landră definitie

7 definiții pentru landră

LÁNDRĂ, landre, s. f. (Regional) Ceată gălăgioasă, grămadă, cîrd. Avea ciomag scurt subsuoară, retevei să se apere de landra cîinilor. STANCU, D. 38. ◊ Expr. A pleca (sau a se ține) landră = a merge în cîrd, ținîndu-se scai unul de altul. Se țin landră pe ulițele satului. STANCU, D. 431.
LÁNDRĂ, landre, s. f. 1. (Reg.) Ceată gălăgioasă, grămadă. ◊ Expr. A pleca (sau a se ține) landră = a merge în cârd, ținându-se scai unul de altul. 2. Plantă agățătoare cu flori purpurii și violete (Vicia striata).
LÁNDRĂ s. v. cocotă, curvă, femeie de stradă, prostituată, târfă.
lándră s.f. (reg.) 1. plantă cățărătoare, cu flori purpurii. 2. femeie stricată.
landră s. v. COCOTĂ. CURVĂ. FEMEIE DE STRADĂ. PROSTITUATĂ. TÎRFĂ.
lándră, landre, s.f. – (reg.) Femeie depravată, cu moravuri ușoare (Țiplea, 1906): „Landră n-am fost, da m-oi fa, / Drăguț n-am, da’ mnói căta” (Țiplea, 1906: 491). – Et. nec. (MDA); din buleandră, termen injurios dat unei femei imorale (Frățilă).
lándră, -e, s.f. – Femeie depravată, cu moravuri ușoare (Țiplea 1906): „Landră n-am fost, da m-oi fa, / Drăguț n-am, da mnói căta” (Țiplea 1906: 491). – Et. nec. (MDA).

landră dex

Intrare: landră
landră substantiv feminin