LÁSTRĂ, lastre, s. f. (Înv.) Stofă scumpă de lână. – Et. nec.

LÁSTRĂ, lastre, s. f. (Înv.) Stofă scumpă de lână. – Et. nec.

LÁSTRĂ s. f. (Învechit) Stofă scumpă de lînă. Au mai gătit-o, după a sa dorință, cu rochia de lastră. M. I. CARAGIALE, C. 77. Dulamă de lastră verde. ODOBESCU, S. I 421. Văștmînturi cu porfiră și lastră. BUDAI-DELEANU, Ț. 122.

lástră (înv.) s. f., g.-d. art. lástrei; pl. lástre

lástră s. f., g.-d. art. lástrei; pl. lástre

lástră (lástre), s. f. – Postav de lînă, de proveniență orientală. Origine necunoscută. După Tiktin și Scriban, din it. lastra „piatră de pavaj, placă”, caz în care sensul inițial ar fi de „împărțit în pătrate”; dar această ipoteză nu merge cu originea orientală a cuvîntului și cu produsul. Sec. XVII, înv.

lástră s.f. (înv.) stofă de mătasă.

lastră f. atlaz de lână: dulamă de lastră verde OD. [Origină necunoscută].

*lástic n. (fr. [d. engl.] lasting). Munt. Un fel de stofă neagră de lînă din care poporu îșĭ face scurteĭcĭ, veste și pantalonĭ. – Și lástric.

lástră f., pl. e (poate d. it. lastra, peatră de pavat, adică „stofă cu pătrățele”). Vechĭ. O stofă de matasă.