lanțuri definitie

2 intrări

19 definiții pentru lanțuri

LANȚ, lanțuri, s. n. 1. Șir de verigi, de plăci, de zale etc. metalice, unite între ele pentru a forma un tot, care servește spre a lega ceva, a transmite o mișcare etc. ♦ Instrument format dintr-un șir de vergele groase, cu care se măsoară lungimile de teren. ♦ Lucrătură simplă făcută cu croșeta, care constă dintr-un șir de ochiuri înlănțuite. 2. Lanț (1) mic, de obicei din metal prețios, servind ca podoabă (la mână, la gât). 3. Fig. Tot ceea ce constituie o legătură puternică; ceea ce încătușează libertatea, independența cuiva. 4. Șir continuu de elemente, ființe, lucruri, stări asemănătoare. ◊ Reacție în lanț = reacție care, producându-se într-un anumit punct al unui corp, se propagă în toată masa lui, dând naștere unei succesiuni de reacții elementare. Lanț cauzal închis = feedback. ◊ Expr. A se ține lanț = a se succeda (în număr mare). ♦ Șir format din mai mulți atomi legați între ei; catenă. – Din bg. lanec.
LANȚ, lanțuri, s. n. 1. Șir de verigi, de plăci, de zale etc. metalice, unite între ele pentru a forma un tot, care servește spre a lega ceva, a transmite o mișcare etc. ♦ Instrument format dintr-un șir de vergele groase, cu care se măsoară lungimile de teren. ♦ Lucrătură simplă făcută cu croșeta, care constă dintr-un șir de ochiuri înlănțuite. 2. Lanț (1) mic, de obicei din metal prețios, servind ca podoabă (la mână, la gât). 3. Fig. Tot ceea ce constituie o legătură puternică; ceea ce încătușează libertatea, independența cuiva. 4. Șir continuu de elemente, ființe, lucruri, stări asemănătoare. ◊ Reacție în lanț = reacție care, producându-se într-un anumit punct al unui corp, se propagă în toată masa lui, dând naștere unei succesiuni de reacții elementare. Lanț cauzal închis = feedback. ◊ Expr. A se ține lanț = a se succeda (în număr mare). ♦ Șir format din mai mulți atomi legați între ei; catenă. – Din bg. lanec.
LANȚ, lanțuri, s. n. 1. Șir de verigi (plăci etc.) de obicei metalice unite între ele pentru a forma un tot și servind pentru a lega ceva, a transmite o mișcare etc. În lanțuri legat, cutezătorul Nin-Musa intră palid, cu ochii la pămînt. COȘBUC, P. I 53. Of! ranele mă dor Și lanțul rău mă strînge! M-au strîns cumpliții tare. BOLLIAC, O. 130. Acum e legat mai tare Și de mîni și de picioare Cu lanțuri și cu zăvoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 287. ◊ Fig. (Simbolizînd o legătură puternică) Moții sînt legați de munți cu lanțuri trainice, cu neputință de rupt. BOGZA, Ț. 21. Iubire și pace vom face să fie Și-un singur popor din neamuri o mie, Legat printr-un lanț înflorit. TOMA, C. V. 246. (Simbolizînd lipsa de libertate, robia; mai ales la pl.) Să tremure clasele dominante în fața unei revoluții comuniste. Proletarii n-au de pierdut în această revoluție decît lanțurile. Ei au o lume de cîștigat. MARX-ENGELS, M. C. 74. [Cînd omul] a poruncit acestei puteri [aburului] să-l poarte pe aripile sale, n-a scuturat el prin aceasta lanțurile timpului? KOGĂLNICEANU, S. A. 92. ◊ Cîine de lanț = cîine de pază (ținut legat cu un lanț). ♦ Instrument format dintr-un șir de vergele groase, cu care se măsoară lungimile pe teren. ♦ Lucrătură simplă, făcută cu croșeta, sub forma unui șir de ochiuri înlănțuite. 2. Lanț (1) mic (de metal prețios) servind ca podoabă. Un lanț de aur scitic, de înfășurat pe mînă de mai multe ori ca un șirag de mărgele mărunte, e făcut din verigi prinse unele de altele. STANCU, U.R.S.S. 122. 3. Fig. Serie de elemente identice sau asemănătoare, șir neîntrerupt de ființe, lucruri, stări etc. În marginea pădurii începu să se întindă lanțul de trăgători care se tîrau pe brînci în zăpadă. DUMITRIU, N. 213. Fluturi mulți, de multe neamuri, vin în urma lui un lanț, Toți cu inime ușoare, toți șăgalnici și berbanți. EMINESCU, O. I 87. Un lanț întins de munți Cu-ai lor codri deși, cărunți Se-nchinau voios în cale. ALECSANDRI, P. II 109. Și d-om arunca privirea peste timpi de la-nceput, Vom vedea un lanț de chinuri printre care au trecut. BOLLIAC, O. 113. ◊ Expr. A se ține lanț = a se succeda (de obicei în număr mare), a urma unul după altul; a se înlănțui. Domițian se uita uimit în gura ei, ascultînd cum se țin lanț vorbele una după alta. BASSARABESCU, V. 19. Începu a-i tînji trebile împărăției... ba supușii lui vor să facă răzmeriță; ba vitele de pe moșiile lui au călcat hotarul altei împărății și sînt luate de pripas; ba că moartea a dat în ele, și cîte neajunsuri toate se țineau lanț. ISPIRESCU, L. 394. 4. (Chim.) Șir format din mai mulți atomi (în special de carbon) legați între ei; catenă.
