LAT, -Ă, (1) lați, -te, adj., (2) laturi, s. n. 1. Adj. Care are o lățime (relativ) mare. ◊ Loc. adj. Lat în spate (sau în spete) = bine legat, voinic. ◊ Expr. A spune vorbe mari și late = a spune vorbe pompoase, dar fără conținut. (Fam.) A fi lată (rău sau de tot), se spune pentru a arăta că o situație a luat proporții grave, îngrijorătoare. (Fam.) A o face lată (rău sau de tot) = a) a petrece strașnic, a face un mare chef; b) a face (fără voie) o poznă, o gafă, o prostie. ♦ (Fam.) Întins la pământ (fără simțire sau mort). ◊ Expr. A lăsa (pe cineva) lat = a) a bate (pe cineva) foarte tare (lăsându-l în nesimțire); b) a uimi, a impresiona puternic (pe cineva). 2. S. n. Partea lată (1) a unui obiect; lățime. ◊ Un lat de palmă (sau de mână) = măsură populară de lungime, egală cu lățimea unei palme obișnuite cu degetele lipite. ◊ Loc. adv. De-a latul = în curmeziș. – Lat. latus.
LAȚ2 s. n. v. leaț.
LAȚ1, lațuri, s. n. 1. Nod larg la capătul unei sfori, făcut în așa fel încât să se poată strânge în jurul unui punct fix. 2. Instrument pentru prins păsări sau animale, constând dintr-un ochi de sfoară, de sârmă etc. – Lat. *laceus (= laqueus).
LEAȚ, leațuri, s. n. Despicătură lungă și îngustă de lemn, adesea fasonată (în patru muchii), folosită în tâmplărie. [Var.: laț s. n.] – Din magh. léc.
LAT, -Ă, (1) lați, -te, adj., (2) laturi, s. n. 1. Adj. Care are o lățime (relativ) mare. ◊ Loc. adj. Lat în spate (sau în spete) = bine legat, voinic. ◊ Expr. A spune vorbe mari și late = a spune vorbe pompoase, dar fără conținut. (Fam.) A fi lată (rău sau de tot), se spune pentru a arăta că o situație a luat proporții grave, îngrijorătoare. (Fam.) A o face lată (rău sau de tot) = a) a petrece strașnic, a face un mare chef; b) a face (fără voie) o poznă, o gafă, o prostie. ♦ (Fam.) Întins la pământ (fără simțire sau mort). ◊ Expr. A lăsa (pe cineva) lat = a) a bate (pe cineva) foarte tare (lăsându-l în nesimțire); b) a uimi, a impresiona puternic (pe cineva). 2. S. n. Partea lată (1) a unui obiect; lățime. ◊ Un lat de palmă (sau de mână) = măsură populară de lungime, egală cu lățimea unei palme obișnuite cu degetele lipite. ◊ Loc. adv. De-a latul = în curmeziș. – Lat. latus.
LAȚ2 s. n. v. leaț.
LAȚ1, lațuri, s. n. 1. Nod larg la capătul unei sfori, întocmit în așa fel încât să se poată strânge în jurul unui punct fix. 2. Instrument pentru prins păsări sau animale, constând dintr-un ochi de sfoară, de sârmă etc. – Lat. *laceus (= laqueus).
LEAȚ, leațuri, s. n. Despicătură lungă și îngustă de lemn, adesea fasonată (în patru muchii), folosită în tâmplărie. [Var.: laț s. n.] – Din magh. léc.
LAT1, laturi, s. n. Partea lată a unui lucru: lățime. Latul săbiei. ▭ Acoperi restul figurei cu latul palmei. C. PETRESCU, Î. I 3. Luntre mică el prindea, Latul Dunării trecea. ALECSANDRI, P. P. 130. ◊ Un lat de palmă (sau de mînă) = măsură populară de lungime, valorînd cît lățimea unei palme cu degetele lipite; fig. lățime sau distanță mică. Pe umedele poteci bătute de jivini, ghinda anilor trecuți sta de un lat de palmă. SADOVEANU, O. I 63. Cercuri de fier de un lat de mînă și mai bine. ȘEZ. VIII 66. ◊ Loc. adv. În lung și în lat v. lung. (De obicei în legătură cu «de-a lungul») De-a latul = în lat, în curmeziș.
