LAZ, lazuri, s. n. (Reg.) Teren de curând despădurit, transformat în loc arabil sau în pășune. – Din sb., ucr. laz.

LAZ, lazuri, s. n. (Reg.) Teren de curând despădurit, transformat în loc arabil sau în pășune. – Din scr., ucr. laz.

LAZ, lazuri, s. n. (Regional) Teren de curînd despădurit, transformat în loc arabil sau în pășune (v. curătură, runc); cîmp cultivat sau acoperit cu iarbă. Eu mergeam la plug în laz, Și cînd trec, Lina s-ascunde, Parcă nici nu m-a văzut. COȘBUC, P. I 49. Mă dusei cu coasa-n laz, Cosii iarbă și năcaz, Să pui mîndrii pe obraz. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 150.

LAZ, lazuri, s. n. (Reg.) Teren de curând despădurit, transformat în loc arabil sau în pășune; câmp cultivat sau acoperit cu iarbă. – Sb. laz, ucr. laz.

laz (reg.) s. n., pl. lázuri

laz s n., pl. lázuri

LAZ s. v. curătură.

laz (lázuri), s. n. – Pămînt desțelenit. Sl., cf. sb., cr. laz, rut. ljaz (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Cihac, II, 166; Conev 41), cf. alb. las, mag. laz. – Der. lăzișoară, s. f. (răchită, mlajă); lăzui, vb. (a desțeleni); lăzuit, s. n. (desțelenire).

laz (-zi), s. m. – Populație din regiunea Caucaz. Tc. laz (DAR). – Der. lăzească, s. f. (dans tipic).

LAZ ~uri n. rar Teren despădurit, folosit pentru pășune sau pentru arătură. /<sb., ucr. laz

laz n. Tr. câmp curățit de tufe și rădăcini. [Serb. LAZ].

Lazi m. pl. numele unei populațiuni turcești de lângă Marea-Neagră: ei se ocupau în Moldova cu negustoria, asuprind pe locuitori în tot felul; azi, în Dobrogea, servesc ca hamali.

laz n., pl. urĭ (sîrb. laz, poĭană, curătură, pîrleaz; ceh. laz, pîrlog, d. vsl. lĭesti, a păși, laziti, a se tîrî; ung. laz. V. pîrlaz). Vechĭ. Teren curățat de bălăriĭ saŭ de copacĭ. Azĭ. Trans. Maram. (d. ung.). Loc de fîneață (făcut pin despădurire), secĭ. V. priseacă, runc.

laz s. v. CURĂTURĂ.

laz, lazuri, (lăzuitură, lăzaștină), s.n. – (reg.) 1. Câmp curățat de tufe și bun de cosit. 2. Teren defrișat pentru a fi transformat în pământ arabil; iertaș: „Știu că n-ai lazuri domnești, / Nice boi ardelenești” (Bârlea, 1924, I: 200). – Din ucr., srb. laz „poiană, curătură” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DLRM, DEX, MDA).

laz, -uri, (lăzuitură, lăzaștină), s.n. – 1. Câmp curățat de tufe și bun de cosit. 2. Teren defrișat pentru a fi transformat în pământ arabil; iertaș: „Știu că n-ai lazuri domnești, / Nice boi ardelenești” (Bârlea 1924 I: 200). – Din ucr. laz.

Laz, -a, -ea v. Lazăr III 1.