lature definitie

2 intrări

34 definiții pentru lature

alăturá [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 315/4 / Pzi: alătúr, -réz / E: alături] 1-2 vtr A (se) așeza alături Si: alipi (1-2). 3-4 vtr (Înv) A (se) învecina. 5-6 vtr (Înv) A (se) apropia de ceva. 7 vt (Înv) A adăuga. 8 vr (Înv) A adera la o cauză, la o mișcare. 9 vt A compara.
ALĂTURÁ, alắtur, vb. I. Tranz. și refl. A (se) așeza alături, a (se) apropia mult; a (se) alipi. ♦ Tranz. A adăuga, a anexa. ♦ Tranz. Fig. A compara, a confrunta. ♦ Refl. A adera la o cauză, la o mișcare etc. [Var.: lăturá vb. I] – Din alături.
LÁTURĂ, laturi, s. f. 1. Parte laterală, margine a unui obiect. ♦ Spec. Fiecare dintre cele două părți laterale ale corpului unei ființe, în dreptul coastelor. ♦ Parte, sens, direcție. ◊ Loc. adv. În lături = la o parte, într-o parte. Pe lături = într-o parte și în alta. Pe de lături = alături, pe lângă; fig. pe ocolite, indirect. ◊ Loc. prep. Pe de lăturile... = pe marginile... ◊ Expr. A (nu) se da în lături = a (nu) ezita să facă sau să spună ceva. ♦ (Înv. și pop.) Bucată, zonă de la marginea unei întinderi de pământ, a unui ținut. ◊ Expr. A bate laturile = a umbla fugar. 2. Aspect sub care se poate prezenta sau sub care poate fi analizat un lucru. 3. Fiecare dintre semidreptele care formează un unghi sau dintre liniile care mărginesc un poligon. [Pl. și: lături. – Var.: láture s. f.] – Lat. *latora (= latera, pl. lui latus, -eris).
LÁTURE s. f. v. latură.
LĂTURÁ vb. I v. alătura.
ALĂTURÁ, alắtur, vb. I. Tranz. și refl. A (se) așeza alături, a (se) apropia mult; a (se) alipi. ♦ Tranz. A adăuga, a anexa. ♦ Tranz. Fig. A compara, a confrunta. ♦ Refl. A adera la o cauză, la o mișcare etc. [Var.: lăturá vb. I] – Din alături.
LÁTURĂ, laturi, s. f. 1. Parte laterală, margine a unui obiect. ♦ Spec. Fiecare dintre cele două părți laterale ale corpului unei ființe, în dreptul coastelor. ♦ Parte, sens, direcție. ◊ Loc. adv. În lături = la o parte, într-o parte. Pe lături = într-o parte și în alta. Pe de lături = alături, pe lângă; fig. pe ocolite, indirect. ◊ Loc. prep. Pe de lăturile... = pe marginile... ◊ Expr. A (nu) se da în lături = a (nu) ezita să facă sau să spună ceva. ♦ (Înv. și pop.) Bucată, zonă de la marginea unei întinderi de pământ, a unui ținut. ◊ Expr. A bate laturile = a umbla fugar. 2. Aspect sub care se poate prezenta sau sub care poate fi analizat un lucru. 3. Fiecare dintre semidreptele care formează un unghi sau dintre liniile care mărginesc un poligon. [Pl. și: lături. – Var.: láture s. f.] – Lat. *latora (= latera, pl. lui latus, -eris).
LÁTURE s. f. v. latură.
LĂTURÁ vb. I v. alătura.
ALĂTURÁ, alătúr, vb. I. 1. Tranz. A pune unul lîngă altul, a face să stea alături. Șapte buți alătura... Și din gură iar striga... TEODORESCU, P. P. 654. ♦ (Cu privire la un act sau un document) A anexa. Alăturăm planul lucrării. 2. Refl. (Urmat de determinări în dativ sau introduse prin prep. «de») A se apropia foarte mult de cineva sau de ceva; a se așeza alături. Și tu mi te alături, cu umărul, fierbinte. STANCU, C. 103. El cerca a se alătura de pom, dar pomul îi zise: Nu te apropia de mine. ISPIRESCU, L. 125. Mihnea-vodă nu-l credea, Ci de geam s-alătura, La cîrlige se uita. TEODORESCU, P. P. 475. (Scopul alăturării este de a însoți în mers pe cineva) împreună... vecini... rosti Sender, alăturîndu-se convoiului. CAMILAR, N. I 87.
