LANTERNÓU, lanternouri, s. n. Porțiune din acoperișul unei hale, al unei săli etc. mai ridicată, prevăzută cu numeroase ferestre, pentru a permite pătrunderea aerului și a luminii; lanternă (3), luminator. – Din fr. lanterneau.

LANTERNÓU, lanternouri, s. n. Porțiune din acoperișul unei hale, al unei săli etc. mai ridicată, prevăzută cu numeroase ferestre, pentru a permite pătrunderea aerului și a luminii; lanternă (3), luminator. – Din fr. lanterneau.

LANTERNÓU, lanternouri, s. n. Porțiune din acoperișul unei hale, a unei săli etc. mai ridicată și prevăzută cu ferestre numeroase, pentru a permite pătrunderea aerului și a luminii.

lanternóu s. n., art. lanternóul; pl. lanternóuri

lanternóu s. n., art. lanternóul; pl. lanternóuri

LANTERNÓU s.n. Turn cu colonete așezat în vârful unui dom, al unui edificiu. ♦ Element de construcție așezat pe acoperișul unei hale pentru iluminare și aerisire. [< fr. lanterneau].

LANTERNÓU s. n. mică lanternă (3) pe acoperișul unei hale, pe cupola unui dom. (< fr. lanterneau)

LANTERNÓU ~ri n. 1) Parte mai ridicată a acoperișului unei clădiri, prevăzută cu multe ferestre pentru ventilare și iluminare. 2) Turn mic cu colonete așezat în vârful unui edificiu. /<fr. lanterneau