A LEȚUÍ ~iésc tranz. pop. A bate leațuri. /Din leaț

1) lățuĭésc v. tr. (d. laț, leaț, leț). Pun lețurĭ uneĭ construcțiunĭ. – Și lețuĭesc.

lețuĭésc, V. lățuĭesc 1.

lețuí, lețuiesc, vb. tranz. – A bate în cuie lețurile sau șindrila pe casă: „Când ridică apoi cornii de o lețuiesc...” (Papahagi, 1925: 321). – Din leț „șipcă” (Scriban) + suf. -ui.