Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

12 defini╚Ťii pentru lamur─â

L├üMUR─é s. f. Partea cea mai bun─â, mai curat─â ╚Öi mai aleas─â dintr-un lucru; floarea, fruntea, crema unui lucru. ÔÇô Lat. lamina sau *lam(i)nula.
L├üMUR─é s. f. Partea cea mai bun─â, mai curat─â ╚Öi mai aleas─â dintr-un lucru; floarea, fruntea, crema unui lucru. ÔÇô Lat. lamina sau *lam(i)nula.
L├üMUR─é s. f. Partea cea mai bun─â, mai curat─â, mai aleas─â dintr-un lucru; floarea, fruntea unui lucru. Lamura gr├«ului. Lamura f─âinii. Ôľş Umblau albinele la cules ╚Öi str├«ngeau la ╚Ötiubeie lamura florilor. SADOVEANU, O. III 411. ÔŚŐ Fig. Oricare ar fi lamura adev─ârului, Par╚Ť├«cul era... un p─âm├«nt de sudalm─â ╚Öi de otrav─â. CAMILAR, N. II 7. Vorbirea ta mi-i lamura de miere. EMINESCU, O. IV 283.
lámură s. f., g.-d. art. lámurii
lámură s. f., g.-d. art. lámurii
lámură s. f., g.-d. art. lamurei; pl. -
LÁMURĂ s. 1. (reg.) puf, pulbere. (~ a făinii.) 2. (fig.) cremă, floare, spumă. (~ din ceva.)
l├ímur─â (-ri), s. f. 1. Metal pre╚Ťios pur, masiv, autentic. ÔÇô 2. Crem─â, elit─â. Lat. lamina ÔÇ×bar─â de metal pre╚ŤiosÔÇŁ (lexiconul de la Buda; Tiktin; Bogrea, Dacor., III, 411; DAR). Rezultatul pl., *lamene, a trecut ├«n lamuri prin analogie cu pl. terminate ├«n -uri, cf. vergur─â, lature, ╚Ť─ârm; sing. lamur─â este o reconstituire analogic─â. Giuglea, Cercet─âri lexicografice, 14, porne╚Öte mai cur├«nd de la un lat. *lam┼şla, ╚Öi Candrea de la *lamn┼şla; Graur, BL, V, 103, afirm─â c─â nici una dintre explica╚Ťii nu este acceptabil─â; dar nu pare s─â aib─â dificult─â╚Ťi ├«n admiterea etimonului lamina, care corespunde semantic ╚Öi se poate explica ╚Öi prin fonetism. Mai ├«nainte, Pu╚Öcariu, ZRPh., XXVIII, 681, ╚Öi Pu╚Öcariu 935, REW 4869, se g├«ndiser─â la lat. *remola, din re-molere, care pare mai pu╚Ťin probabil, ╚Öi Roesler 572 ├«n gr. ╬╗╬▒╬╝¤Ç¤ü¤î¤é ÔÇ×str─âlucit(or)ÔÇŁ. Der. l─âmuri, vb. (a purifica; a depura metalele; a explica, a deslu╚Öi, a elucida, a netezi; a distinge), pe care Cre╚Ťu 342 ├«l explica pornind de la lat. lumin─üre; nel─âmurit, adj. (neclar, confuz, indistinct); l─âmuritor, adj. (cur─â╚Ťitor, purificator; explicativ, clarificator). Koerting 5614 ├«l explic─â pe l─âmuri prin lat. limul─şre, cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 281.
LÁMURĂ f. Partea cea mai bună, cea mai fină a unui lucru; frunte a unui lucru. [G.-D. lamurii] /<lat. lamina
lamură f. 1. floarea făinei: 2. fig. ce e mai bun în ceva. [Origină necunoscută].
l├ímur─â f. f─âr─â pl. (cp. cu lat. *lammula, dim. d. *lamma, lam─â). Ce─şa ce e ma─ş bun ├«ntrÔÇÖun lucru. F─âin─â de calitate superioar─â. Fig. S─â-l scoat─â ca lamura, s─â-l scoat─â achitat, sp─âlat de acuzare (Rebr. 2, 127). Lamur─â de om, om harnic, curat ╚Öi onest.
LAMUR─é s. 1. (reg.) puf, pulbere. (~ a f─âinii.) 2. (fig.) crem─â, floare, spum─â. (~ din ceva.)

Lamur─â dex online | sinonim

Lamur─â definitie

Intrare: lamur─â (g.-d. -re)
lamur─â g.-d. -re
Intrare: lamur─â (g.-d. -ri)
lamur─â g.-d. -ri