LAT2, -Ă, lați, -te, adj. Care are o lățime (relativ) mare. E lung pămîntul, ba e lat. COȘBUC, P. I 53. Se încinse... cu o curea lată, coperită cu ținte aurite. NEGRUZZI, S. I 23. Frunză lată, fmnză-ngustă. HODOȘ, P. P. 59. ◊ Loc. adj. Lat în spate = bine legat, voinic. Călca mărunt, deși era lat în spate. CAMIL PETRESCU, U. N. 58. Apariția omului acestuia bine legat, lat în spate... inspira hotărîre, încredere. C. PETRESCU, Î. I 11. ◊ Expr. A spune vorbe mari și late = a spune vorbe pompoase, dar fără miez. V-am adunat pentru ca să vă spun vorbe mari și late, cum n-ați auzit de cînd trăiți. ALECSANDRI, T. I 259. (Familiar) A fi lată (rău sau de tot) = a lua proporții grave, a prezenta un aspect îngrijorător. Mi se pare că o să fie lată. PAS, Z. III 212. Să-ți spun ce am aflat acuma... E lată rău. CARAGIALE, O. II 204. A o face lată (rău sau de tot) = a) a petrece strașnic (cu mîncare, băutură, cîntece etc.); b) a face, fără voie, o poznă, o gafă; a o face de oaie. ♦ (Familiar, despre persoane, în construcții speciale) Întins la pămînt fără simțire; mort. A intrat abia a doua zi femeia la dînsul. L-a găsit lat. SADOVEANU, D. P. 120. Dacă nu era Negoiță s-o apuce-n brațe, cădea lată. CARAGIALE, O. III 46. Atît de mult a închinat, încît pe loc a rămas lat. ALECSANDRI, T. 304. ◊ Expr. A lăsa (pe cineva) lat = a bate pe cineva foarte tare, lăsîndu-l în nesimțire. Dacă-l săcîia vreun vorbăreț, îl izbea de-l lăsa lat. DUMITRIU, P. F. 63. (Rar) A fi lat de foame = a fi foarte flămînd. De două zile n-am mîncat, sîntem lați de foame. CONTEMPORANUL, III 927. De ce-s oile așa late de foame? SBIERA, P. 9.
LAȚ1 s. n. v. leaț.
LAȚ2, lațuri, s. n. 1. Nod larg la capătul unei sfori, întocmit în așa fel ca să se poată strînge în jurul unui punct fix. Luam paserea însîngerată, o aninam în lațurile torbei. SADOVEANU, O. I 361. Laț pe gît îi potrivea. TEODORESCU, P. P. 540. Să-l omoare, Cu laț de spînzurătoare. ALECSANDRI, P. P. 136. 2. Ochi de sfoară, de sîrmă etc. cu care se prind păsări și animale mici. V. cursă. Vîna... păsărelele cu lațul. ISPIRESCU, L. 123. Vînătoru-ntinde-n crîng La păsărele lațul. EMINESCU, O. I 174. ◊ Expr. A întinde cuiva lațul sau un laț v. întinde.
LEAȚ, leațuri, s. n. Piesă lungă și îngustă de lemn, fasonată, de obicei, în patru muchii și folosită la lucrări de dulgherie și de tîmplărie. Înconjurară o împrejmuire de leațuri. C. PETRESCU, Î. II 201. Patru leațuri cioplite frumos și încheiate laolaltă. SLAVICI, N. I 61. S-a tăiat un parchet, s-a făcut grinzi, căpriori, leațuri. I. IONESCU, P. 467. – Variantă: laț (DELAVRANCEA, S. 108) s. n.
lat1 adj. m., pl. lați; f. látă, pl. láte
lat2 (lățime) (pop.) s. n. / s. m., pl. láturi/láți
laț s. n., pl. láțuri
leaț s. n., pl. leáțuri
lat (lățime) s. n., pl. láturi
lat adj. m., pl. lați; f. sg. látă, pl. láte
lat (foaie de pânză) s. m., pl. lați
laț s. n., pl. láțuri
leaț s. n., pl. leáțuri
LAT adj., s. 1. adj. larg, mare. (Pălărie cu boruri ~.) 2. s. v. lățime.
