lance definitie

14 definiții pentru lance

LÁNCE, lănci, s. f. Veche armă de atac, formată dintr-o vergea lungă de lemn prevăzută cu un vârf metalic ascuțit; suliță. – Din it. lancia.
LÁNCE, lănci, s. f. Veche armă de atac, formată dintr-o vergea lungă de lemn prevăzută cu un vârf metalic ascuțit; suliță. – Din it. lancia.
LÁNCE, lănci, s. f. Armă de atac de altădată, alcătuită dintr-o vergea lungă de lemn, cu un fier ascuțit fixat la vîrf; suliță. Lănci scînteie lungi în soare, arcuri se întind în vînt. EMINESCU, O. I 148. Ce cați tu la noi în munte? Lance-n coaste, bardă-n frunte? ALECSANDRI, P. II 23. – Pl. și: lance (NEGRUZZI, S. I 160).
lánce s. f., art. láncea, g.-d. art. lắncii; pl. lănci
lánce s. f., art. láncea, g.-d. art. lăncii; pl. lănci
LÁNCE s. v. suliță.
lánce (lắnci), s. f.1. Suliță. – 2. Bîtă de cioban. It. lancia (sec. XVIII), prin intermediul mag. lancsa, sau al sl., cf. slov. lanča (Tiktin; Miklosich, Slaw. Elem., 39; Byhan 318; REW 4878; DAR). – Der. lăncier (var. lancer), s. m. (purtător, fabricant de lănci), din fr. lancier; lansa, vb. (a arunca, a proiecta; a descărca; a face cunoscut), din fr. lancer; lanțetă, s. f. (instrument chirurgical), din fr. lancette, sau germ. Lanzette.
LÁNCE lănci f. Armă albă constând dintr-un vârf de fier montat într-o vergea lungă de lemn. [G.-D. lăncii] /<it. lancia
lance f. suliță: lănci scânteie lungi în soare EM.
*lánce f., pl. lăncĭ (fr. lance, it. láncio, lat. láncea, lance, cuv. de origine celtică după Varone, ĭar după Festu d. vgr. lóghe). Suliță, prăjină lungă de vre-o 2-3 metri cu un vîrf de fer la capăt și întrebuințată ca armă în unele cavaleriĭ. (În armata românească o poartă numaĭ roșioriĭ și numaĭ rîndu întîĭ de soldațĭ). Fig. A rupe o lance cu cineva (cum făceaŭ în evu mediŭ cavaleriĭ care se întreceaŭ între eĭ), a disputa viguros cu cineva. A pleca lancea, a te declara învins.
LANCE s. (MIL., IST.) suliță, (înv.) fuște, spicul.
lánce, lănci, s.f. – „Bota cu care îmblă păcurariu” (Papahagi, 1925): „Și-mi puneți lancea la cap” (Papahagi, 1925: 120-121). – Din it. lancia „suliță” (sec. XVIII) (Scriban, DER, DEX, MDA), prin magh. lancsa sau slov. lanča (Tiktin, Miklosich, DA, cf. DER; MDA).
lánce, lănci, s.f. – „Bota cu care îmblă păcurariu” (Papahagi 1925): „Și-mi puneți lancea la cap” (Papahagi 1925: 120-121). – It. lancia, prin magh. lancsa.
TELUM IMBELLE SINE ICTU CONIECIT (lat.) aruncă lancea nevolnică fără vlagă – Vergiliu, „Eneida”, II, 544. Lancea aruncată de bătrânul rege Priam împotriva lui Pirus. Lovitură slabă, care nu-și atinge ținta.

lance dex

Intrare: lance
lance 1 pl. -i substantiv feminin
lance 2 pl. -e substantiv feminin