leșui definitie

10 definiții pentru leșui

LEȘUÍ, leșuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A provoca o stare de slăbiciune, de sfârșeală. – Cf. leșin.
LEȘUÍ, leșuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A provoca o stare de slăbiciune, de sfârșeală. – Cf. leșin.
LEȘUÍ, leșuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A provoca sfîrșeală, slăbiciune, leșin la stomac. Unchiașul mîna, mîna, zor, zor, și calea nu se mai isprăvea, și foamea îl leșuia, și setea il ardea. DELAVRANCEA, S. 251.
leșuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. leșuiésc, imperf. 3 sg. leșuiá; conj. prez. 3 să leșuiáscă
leșuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. leșuiésc, imperf. 3 sg. leșuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. leșuiáscă
leșuí (leșuiésc, leșuít), vb. – A slăbi, a lua puterea, a rămîne fără putere. Sl. lišiti „a lipsi”, cf. lehăi. – Der. leșuială, s. f. (slăbire, leșin); leșin, s. n. (slăbiciune, pierderea cunoștinței), probabil în loc de *leșin(i)e, cf. bg., rus. lišenie „pierdere, privare”; leșina, vb. (a pierde cunoștința; a pierde puterea), cf. sb. lješivati „a pierde puterea”; leșinat, adj. (slăbit, fără cunoștință; fad, searbăd); leșinătură, s. f. (slăbiciune; stîrpitură). Părerile variază destul cu privire la originea acestor cuvinte. După Cihac, II, 669, leșina (mr. lișinare) ar veni din gr. ỏλιγώνομαι, fiind un cuvînt identic cu a ligni. Pentru Philippide, Principii, 148 și Iordan, BF, IX, 153 este un der. din leș „cadavru”; după Tiktin, există o legătură între leșin și lehamite, care pare certă, însă nu pe calea indicată de el. În sfîrșit, după Candrea-Dens., 983; Pascu, I, 108; Densusianu, GS, II, 19; Rosetti, I, 168; Buescu, RPF, III, 356, e vorba de un reprezentant al lat. *laesionāre, din laesiōnem, greu de admis din punct de vedere semantic.
leșuì v. 1. a-i veni cuiva slăbiciuni: mă leșuie la stomac; 2. fig. a desgusta. [De aceeaș origină cu leșina].
leșíĭ, a leșiá v. tr. (var. din leșin și infl. de leșie). Nord. Mă leșie (la stomah), îmĭ vine leșin (la stomah), de foame. – În Olt. leșuĭesc: cînd vă e foame răŭ, să stațĭ pe loc, să nu umblațĭ, că maĭ răŭ vă leșuițĭ (NPl. Ceaur, 123).
1) leșuĭésc și aleșuĭésc v. tr. (ung. lesni. V. leș 2). Vechĭ. Pîndesc.
2) leșuĭésc v. tr. V. leșiĭ.

leșui dex

Intrare: leșui
leșui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a