LAT s. v. păduche.
LAȚ s. v. coamă, creastă, culme.
LAȚ s. 1. ochi, (reg.) ocheț. (~ la o sfoară.) 2. (reg.) smâc, (Bucov. și Mold.) șfac, (prin Olt. și Munt.) tivic, (înv.) mreajă, sâlță. (~ de prins păsări, câini.) 3. ștreang, (pop.) juvăț, (reg.) hăț, (înv.) arcan. (~ la capătul unei funii.)
LEAȚ s. v. șipcă.
Lat ≠ îngust, strâmt
lat (látă), adj.1. Larg, spațios. – 2. Amplu, întins. – 3. Plan, plat. – 4. (Arg.) Grav, serios (mai ales în expresia e lată „treaba-i serioasă”). – 5. Emfatic, bombastic, umflat. – 6. (Adv.) Ca o piatră, ca o greutate moartă. – 7. (S. n.) Lățime. – 8. (S. n.) Partea plană a unui obiect. – 9. (S. n.) Lățimea sabiei. – 10. (S. m.) Lățimea unei țesături. – 11. (S. m.) Plastron de cămașă, piept. – 12. (S. m., Arg.) Orez. Lat. latus (Pușcariu 964; Candrea-Dens., 955; REW 4935; DAR), cf. it. lato, prov. lat, sp. lado, cu uz subst. (cf. totuși Dante, I, XIII, 13; ali hanno late; v. sard. lata „lățime” (Atzori 212); bearn., lat. „larg”). E sinonim și concurent cu larg. Pentru sensul 11, care se folosește mai ales la pl., Bogrea, Dacor., IV, 826 și DAR pornesc de la germ. Latz „corset, piept”; dar e evident că-i vorba de o aplicare specială a sensului 10, cf. fr. largeur, sp. ancho, ca termeni de croitorie. Pentru semantismul de sub 12, cf. sp. ladilla. Der. lătîi (var. Banat latîńu), adj. (turtit, plat); lătăreț, adj. (turtit, plan; bîlbîit); lătăreț, s. m. (varietate de scrumbie, Scomber pelamys); lătăreață, s. f. (Trans., măsură de un sfert de litru); latiță, s. f. (plantă nedeterminată, cu frunze late); lăteață, s. f. (varietate de șobolani de cîmp, Myoxus glis); lateș, adj. (cu coarne desfăcute); lătăuș, s. m. (nimfa țînțarului, Culex pipiens); lătete, s. n. (Banat, scîndură); lățiș, adv. (oblic, în sensul lățimii); lătîng, adj. (rar, interminabil, fără sfîrșit), cu un suf. neuzual, cf. nătîng; lăți, vb. (a lărgi; a turti, a netezi; refl., a se extinde, a se propaga, a se răspîndi), de la lat, dar cf. lat. latesco (Pușcariu 48; Candrea-Dens., 956); lăție, s. f. (înv., extensiune); lățime, s. f. Cf. latură. În compusele bucălat, codălat, -lat nu este adj. (cf. Spitzer, Dacor., V, 332 și REW 4934), ci suf. -at cu infix expresiv.
laț (-ți), s. m. – Leaț, șipcă, par. – Var. leț, leaț. Germ. Latte, prin intermediul săs. laz (Borcea 196; DAR), cf. mag. léc (Gáldi, Dict., 141). – Der. lățui (var. lețui), vb. (a face o palisadă sau o estacadă); lățuitor, s. m. (tăietor de pari); lățuitor, s. n. (burgiu, sfredel).