LÁTURĂ, laturi și (în expresii și locuțiuni) lături, s. f. 1. Parte laterală a unui obiect. Ieși din cameră în antreu, apoi pe ușa ce da într-o latură a casei. DUMITRIU, N. 104. Și-n două laturi templul deschise-a lui portale. EMINESCU, O. I 98. Sus bat laturile, Jos pică negurele (Cernutul). GOROVEI, C. 64. ♦ Fiecare din cele două părți laterale ale corpului, în dreptul coastelor. Se așezase într-o latură, mai mult cu spatele. SADOVEANU, B. 230. ♦ Parte, direcție. Doar dacă l-or fi pălit dintr-o latură prieteni pe furiș. SADOVEANU, B. 123. ◊ Loc. adv. (Mai ales în legătură cu verbe de mișcare sau cu construcții care exprimă mișcarea) În lături (rar în laturi) = la o parte, într-o parte. Doctorul făcu un salt in laturi și dădu peste o movilă. SADOVEANU, P. M. 300. O fîntînă... cu un capac deschis în lături. CREANGĂ, P. 204. Dă-mi-i mie ochii negri... nu privi cu ei în laturi. EMINESCU, O. I 155. Murgu-i sprinten da-n lături sforăind. ALECSANDRI, P. III 282. (În amenințări) În lături, venetici! COȘBUC, P. I 209. Pe lături = într-o parte și în alta. Aruncau priviri pe lături să nu-i zărească cineva. POPA, V. 333. Pe de lături = pe lîngă, fig. pe ocolite, indirect. Proprietarul viei îi plătea bine, dar le mai pica și pe de lături cîștig. DUMITRIU, N. 259. Oanță a trecut pe de lături, luîndu-i înainte. SAHIA, N. 97. Măi copii! cum vreți să spun... de-a dreptul? ori pe de lături? ALECSANDRI, T. I 95. ◊ Loc. prep. Pe de lăturile = pe marginile. Pe de lăturile curții [vezi] grajdul și odăile pentru slugi. PAS, L. I 83. ◊ Expr. A nu se da în lături = a nu ezita, a nu se codi (de la o acțiune urîtă). Dacă a venit vremea de jertfă, apoi cît m-ajunge partea, nu mă dau în lături. CARAGIALE, O. II 85. Nici de asta nu te-ai da în lături. CREANGĂ, P. 166. 2. Aspect sub care se poate prezenta un lucru. Trebuie să vă arăt o latură foarte serioasă a acestei probleme, pe care voi n-o cunoașteți. BARANGA, I. 198. 3. (Învechit și popular) Porțiune lăturalnică, bucată de la marginea unei întinderi de pămînt, a unui ținut. Venea-ncetișor, Șchiopătînd, schelălăind, Laturile cam țiind, Dolca, haita cea bătrînă, Ce știa rîndul la stînă. ALECSANDRI, P. P. 55. 4. Fiecare din semidreptele care formează un unghi sau din liniile care mărginesc o figură geometrică. Se miră Filip de precizia cu care erau indicate cifrele pe laturile triunghiului. GALAN, B. I 268. – Variantă: láture (SADOVEANU, B. 106) s. f.
LÁTURE s. f. v. latură.
ALĂTURÁ, alắtur, vb. I. Tranz. și refl. A (se) așeza alături, a (se) apropia mult. [Var.: lăturá vb. I] – V. alături.
alăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 alắtură
látură s. f., g.-d. art. láturii; pl. láturi
!lắturi (pe de ~) loc. adv.
alăturá vb., ind. prez. 1 sg. alătur, 3 sg. și pl. alătură
în lături (la o parte) loc. adv.
látură s. f., art. látura, g.-d. art. láturii; pl. láturi (și lături în expr.: în lături)
pe de lături loc. adv.
ALĂTURÁ vb. 1. v. anexa. 2. (livr.) a juxtapune. (~ mai multe elemente.)
LÁTURĂ s. v. regiune, ținut.
LÁTURĂ s. 1. (GEOM.) (înv.) plasă. (~ a unui poligon.) 2. v. muchie. 3. extremitate, margine, parte. (Doarme pe ~ dreaptă a patului.) 4. v. coastă. 5. v. parte. 6. v. aspect.
látură (láturi), s. f.1. Coastă, rînă, flanc. – 2. Bord, margine, țărm. – 3. Extremitate, cap, parte laterală sau terminală a unui obiect. – 4. (Înv.) Regiune, provincie. – Var. lature, pl. lături. Din lat, s. n., din al cărui pl. laturi s-a reconstituit un sing. analogic, cf. fagure, gaură (Caragață, BF, III, 39). Ar putea reprezenta de asemeni și pl. lat. latera (Pușcariu 950; Candrea-Dens., 961; REW 4934; DAR; Candrea; Tiktin), cf. v. it. latora. În sfîrșit, Ascoli, Arch. glott. it., II, 529 și Scriban se gîndesc la lat. latus, lateris, ceea ce pare mai puțin probabil. Pl. laturi pare că s-a specializat în epoca modernă cu sensul de „părți, coaste”, în timp ce pl. lături, se folosește aproape exclusiv în expresii fixe; în lături, adv. (la o parte; aparte, afară; în afară); pe de lături, adv. (de ambele părți; indirect); alături (var. alăturea), adv. (lîngă, aproape de). Der. lăturalnic, adj. (lateral; indirect; ascuns, nedemn), cu