leșin definitie

3 intrări

21 definiții pentru leșin

LEȘÍN, leșinuri, s. n. 1. Pierdere subită și trecătoare a cunoștinței, caracterizată prin rărirea bătăilor inimii și a mișcărilor respiratorii și cauzată de scăderea bruscă a irigației cerebrale; lipotimie. 2. Stare de slăbiciune, de lipsă de putere, de vlagă, provocată de foame, de sete etc.; sfârșeală. [Acc. și: léșin] – Din leșina (derivat regresiv).
LEȘINÁ, leșin, vb. I. Intranz. A suferi un leșin (1), a-și pierde cunoștința. ◊ Expr. A leșina de râs = a râde foarte tare. – Et. nec.
LEȘÍN, leșinuri, s. n. 1. Pierdere subită și trecătoare a cunoștinței, fără oprirea inimii și a mișcărilor respiratorii, provocată de o anemie a creierului, ca urmare a unei stări maladive, a unor eforturi fizice mari, a unei emoții puternice etc.; lipotimie. 2. Stare de slăbiciune mare, de lipsă de putere, de vlagă, provocată de foame, de sete etc.; sfârșeală. [Acc. și léșin] – Din leșina (derivat regresiv).
LEȘINÁ, leșin, vb. I. Intranz. A suferi un leșin (1), a-și pierde cunoștința. ◊ Expr. A leșina de râs = a râde foarte tare. – Et. nec.
LEȘÍN, leșinuri, s. n. 1. Pierdere subită și trecătoare a cunoștinței provocată de o anemie a creierului ca urmare a unei stări maladive sau a unei emoții puternice. Abia putu aduce puțin mîna spre gură și îndată căzu într-un leșin grozav. CREANGĂ, P. 15. Îl voi cloroforma, ca din leșin să treacă într-un somn adînc. EMINESCU, N. 77. Nu putu vorbi mai mult. Convulsiile îl apucară și un leșin grozav ca moartea îi îngheță trupul. NEGRUZZI, S. I 159. 2. (Urmat de determinări) Slăbiciune mare, lipsă de putere sau de vlagă, provocată de foame, sete, oboseală, căldură etc.; sfîrșeală. Leșinul de la stomac îi împăinjeni din nou privirea... Nu mîncase de două zile. C. PETRESCU, C. V. 129. Tremurînd din tot trupul, se rezemă de spatele ușii, căci simțea leșin la inimă. STĂNOIU, C. I. 171. Îmi vine leșin la inimă. ALECSANDRI, T. I 165. – Accentuat și: léșin.
LEȘINÁ, leșín, vb. I. Intranz. A cădea în nesimțire, a-și pierde cunoștința, a avea o sincopă. Chemă pe nevastă-sa care leșinase de cîteva ori de groază. REBREANU, R. II 133. Doica, înfierbîntată grozav, a țipat o dată, ah! și a leșinat. CARAGIALE, O. II 332. Trebuie mai întîi să văd dacă știu să cînte, să rîdă, să plîngă și să leșine... științi neapărate în arta dramatică. ALECSANDRI, T. I 288. ◊ Expr. A leșina de rîs = a rîde din cale-afară de mult, a se prăpădi, a se strica de rîs. Oamenii ce priveau, și mai ales băieții leșinau de rîs. CREANGĂ, P. 306. – Accentuat și: (prez. ind.) léșin.
leșín s. n., pl. leșínuri
leșiná (a ~) vb., ind. prez. 3 leșínă
leșín s. n., pl. leșínuri
leșiná vb., ind. prez. 1 sg. leșín, 3 sg. și pl. leșínă
LEȘÍN s. 1. (MED.) inconștiență, lipotimie, nesimțire, (rar) leșinătură. (Stare de ~.) 2. v. sfârșeală.
LEȘINÁ vb. (MED.) (reg.) a se petrece. (I-a venit rău și a ~.)
LEȘINÁ vb. v. hămesi, lihni, sfârși.
LEȘÍN ~uri n. 1) Pierdere subită și temporară a cunoștinței; situație de inconștiență; nesimțire. 2) Stare de slăbiciune totală (provocată de foame, de sete sau de un efort fizic foarte mare); lipsă totală de forță fizică. /v. a leșina
A LEȘINÁ léșin intranz. 1) A cădea în leșin. ◊ ~ de râs a râde cu multă poftă. 2) fig. A ajunge în stare de slăbiciune extremă (din cauza foamei, setei etc.). /Orig. nec.
leșin n. stare în care cineva își pierde cunoștința: i-a venit leșin.
leșinà v. 1. a pierde cunoștința de sine din cauza încetării subite a respirațiunii și a circulațiunii sângelui; 2. fig. a cădea în ultimul grad de slăbiciune: a leșina de foame, a leșina de râs. [Cf. serb. LĬEȘIVATI, a leșina].
1) leșín (vest) și léșin (est) n., pl. urĭ (d. a leșina). Sincopă, perderea cunoștințeĭ în urma uneĭ marĭ emoțiunĭ saŭ slăbicĭunĭ: a-țĭ veni leșin de rîs, de foame.
2) leșín (vest) și léșin (est), a v. tr. (lat. *laesionare, a vătăma, d. laesio, leziune. La început s’a zis a *leșuna, ca a cășuna, a mișuna, apoĭ a leșina, ca a tușina, pin diferite influențe). Vechĭ. Vatăm: plămîile leșinatu-ĭ-o (Marian, Desc. 207). Vest. Mă leșină la stomah, simt leșin (mă leșíe) la stomah (de foame, de multă dulceață): mĭerea multă te leșină la stomah. V. intr. Perd cunoștința după o mare emoțiune, durere orĭ slăbicĭune: a leșina de frică, de foame. A leșina de rîs, a muri de rîs, a rîde din toată inima.
LEȘIN s. 1. (MED.) inconștiență, lipotimie, nesimțire, (rar) leșinătură. (Stare de ~.) 2. sfîrșeală. (Simte un ~ din cauza foamei.)
LEȘINA vb. 1. (MED.) (reg.) a se petrece. (I-a venit rău și a ~.) 2. a se sfîrși. (A ~ de foame, de oboseală.)

leșin dex

Intrare: leșin
leșin substantiv neutru
Intrare: leșin
leșin
Intrare: leșina
leșina verb grupa I conjugarea I