laț (láțuri), s. n.1. Lasou, arcan. – 2. (Mar.) Nod alunecător. – 3. Nod alunecător pentru spînzurat sau gîtuit. – 4. Ochi de sfoară pentru prins păsări. – 5. (Arg.) Cravată. – Mr. alaț, megl. laț. Lat. laqueus (Diez, I, 240; Pușcariu 947; Candrea-Dens., 957; REW 4909; DAR), cf. alb. ljak (Philippide, II, 645), it. laccio (calabr. lazzu), prov. latz, fr. lacs, cat. llas, sp. lazo, port. laço.
LAT látă (lați, láte) 1) Care are o întindere mare pe transversală; extins în lățime. Pânză ~ă. Frunte ~ă. ◊ ~ în spate (sau în spete) bine dezvoltat fizicește. A o face lată a) a trage un chef strașnic; b) a face inconștient o boroboață. 2) fam. Care este în stare de nesimțire; întins fără mișcare. ◊ A rămâne (sau a cădea) ~ a cădea fără simțire la pământ. A lăsa pe cineva ~ a bate (pe cineva), lăsându-l în nemișcare. A fi ~ de foame a fi istovit de foame; a fi foarte flămând. /<lat. latus
LAȚ ~uri n. 1) Ochi format prin înnodarea capătului unei funii sau sfori, care se poate strânge în jurul unui punct fix. 2) Instrument pentru prins păsări sau animale, format dintr-un ochi de sfoară sau de sârmă; juvăț. /<lat. laceus
LEAȚ ~uri n. Bucată lungă și subțire de lemn (de obicei în patru muchii) folosită în tâmplărie și la construcții; șipcă. /<ung. léc
lat a. 1. larg, în opozițiune cu îngust și în corelațiune cu lung: stofă lată; 2. fig. măreț, grandios (ironic): vorbe late, e prea lată. [Lat. LUTUS]. ║ adv. în lat: a căzut lat. ║ n. lățime: latul palmei, în lung si în lat.
laț m. (pl. lați) 1. bucată de lemn lungă și subțire; 2. pl. scânduri ce se pun pe căpriorii învelitorii. [Sas. LAZ = germ. LATTE].
laț m. Tr. foaie la pânză: poale din șese lați. [Nemț. LATZ].
laț n. 1. (pl. lațe), ochiu de funie sau de fier spre a prinde ceva: a pune lațul de gât; 2. fig. cursă: a cădea, a prinde în laț; 3. pl. a) lână prinsă prin spini (din lâna oilor); b) plete de păr fălfăitor, [Lat. LAQUEUS].
leaț n. pl. Mold. lațe (de brad).
lat, -ă adj. (lat. latus, it. lato, pv. lat, sp. lado). Larg, vorbind de suprafețe, în opoz. cu îngust, strîmt și în corelațiune cu lung: un șanț, un fluviŭ lat (nu larg, fiind-că nu e vorba de capacitatea luĭ, ci de distanța de la un mal la altu), o stradă, o scîndură, o față, o talpă lată. Vorbă lată, vorbe late, vorbire enfatică, bombastică, umflată, declamatoare. Fam. A cădea lat, a cădea jos întins saŭ greoĭ. A rămînea lat, a rămînea întins fără simțire. A o face lată, a fi lată, a da extensiune mare unuĭ lucru (uneĭ bețiĭ, uneĭ greșelĭ grave ș. a.), a fi întins: aceștĭ bețivĭ aŭ făcut-o lată, c’aŭ spart geamurile; greșala luĭ e maĭ lată de cît credeam. Mare și lat (Pop.), atîta tot, nu mare lucru: după atîta muncă, nu m’am ales de cît cu doĭ francĭ marĭ și lațĭ. S. n., pl. urĭ. Lățime: un șanț de doĭ metri în lat, doŭă laturĭ de palmă. De-a latu, în lat, în lățime: copilu era culcat de-a latu patuluĭ. În lung și’n lat, în lungiș și în curmeziș, în toate părțile: a cutreĭera țara în lung și’n lat. Adv. În mod enfatic, bombastic, unflat, declamator: demagogu nu poate vorbi de cît lat. Greoĭ, fără grație, trăgănat: acest țăran vorbește lat.
