laută definitie

5 definiții pentru laută

lăută f. instrument muzical introdus în Europa de cruciați: lăuta a cedat locul cobzei. [În Tr. și làută = săs. LAUTE: pe lângă muzica turcească a Curții și a oștirii, era și o muzică nemțească compusă din lăutari, sași și țigani].
láută, V. lăută.
lăútă f., pl. e (probabil, nu d. ar. ûd, art. al-ûd, ci d. sas. germ. laute, mgerm. lûte, de unde vine și it. liúto, leúto și liúdo, pv. laüt, vfr. leut, nfr. luth, sp. laud, pg. alaúde, ngr. turc. bg. laúta, ngr. și laúto: pol. lutnia, rut. rus. lĭútnĕa; rut. și lavúta [d. rom.]. Papahagi, VR. 1912, 4, 88). Vechĭ. Un fel de vioară cu doŭă saŭ treĭ coarde (Stam. 187) pe care, în loc de arcuș, le atingea o rotiță pe care o învîrteaĭ cu mîna dreaptă, ĭar cu stînga călcaĭ pe coarde (fr. vielle). Maĭ pe urmă, vioară obișnuită. Pe lîngă muzica turcească a domnuluĭ, era și una germană compusă din Sașĭ și Țiganĭ. Maĭ vechĭ și alăută, ca lămîĭe-alămîĭe. În Ban. Trans. láută. V. cobză, teorbă și doĭnă.
laută (< arab. al ’ud*; echiv. gr. χελύς [chelys], „broască țestoasă”, echiv. lat. testudo, haemisphaerium; it. liuto; fr. luth; sp. laud; germ. Laute; engl. lute; rus. лютня [liútnia]) 1. Instrument cordofon cu coarde ciupite, de origine perso-arabă, având epoca de înflorire în Europa sec. 16-17. L. are formă de migdală, puțin turtită, cu spatele bombat, cu gâtul fără bare, având pe față un orificiu de vibrație. Jgheabul capului este înclinat spre spate. Acordajul (1) instr. s-a modificat în funcție de loc și timp. În sec. 16 existau două moduri de acordaja celor 5 perechi de coarde: Sol do fa la re1 și sol1 (ultima fiind simplă) și La re sol si mi1 și la1. Ca dimensiune l. a fost construită în nenumărate variante: pentru registru (1) acut, de alto, tenor și bas. Începând cu sec. 17 la instr. mai voluminoase s-au adăugat și coarde burdon (II, 2). În locul notației (III) mensurale se utiliza tabulatura*. Instr. solistic și de acomp., unul dintre cele mai răspândite pe durata mai multor sec., l. are o literatură bogată și a făcut faima unor mari interpreți. Înrudite cu l. sunt: dutar și setar din Persia, cu 2-4 coarde așezate pe un gât lung; koto*, instr. japonez cu 13 coarde; instr. pop. chinez pipa (v. pi pá) cu 4 (sau 5) și ch’in (v. gu qin) cu 7 coarde, ultimul fiind acordat pentatonic (do re fa sol la do1 re1); domra*, străvechiul instr. rusesc (construit în 6 mărimi), cu 3 coarde acordate în cvarte* și acționat cu ajutorul unui plectru*. L-chitară este un instr. cordofon cu coarde ciupite, din sec. 18, de forma chitarei*, cu spatele bombat al l., având 6 coarde întinse peste o tastieră* împărțită în intervale de semitonuri prin 12 bare metalice. Cele trei orificii de vibrație erau acoperite cu rozete. 2. Denumirea populară a viorii* în Banat și în unele dintre zonele învecinate. Lăută, termen greșit, de origine lit.
LÁUTĂ (< germ.) s. f. Instrument vechi cu corzi ciupite, având cutia de rezonanță foarte bombată, gâtul lung, încovoiat; strămoș al mandolinei și chitarei. Utilizat inițial doar cu acompaniament pentru voce, apoi și solistic. De proveniență arabă (al ûd), foarte răspândit în Europa în sec. 16-18. Repertoriul instrumentului a fost preluat de chitară.

laută dex

Intrare: laută
laută