LÂNGOÁRE s. f. v. lingoare. LINGOÁRE s. f. (
Înv. și
pop.) Febră tifoidă. [
Var.:
lungoáre, lângoáre s. f.] –
Lat. languor, -oris. LUNGOÁRE s. f. v. lingoare. LÂNGOÁRE s. f. v. lingoare. LINGOÁRE s. f. (
Pop.) Febră tifoidă. [
Var.:
lungoáre, lângoáre s. f.] –
Lat. languor, -oris. LUNGOÁRE s. f. v. lingoare. LINGOÁRE s. f. Febră tifoidă. Era Melente... înalt, slab, cu fața galbenă parc-ar fi fost bolnav de lingoare. REBREANU, R. I 236. De moarte creștinească voi toți aici muriți! De friguri de lingoare voi pe saltea pieriți. BOLINTINEANU, O. 143. Nouă boale ș-o lingoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 265. – Variante:
lungoáre (CONTEMPORANUL, IV 391, ȚICHINDEAL, F. 102, BIBICESCU, P. P. 50),
lîngoáre (COȘBUC, P. II 177, NEGRUZZI, S. I 159)
s. f. LÎNGOÁRE s. f. v. lingoare. LUNGOÁRE s. f. v. lingoare. langoáre (stare psihică) (
livr.)
s. f.,
g.-d. art. langórii
lingoáre/lângoáre (febră tifoidă) (
înv.,
pop.)
s. f.,
g.-d. art. lingórii/lângórii
!rădăcínă-de-lingoáre (plantă)
s. f.,
g.-d. art. rădăcínii-de-lingoáre;
pl. rădăcíni-de-lingoáre
langoáre s. f., g.-d. art. langoárei lângoáre s. f., pl. lângóri lingoáre/lângoáre s. f., g.-d. art. lingórii/lângórii rădăcínă-de-lingoáre s. f. BURUIANA-LINGÓRII s. v. leuștean. LÂNGOÁRE s. v. afecțiune, boală, maladie. LINGOÁRE s. v. febră tifoidă, tifos. MINTA LÂNGÓRII s. v. izma broaștei, menta broaștei. RĂDĂCINĂ-DE-LINGOÁRE s. v. iarbă-de-lingoare. LANGOÁRE s.f. (Rar) Privire galeșă și tristă. ♦ Apatie, moleșeală. [Cf. fr. langueur, it. languore].
LANGOÁRE s. f. privire galeșă și tristă. ◊ apatie, moleșeală. (< fr. langueur)
lîngoáre (lângóri), s. f. –
1. Boală, suferință. –
2. Tifos, febră tifoidă. –
Var. lingoare, lungoare.
Mr. lîngoare, lungoare,
megl. lăngoare.
Lat. languōrem (Pușcariu 980; Candrea-Dens., 1001; REW 4891; DAR), păstrat numai în
rom. (Rosetti, I, 169). Pentru semantism,
cf. Șeineanu, Semasiol., 189. Este cuvînt comun (ALR, I, 111);
var. se explică prin încrucișare cu lingere sau cu lung.
Cf. și lînced. –
Der. lînguros,
adj. (bolnăvicios, slab), dublet al
neol. languros,
adj. (galeș), din
fr. langoureux. Lînji,
vb. (a lîncezi), cuvînt rar, pe care Pușcariu 982 îl crede
der. de la un
lat. *languῑre, pare să rezulte dintr-o confuzie cu tînji. Lungurică,
s. f. (plantă, Galeopsis Tetrahit), stă în loc de *lîngurică (Tiktin).
LINGOÁRE f. pop. Boală contagioasă provocată de bacilul tific și transmisă prin apa de băut, prin fructe și legume nespălate etc., care se manifestă prin febră mare, tulburări intestinale etc.; febră tifoidă. [G.-D. lingorii; Var. lângoare] /<lat. languor, ~oris lângoare f. numele popular al tifosului. [Vechiu-rom. lângoare, boală în genere = lat. LANGUOREM: cu sensul restrâns în limba modernă la o boală contagioasă].
lungoare f. pop. lângoare (considerată de popor ca o boală îndelungată): buruiană de lungoare.
*langurós, -oásă adj. (fr. langoureux, d. langueur, care vine d. lat. languor, de unde vine și rom.
lungoare). Galeș, plin de ĭubire: privirĭ languroase. Adv. A te uĭta languros.
lîngoáre, lungoáre și
lingoáre f., pl. orĭ (lat. lánguor, -óris, lîncezeală. V.
lînced). Frigurĭ tifoide, tifos abdominal, o boală de care zacĭ (lîncezeștĭ) mult timp. V.
tifoid. buruiana-lingorii s. v. LEUȘTEAN. lingoare s. v. FEBRĂ TIFOIDĂ. TIFOS. lingoare s. v. AFECȚIUNE. BOALĂ. MALADIE. minta lingorii s. v. IZMA BROAȘTEI. MENTA BROAȘTEI. rădăcină-de-lingoare s. v. IARBĂ-DE-LINGOARE. lângoáre, s.f. – v. lingoare („febră tifoidă”). lingoáre, (lungoare, lângoare), s.f. – (înv.; med.) Tifos; febră tifoidă: „Deie-ți bunul Dumnezău / Nouă boale și lingoare” (Bârlea, 1924, II: 25); „Să-i cumpere lecușoare / Că-i beteagă de lungoare” (Bilțiu, 1990: 388). – Lat. languor, -oris „slăbiciune; boală; oboseală; moleșeală”; păstrat numai în rom. (Scriban; Rosetti, cf. DER; DEX, MDA); forma moștenită direct este lângoare, lungoare, influențată de lung (lângoarea era o boală de lungă durată), iar lingoare a luat naștere probabil sub influența lui linge, tot prin etimologie populară (Frățilă). lungoáre, s.f. – v. lingoare („febră tifoidă”). lingoáre, (lungoare, lângoare), s.f. – (med.) Febră tifoidă: „Deie-ți bunul Dumnezău / Nouă boale și lingoare” (Bârlea 1924 II: 25). – Lat. languor, -oris „slăbiciune; boală; oboseală; moleșeală”; păstrat numai în rom. (Rosetti cf. DER).
lungoáre, s.n. – (med.) Tifos; febră tifoidă (ALR 1969: 156): „Să-i cumpere lecușoare / Că-i beteagă de lungoare” (Bilțiu 1990: 388). – Din lingoare (< lat. languor, -oris).