1) laț m. (ca și leț, leaț). Munt. est, Trans. Leț.
2) laț n., pl. urĭ (lat. laqueus, de unde s’a făcut *láceus, *lácius, laț; it. laccio, pv. latz, vfr. laz, nfr. lacs, cat. llas, sp. lazo, pg. laço). Ochĭ făcut la capătu uneĭ funiĭ (ațe, sîrme) care se strînge cînd se prinde ceva în el. Fig. Cursă, capcană: a căzut, s’a prins în laț. V. arcan, bilț, juvăț, șfac și ștreang.
leaț n. V. leț.
leț și leaț (ea dift.) n., pl. urĭ (orig. comună cu ung. léc, rut. pol. lata, sîrb. letva, d. germ. latte, vgerm. latta, de unde și fr. latte și it. latta. V. corlată). Mold. Lemnu orizontal care e fixat pe stîlpiĭ zaplazuluĭ și susține scîndurile. (Și la acoperiș se pun lețurĭ). – În Munt. est laț și lanț, în Trans. laț [m.], în Munt vest, Olt. lăntéț. Și pázie (Mold.). V. cușac.
LAT adj., s. 1. adj. larg, mare. (Pălărie cu boruri ~.) 2. s. lățime. (De un ~ de palmă.)
lat s. v. PĂDUCHE.
laț s. v. COAMĂ. CREASTĂ. CULME.
LAȚ s. 1. ochi, (reg.) ocheț. (~ la o sfoară.) 2. (reg.) smîc, (Bucov. și Mold.) șfac, (prin Olt. și Munt.) tivic, (înv.) mreajă, sîlță. (~ de prins păsări, cîini.) 3. ștreang, (pop.) juvăț, (reg.) hăț, (înv.) arcan. (~ la capătul unei funii.)
LEAȚ s. șipcă, (pop.) ostreț, (reg.) zăvor, (prin Bucov.) șarampoi, (Olt. și Munt.) ștachetă, (prin Olt. și Ban.) ștează, (Bucov.) șulumachi, (Mold.) taban, (prin Ban.) tiplu. (~ la un gard.)
LAT adj.; pentru unele derivate cf. și blg. Лaтo sint. < Lazăr (Weig) și blg. Лaтa < Latina (etim. Weig). 1. Latu Popescu, prahovean, 1823 (BCI XI 98); -l (Sd XVI). 2. Lata, Iancul (Tec I); – bătrîn (Vr). 3. Lateș fam. (Șez; Vr; CL); Lateș = Latiș, fam. (Buc). 4. Lăț/eni, -ești ss.; Lătăi s. 5. Latica b. (17 B III 175); Lăticeasca, 1587 (Mus 46). 6. Lații fam., mold., 1507 feb. 28. 7. Cf. Latoca t.
LAȚ subst. 1. Lația, M., băn. (LB) [< Lațea]; Lățești, Lățăi ss.; Lațescu (Sd XVI); Boldur-Lățescu, fam., mold. 2. Lățatul b., 1512 (Glos). Cf. și blg. Лaцo sint. < Lazăr (Weig).
a o face lată expr. 1. a comite o eroare; a greși. 2. a petrece, a chefui.

lat dex

Intrare: lat (lățime)
lat lățime substantiv neutru
Intrare: leaț
leaț substantiv neutru
laț substantiv neutru
Intrare: laț
laț substantiv neutru
Intrare: Laț
Laț
Intrare: Lat
Lat
Intrare: lat (≠ îngust, strâmt) (s.m.)
lat ≠ îngust, strâmt substantiv masculin
Intrare: lat (≠ îngust, strâmt) (adj.)
lat ≠ îngust, strâmt adjectiv