LEȘIÁ, leșiez, vb. I. Tranz. (Rar) A spăla cu leșie. (Refl.) Că dacă m-oi leșia... Părul meu n-o mai cădea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 88.

LEȘIÉR, leșiere, s. n. (Regional) Lăicer. Un pat de scînduri acoperit c-un leșier. CAMILAR, N. II 21.

LEȘIÁ, leșiez, vb. I Tranz. (Rar) A spăla cu leșie. – Din leșie1.

LEȘIÉR, leșiere, s. n. (Reg.) Pânză groasă de cânepă, în care se pune cenușa pentru facerea leșiei sau prin care se strecoară leșia făcută din cenușă. – Din leșie1 + suf. -ar.

leșiá (a ~) (pop.) (-și-a) vb., ind. prez. 3 leșiáză; conj. prez. 3 să leșiéze (-și-e-); ger. leșiínd (-și-ind)

leșiá vb. (sil. -și-a), ind. prez. 1 leșiéz; conj. prez. 3 sg. și pl. leșiéze (sil. -și-e-); ger. leșiínd (sil. -și-ind)

LEȘIÉR s. v. cenușar.

leșià v. a (se) spăla cu leșie.

leșíĭ, a leșiá v. tr. (var. din leșin și infl. de leșie). Nord. Mă leșie (la stomah), îmĭ vine leșin (la stomah), de foame. – În Olt. leșuĭesc: cînd vă e foame răŭ, să stațĭ pe loc, să nu umblațĭ, că maĭ răŭ vă leșuițĭ (NPl. Ceaur, 123).

leșier s. v. CENUȘAR.