suf. -nic; lătural, adj. (lateral), creație artificială a lui Odobescu, după fr. latéral, neuzitată; lăturean, adj. (Trans., periferic; Trans., străin, venetic, de afară); lăturinț, adj. (Banat, străin); lăturiș, adj. (lateral); lăturaș, adj. (lateral); lăturaș, s. m. (locuitor al periferiei sau al unui cartier; înv., locuitor care plătea numai dările la un feudal, fără să aibă obligații față de principe; înv., străin, din afară; muncitor la minele de sare; cal de alături; cal de ajutor; nimfă de țîntar; ultimii dinți ai calului); lăturar (var. lăturaș, lăturință), s. n. (scîndura care se adaugă la căruță, pentru a fi încărcată mai mult); alătura, vb. (a pune alături, a compara; a reuni, a adăuga); delătura, vb. (a despărți), de la expresia de lături; înlătura, vb. (a despărți, a separa; a da deoparte, a suprima); lătunoaie (var. lătunoi, lăturoi), s. f. (răritură, bucată de pînză neapretată și scămoșată; bucată de lemn, scîndură tăiată de lîngă scoarță), de la latură cu suf. augmentativ -oi; lătunoios, adj. (plin de scame; plin de rărituri).
A ALĂTURÁ alătur tranz. 1) A face să se alăture. 2) A mai pune la ceea ce este; a adăuga. 3) fig. A examina simultan sau succesiv pentru a stabili similitudinile și diferențele; a confrunta; a compara. /Din alături
A SE ALĂTURÁ mă alătur intranz. 1) A se așeza alături; a se apropia mult (de ceva sau de cineva); a se alipi. 2) A deveni adeptul unei mișcări, al unui curent ideologic, împărtășindu-i ideile; a adera. ~ la părerea generală. /Din alături
LÁTURĂ ~i f. 1) Parte laterală a unui obiect; margine. 2) Fiecare dintre cele două părți laterale ale corpului omenesc. 3) Direcție a unei mișcări (în spațiu sau în timp). ◊ În lături la o parte; într-o parte. 4) Aspect sub care poate fi privit un lucru. 5) Fiecare dintre liniile care mărginesc o figură geometrică sau dintre semidreptele care formează un unghi. [G.-D. laturii] /<lat. latora
alăturà v. 1. a pune alăturea, a anexa, a compara, a pune în paralel; 2. a se apropia: nu poți să te alături de el.
lature f. 1. partea dreaptă sau stângă a corpului: se culcă pe laturea dreaptă; 2. partea laterală, margine: ședea pe laturea carului; 3. Geom. linie mărginașă: triunghiul are trei laturi; 4. parte de loc, direcțiune: vântul suflă din cele patru laturi ale lumii; 5. partea unui lucru în două laturi: templul deschise ale lui portale Em. [Lat. LATERA]. ║ adv. lături (în), la oparte, înapoi.
alắtur și -éz, a v. tr. (d. alăturea). Pun alăturea: a alătura o bancă de alta. Anexez: a alătura o scrisoare la alta saŭ alteĭa. Compar: a alătura un lucru cu altu. V. refl. Alăturați-vă de zid.
láture f., pl. laturĭ și là (lat. latus, luteris, lature; it. lato, pv. latz, fr. -les- [în Aix-les-Bains], sp. pg. lado). Coastă, parte de la margine: a dormi pe o lature (maĭ des: pe o coastă), a cădea pe o lature, laturile uneĭ corăbiĭ, uneĭ armate. Margine, hotar, limită: laturile lumiĭ. Geom. Linie cu care se mărginește o figură închisă: cele treĭ laturĭ ale unuĭ triunghĭ. În lăturĭ, la o parte: ușile se deschiseră în lăturĭ. Strigăt imperativ: fugĭ în lăturĭ (la o parte)!
ALĂTURA vb. 1. a (se) anexa, a (se) atașa. (~ la memoriu actele necesare.) 2. (livr.) a juxtapune. (~ mai multe elemente.)
latură s. v. REGIUNE. ȚINUT.
LATURĂ s. 1. (GEOM.) (înv.) plasă. (~ a unui poligon.) 2. dungă, margine, muchie. (~ patului, a cutiei.) 3. extremitate, margine, parte. (Doarme pe ~ dreaptă a patului.) 4. coastă, dungă, parte. (Stă întins pe-o ~.) 5. direcție, parte, sens. (Veneau spre noi din toate ~.) 6. aspect, înfățișare. (~ veselă a lucrurilor.)

lature dex

Intrare: alătura
alătura verb grupa I conjugarea I
lătura verb grupa I conjugarea I
Intrare: latură
latură substantiv feminin
lature
latură