langoare definitie

2 intrări

42 definiții pentru langoare

LÂNGOÁRE s. f. v. lingoare.
LINGOÁRE s. f. (Înv. și pop.) Febră tifoidă. [Var.: lungoáre, lângoáre s. f.] – Lat. languor, -oris.
LUNGOÁRE s. f. v. lingoare.
LÂNGOÁRE s. f. v. lingoare.
LINGOÁRE s. f. (Pop.) Febră tifoidă. [Var.: lungoáre, lângoáre s. f.] – Lat. languor, -oris.
LUNGOÁRE s. f. v. lingoare.
LINGOÁRE s. f. Febră tifoidă. Era Melente... înalt, slab, cu fața galbenă parc-ar fi fost bolnav de lingoare. REBREANU, R. I 236. De moarte creștinească voi toți aici muriți! De friguri de lingoare voi pe saltea pieriți. BOLINTINEANU, O. 143. Nouă boale ș-o lingoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 265. – Variante: lungoáre (CONTEMPORANUL, IV 391, ȚICHINDEAL, F. 102, BIBICESCU, P. P. 50), lîngoáre (COȘBUC, P. II 177, NEGRUZZI, S. I 159) s. f.
LÎNGOÁRE s. f. v. lingoare.
LUNGOÁRE s. f. v. lingoare.
langoáre (stare psihică) (livr.) s. f., g.-d. art. langórii
lângoáre v. lingoáre
lingoáre/lângoáre (febră tifoidă) (înv., pop.) s. f., g.-d. art. lingórii/lângórii
!rădăcínă-de-lingoáre (plantă) s. f., g.-d. art. rădăcínii-de-lingoáre; pl. rădăcíni-de-lingoáre
langoáre s. f., g.-d. art. langoárei
lângoáre s. f., pl. lângóri
lingoáre/lângoáre s. f., g.-d. art. lingórii/lângórii
rădăcínă-de-lingoáre s. f.
BURUIANA-LINGÓRII s. v. leuștean.
LÂNGOÁRE s. v. afecțiune, boală, maladie.
LINGOÁRE s. v. febră tifoidă, tifos.
MINTA LÂNGÓRII s. v. izma broaștei, menta broaștei.
RĂDĂCINĂ-DE-LINGOÁRE s. v. iarbă-de-lingoare.
LANGOÁRE s.f. (Rar) Privire galeșă și tristă. ♦ Apatie, moleșeală. [Cf. fr. langueur, it. languore].
LANGOÁRE s. f. privire galeșă și tristă. ◊ apatie, moleșeală. (< fr. langueur)
lîngoáre (lângóri), s. f.1. Boală, suferință. – 2. Tifos, febră tifoidă. – Var. lingoare, lungoare. Mr. lîngoare, lungoare, megl. lăngoare. Lat. languōrem (Pușcariu 980; Candrea-Dens., 1001; REW 4891; DAR), păstrat numai în rom. (Rosetti, I, 169). Pentru semantism, cf. Șeineanu, Semasiol., 189. Este cuvînt comun (ALR, I, 111); var. se explică prin încrucișare cu lingere sau cu lung. Cf. și lînced. – Der. lînguros, adj. (bolnăvicios, slab), dublet al neol. languros, adj. (galeș), din fr. langoureux. Lînji, vb. (a lîncezi), cuvînt rar, pe care Pușcariu 982 îl crede der. de la un lat. *languῑre, pare să rezulte dintr-o confuzie cu tînji. Lungurică, s. f. (plantă, Galeopsis Tetrahit), stă în loc de *lîngurică (Tiktin).
LINGOÁRE f. pop. Boală contagioasă provocată de bacilul tific și transmisă prin apa de băut, prin fructe și legume nespălate etc., care se manifestă prin febră mare, tulburări intestinale etc.; febră tifoidă. [G.-D. lingorii; Var. lângoare] /<lat. languor, ~oris
lângoare f. numele popular al tifosului. [Vechiu-rom. lângoare, boală în genere = lat. LANGUOREM: cu sensul restrâns în limba modernă la o boală contagioasă].
lungoare f. pop. lângoare (considerată de popor ca o boală îndelungată): buruiană de lungoare.
*langurós, -oásă adj. (fr. langoureux, d. langueur, care vine d. lat. languor, de unde vine și rom. lungoare). Galeș, plin de ĭubire: privirĭ languroase. Adv. A te uĭta languros.
lingoáre, V. lîngoare.
lîngoáre, lungoáre și lingoáre f., pl. orĭ (lat. lánguor, -óris, lîncezeală. V. lînced). Frigurĭ tifoide, tifos abdominal, o boală de care zacĭ (lîncezeștĭ) mult timp. V. tifoid.
lungoáre, V. lîngoare.
buruiana-lingorii s. v. LEUȘTEAN.
lingoare s. v. FEBRĂ TIFOIDĂ. TIFOS.
lingoare s. v. AFECȚIUNE. BOALĂ. MALADIE.
minta lingorii s. v. IZMA BROAȘTEI. MENTA BROAȘTEI.
rădăcină-de-lingoare s. v. IARBĂ-DE-LINGOARE.
lângoáre, s.f. – v. lingoare („febră tifoidă”).
lingoáre, (lungoare, lângoare), s.f. – (înv.; med.) Tifos; febră tifoidă: „Deie-ți bunul Dumnezău / Nouă boale și lingoare” (Bârlea, 1924, II: 25); „Să-i cumpere lecușoare / Că-i beteagă de lungoare” (Bilțiu, 1990: 388). – Lat. languor, -oris „slăbiciune; boală; oboseală; moleșeală”; păstrat numai în rom. (Scriban; Rosetti, cf. DER; DEX, MDA); forma moștenită direct este lângoare, lungoare, influențată de lung (lângoarea era o boală de lungă durată), iar lingoare a luat naștere probabil sub influența lui linge, tot prin etimologie populară (Frățilă).
lungoáre, s.f. – v. lingoare („febră tifoidă”).
lingoáre, (lungoare, lângoare), s.f. – (med.) Febră tifoidă: „Deie-ți bunul Dumnezău / Nouă boale și lingoare” (Bârlea 1924 II: 25). – Lat. languor, -oris „slăbiciune; boală; oboseală; moleșeală”; păstrat numai în rom. (Rosetti cf. DER).
lungoáre, s.n. – (med.) Tifos; febră tifoidă (ALR 1969: 156): „Să-i cumpere lecușoare / Că-i beteagă de lungoare” (Bilțiu 1990: 388). – Din lingoare (< lat. languor, -oris).

langoare dex

Intrare: lingoare
lângoare substantiv feminin
lingoare substantiv feminin
lungoare
Intrare: langoare
langoare
langoare