lazuri definitie

2 intrări

18 definiții pentru lazuri

LAZ, lazuri, s. n. (Reg.) Teren de curând despădurit, transformat în loc arabil sau în pășune. – Din sb., ucr. laz.
LAZ, lazuri, s. n. (Reg.) Teren de curând despădurit, transformat în loc arabil sau în pășune. – Din scr., ucr. laz.
LAZ, lazuri, s. n. (Regional) Teren de curînd despădurit, transformat în loc arabil sau în pășune (v. curătură, runc); cîmp cultivat sau acoperit cu iarbă. Eu mergeam la plug în laz, Și cînd trec, Lina s-ascunde, Parcă nici nu m-a văzut. COȘBUC, P. I 49. Mă dusei cu coasa-n laz, Cosii iarbă și năcaz, Să pui mîndrii pe obraz. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 150.
LAZ, lazuri, s. n. (Reg.) Teren de curând despădurit, transformat în loc arabil sau în pășune; câmp cultivat sau acoperit cu iarbă. – Sb. laz, ucr. laz.
laz (reg.) s. n., pl. lázuri
laz s n., pl. lázuri
LAZ s. v. curătură.
laz (lázuri), s. n. – Pămînt desțelenit. Sl., cf. sb., cr. laz, rut. ljaz (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Cihac, II, 166; Conev 41), cf. alb. las, mag. laz. – Der. lăzișoară, s. f. (răchită, mlajă); lăzui, vb. (a desțeleni); lăzuit, s. n. (desțelenire).
laz (-zi), s. m. – Populație din regiunea Caucaz. Tc. laz (DAR). – Der. lăzească, s. f. (dans tipic).
LAZ ~uri n. rar Teren despădurit, folosit pentru pășune sau pentru arătură. /<sb., ucr. laz
laz n. Tr. câmp curățit de tufe și rădăcini. [Serb. LAZ].
Lazi m. pl. numele unei populațiuni turcești de lângă Marea-Neagră: ei se ocupau în Moldova cu negustoria, asuprind pe locuitori în tot felul; azi, în Dobrogea, servesc ca hamali.
laz n., pl. urĭ (sîrb. laz, poĭană, curătură, pîrleaz; ceh. laz, pîrlog, d. vsl. lĭesti, a păși, laziti, a se tîrî; ung. laz. V. pîrlaz). Vechĭ. Teren curățat de bălăriĭ saŭ de copacĭ. Azĭ. Trans. Maram. (d. ung.). Loc de fîneață (făcut pin despădurire), secĭ. V. priseacă, runc.
laz s. v. CURĂTURĂ.
laz, lazuri, (lăzuitură, lăzaștină), s.n. – (reg.) 1. Câmp curățat de tufe și bun de cosit. 2. Teren defrișat pentru a fi transformat în pământ arabil; iertaș: „Știu că n-ai lazuri domnești, / Nice boi ardelenești” (Bârlea, 1924, I: 200). – Din ucr., srb. laz „poiană, curătură” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DLRM, DEX, MDA).
laz, -uri, (lăzuitură, lăzaștină), s.n. – 1. Câmp curățat de tufe și bun de cosit. 2. Teren defrișat pentru a fi transformat în pământ arabil; iertaș: „Știu că n-ai lazuri domnești, / Nice boi ardelenești” (Bârlea 1924 I: 200). – Din ucr. laz.
LAZURI, com. în jud. Satu Mare, situată în Câmpia Someșului; 5.137 loc. (2000). Nod rutier. Pe terit. satului Lazuri, menționat documentar în 1261, au fost descoperite vestigii dacice din sec. 3-2 î. Hr., precum și urmele unei așezări din sec. 3-4. Biserici reformate, în satele L. (sec. 16, cu transformări din sec. 19), Nisipeni (sec. 16) și Bercu (1840) și bisericile ortodoxe cu același hram – Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil – în satele Noroieni (1810) și Peleș (1828).
LAZURI DE BEIUȘ, com. în jud. Bihor, situată în Depr. Beiuș, pe cursul superior al Crișului Negru; 1.973 loc. (2000). În satele L. de B. și Hinchiriș, menționate documentar în 1588, se află bisericile de lemn cu hramurile Pogorârea Duhului Sfânt (sec. 18, cu picturile interioare din sec. 19) și, respectiv, Înălțarea Domnului (sec. 18, pictată în 1776, cu unele adăugiri din 1926).

lazuri dex

Intrare: laz
laz substantiv neutru
Intrare: Lazuri
Lazuri