LAMÍNĂ, lamine, s. f. 1. (Bot.) Limb (1). 2. Strat subțire care face parte din structura unei formațiuni anatomice. 3. (Tehn.) Corp în formă de lamă sau de fir. – Din lat., engl. lamina.

LAMÍNĂ, lamine, s. f. 1. (Bot.) Limb (1). 2. Strat subțire care face parte din structura unei formațiuni anatomice. 3. (Tehn.) Corp în formă de lamă sau de fir. – Din lat., engl. lamina.

lamínă s. f., g.-d. art. lamínei, pl. lamíne

lamínă s. f., g.-d. art. lamínei; pl. lamíne

LAMÍNĂ s. v. limb.

LAMÍNĂ s.f. 1. (Bot.) Partea lățită a unei frunze; limb. 2. Strat subțire care face parte din structura unei formații anatomice. [Cf. it., lat. lamina].

LAMÍNĂ s. f. 1. limb (1). 2. strat subțire din structura unei formații anatomice. 3. (tehn.) corp în formă de lamă sau de fir. (< it., lat., engl. lamina)

LAMINĂ s. (BOT.) limb. (~ unei frunze.)

lamine (sedim.), (engl.= lamina), subunități milimetrice ale stratelor, adesea cu forme lenticulare și dispoziție orizontală, oblică sau convolută, care intră în alcătuirea dep. sedimentare. L. se formează datorită variației de intensitate a unora dintre factorii care controlează procesul de sedimentare și este un element structural planar caracterizat prin „direcție și cădere”. L. pot fi: drepte, sigmoidale, tangențiale etc.