V. apuntament.

leafă s. v. ADÎNCITURĂ. ASCUȚIȘ. LAMĂ. LIMBĂ. SCOBITURĂ. TĂIȘ.

LEAFĂ s. 1. remunerație, retribuție, salariu, (pop. și fam.) simbrie, (înv.) nafaca, năiem, (înv., în Mold.) hac. (Are ~ mare.) 2. (MIL.) soldă.

de la leafa la omega expr. (glum.) de la alfa la omega, de la A la Z.