LEȘIÁ, leșiez, vb. I. Tranz. (Rar) A spăla cu leșie. (Refl.) Că dacă m-oi leșia... Părul meu n-o mai cădea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 88.

LEȘIÁT, -Ă, leșiați, -te, adj. (Regional) Leșuit. (Adverbial, fig.) Zîmbea leșiat și vag. POPA, V. 218.

LEȘIÁ, leșiez, vb. I Tranz. (Rar) A spăla cu leșie. – Din leșie1.

LEȘIÁT, -Ă, leșiați, -te adj. (Reg.) Leșuit. – V. leșia.

leșiá (a ~) (pop.) (-și-a) vb., ind. prez. 3 leșiáză; conj. prez. 3 să leșiéze (-și-e-); ger. leșiínd (-și-ind)

leșiá vb. (sil. -și-a), ind. prez. 1 leșiéz; conj. prez. 3 sg. și pl. leșiéze (sil. -și-e-); ger. leșiínd (sil. -și-ind)

LEȘIÁT adj. v. hămesit, lihnit, sfârșit.

leșià v. a (se) spăla cu leșie.

leșíĭ, a leșiá v. tr. (var. din leșin și infl. de leșie). Nord. Mă leșie (la stomah), îmĭ vine leșin (la stomah), de foame. – În Olt. leșuĭesc: cînd vă e foame răŭ, să stațĭ pe loc, să nu umblațĭ, că maĭ răŭ vă leșuițĭ (NPl. Ceaur, 123).

leșiat adj. v. HĂMESIT. LIHNIT.