lanț s. n., pl. lánțuri
lanț s. n., pl. lánțuri
LANȚ s. 1. (rar) zale (pl.), (înv. și reg.) rătez, (Maram.) știr, (înv.) catenă, lanțug, verigă. (Vacă prinsă în ~.) 2. (CHIM.) catenă. (Un ~ leagă între ei atomii de același fel ai unei substanțe.) 3. (GEOGR.) sistem muntos, (livr.) catenă. 4. (GEOGR.) brâu, șir, șirag. (~ul dealurilor extracarpatice.) 5. v. convoi.
LANȚ s. v. lambă, succesiune, șir, vătrai.
LÁNȚURI s. pl. v. robie, sclavie.
lanț (lánțuri), s. n.1. Șir de verigi. – 2. Șir, rînd. – 3. Înrobire, sclavie. – 4. (Trans.) Măsură de suprafață, aproximativ un pogon. – 5. Măsură de lungime, conținînd 19,67 m în Munt. și 22,30 în Mold.6. Șipci, stinghiii care formează scheletul acoperișului. Sl. lanĭcĭ, prin intermediul mag. lánc (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Cihac, II, 155; Tiktin; Drăganu, Dacor., VII, 136; Rosetti, III, 93; Gáldi, Dict., 93; împotrivă der. directe din sl., cf. Procopovici, Dacor., X, 145), cf. bg. lanec, sb. lanac, slov., rut. lanc, țig. láncos. Pentru sensul de „măsură”, cf. lan și sb., cr. lanac. – Der. lănțug (var. înv. lănțuh, lanțuh), s. n. (lanț), din sl. lanĭcuchŭ (Miklosich, Lexicon, 332), cf. pol. łancuch, rut. lancjug, rus. lancug (Vasmer, II, 13); lănțui (var. înlănțui), vb. (a pune în lanțuri, a fereca; a încătușa; a lega, a înveriga); lănteț, s. m. (stinghie de acoperiș), probabil prin disimulare din *lănțet.
LANȚ ~uri n. 1) Obiect constituit dintr-un șir de verigi, asamblate consecutiv între ele și folosit pentru legare, suspendare, tracțiune etc. 2) Unealtă constituită din mai multe vergele metalice puse cap la cap și folosită la măsurarea pământului. 3) fig. Succesiune de elemente omogene; șir; rând; serie. ◊ ~ de munți sistem muntos; șir de munți. Reacție în ~ succesiune de reacții elementare, care continuă de la sine, una din alta. A se ține ~ a urma unul după altul fără întrerupere. În ~ în șir continuu. /<bulg. lanec
lanț n. 1. legătură de metal compusă din verige înnădite: lanț de ceasornic; 2. măsură agricolă de zece stânjeni; 3. șir neîntrerupt de obiecte analoge: lanț de munți; 4. fig. robie: scutură lanțul cu a lui voce ruginită EM.; 5. succesiune neîntreruptă: un lanț de evenimente. [Slovean LANȚ]. ║ adv. în șir: asta ține lanț.
1) lanț m. (din laț 1 supt infl. lui lanț 2). Munt. est. Leț.
2) lanț n., pl. urĭ (d. mgerm. lanne, lanț ornamental, s’a făcut *lann-zug, șiru lanțuluĭ, de unde vine sîrb. lánac, gen. lánca; ung. lánc și rom. lanț. D. rom. vine și rut. lanc. V. lănțug). Șir de verigĭ de metal care servesc la ținut ceva legat: lanț de ceasornic, de corabie, de cîne. O veche măsură agrară (19 m. 67 în Munt. și 22 m. 30 în Mold.). Pin ext. Șir, continuitate: lanț de munțĭ. Fig. Robie, sclavie, servitute, închisoare: a zăcea în lanțurĭ. Șir, înlănțuire; un lanț de evenimente. A se ținea lanț, a se continua ca un lanț, a se succeda în șir: nenorocirile se țineaŭ lanț. A arunca în lanțurĭ, a pune în închisoare, a întemnița. Fig. A scutura lanțu (saŭ lanțurile), a scutura jugu, a te libera pin forța ta. V. alisidă, prangă, gingirliŭ.
leț și leaț (ea dift.) n., pl. urĭ (orig. comună cu ung. léc, rut. pol. lata, sîrb. letva, d. germ. latte, vgerm. latta, de unde și fr. latte și it. latta. V. corlată). Mold. Lemnu orizontal care e fixat pe stîlpiĭ zaplazuluĭ și susține scîndurile. (Și la acoperiș se pun lețurĭ). – În Munt. est laț și lanț, în Trans. laț [m.], în Munt vest, Olt. lăntéț. Și pázie (Mold.). V. cușac.
lanț s. v. LAMBĂ. SUCCESIUNE. ȘIR. VĂTRAI.
LANȚ s. 1. (rar) zale (pl.), (înv. și reg.) rătez, (Maram.) știr, (înv.) catenă, lanțug, verigă. (Vacă prinsă în ~.) 2. (CHIM.) catenă. (Un ~ leagă între ei atomii de același fel ai unei substanțe.) 3. (GEOGR.) sistem muntos, (livr.) catenă. 4. (GEOGR.) brîu, șir, șirag. (~ Carpaților.) 5. coloană, convoi, rînd, șir, (reg.) trîmbă. (Un ~ de care.)
lanțuri s. pl. v. ROBIE. SCLAVIE.
COASTEI (COAST RANGES), Lanțurile ~, lanț muntos de-a lungul coastei pacifice a S.U.A., între 48°30′ (str. Juan de Fuca) și 35° lat. N. Alcătuit din roci sedimentare și metamorfice. Puternică zonă seismică. Lungime: c. 1.600 km. Alt. medie: 1.000 m; alt. max.: 2.424 (vf. Olympus). Parc național.
a se ține lanț expr. (d. evenimente) a se succeda, a urma unul după altul.

lanțuri dex

Intrare: lanț
lanț substantiv neutru
Intrare: lanțuri
lanțuri